2016-12-10 07:15

POLITICA


EXCLUSIV. Anul porţilor închise la Cotroceni

 |  18:20
Trăim în Anul Porţilor Închise la Palatul Cotroceni. AdministraţiaPrezidenţială nu a reuşit în acest an să organizeze evenimentul pentru careTraian Băsescu devenise celebru în anii trecuţi, mai ales după suspendarea sadin funcţia de preşedinte – Ziua Porţilor Deschise.

Înfiinţat de şeful statului însuşi, evenimentul aveamenirea de a celebra popularitatea preşedintelui, confirmată în mai 2007 lareferendumul care-l revalida în funcţie. Dar, simultan cu scăderea lui Băsescuîn sondaje, Ziua Porţilor Deschise a suferit anul acesta amânări succesive.Iniţial, ar fi trebuit să aibă loc pe 19 mai. Ultima dată pe care o promiseserăCotrocenii pentru deschiderea porţilor, 7 octombrie, s-a consumat fără ca laPalat să fie permis accesul publicului larg.

Traian Băsescu nu mai organizase în luna mai, la fel caîn 2008 şi 2009, Ziua Porţilor Deschise. Deşi ziarul „Puterea” semnalase atuncică e posibil ca preşedintele să fi renunţat la acest obicei. OficialiiPalatului Cotroceni au negat atunci vehement informaţiile, acuzând publicaţiade „invenţii” şi afirmând că evenimentul doar se amână. Datele pe care purtătorulde cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale spunea atunci că le ia în calcul erau15 august sau 7 octombrie. „Articolul din «Puterea» conţine o invenţie, şianume că Ziua Porţilor Deschise nu ar mai avea loc în anul 2010”, susţineaatunci sus şi tare Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu. „Eu vă pot spune cădecizia din acest an a fost aceea de a organiza Ziua Porţilor Deschise dehramul Bisericii Cotroceni. Biserica are două hramuri: Adormirea MaiciiDomnului şi Sfinţii Serghie şi Vah. Prima variantă ar fi sâmbăta cu 15 august,iar cea de-a doua variantă ar fi săptămâna cu 7 octombrie. Repet, Ziua PorţilorDeschise va fi organizată în acest an, dar cumulat cu hramul BisericiiCotroceni, inclusiv pentru reducerea cheltuielilor”, declarase pe 1 iunie ValeriuTurcan la Realitatea TV. Replica de atunci a purtătorului de cuvânt alPreşedinţiei venea ca urmare a articolului “Ghiciţi motivele? Băsescu arenunţat la acţiunea Ziua Porţilor Deschise” publicat de “Puterea” în data de31 mai.

Caşi în cazul precedentului articol, ziarul “Puterea” a încercat şi de aceastădată să obţină un răspuns oficial de la Administraţia Prezidenţială. În cursulsăptmâniitrecute, publicaţia noastră a cerut instituţiei, printr-o adresă scrisă, săexplice care sunt motivele din cauza cărora evenimentul, programat pentru datade 19 mai şi amânat pentru 7 octombrie, nu a mai fost organizat. Până laînchiderea acestei ediţii a ziarului, Preşedinţia nu a comunicat nici un răspuns.Non-răspunsul poate fi un semn că Traian Băsescu evită să mai deschidăpublicului porţile Palatului în acest an. Se cuvine, totuşi, să nu omitemfaptul că înmormântarea mamei şefului statului a avut loc pe 6 octombrie.

A fost odată ca niciodată

Deşi celemai recente imagini cu grupuri de oameni la Cotroceni sunt cele cu poliţiştiicare au scandat “Ieşi afară, javră ordinară!”, în anii trecuţi Traian Băsescufăcea adevărate băi de mulţime la Palat. Ziua Porţilor Deschise era uneveniment care îl făcea pe şeful statului să treacă în ochii opiniei publicedrept un personaj foarte popular. “Având în vedere afluxul, eu am cerutserviciilor Administraţiei Prezidenţiale să prelungească programul până la ora24.00. Cred că este interesant, pentru că noaptea grădinile din Cotroceni suntfoarte frumoase şi saloanele Cotroceniului pe timp de noapte sunt foartefrumoase ca şi ziua”, spunea Traian Băsescu în 2008, an când Ziua PorţilorDeschise aducea peste 40.000 de vizitatori la Palat. Un an mai târziu,evenimentul atrăgea cam tot atâţia curioşi. Şi în 2009, programul de vizitarefusese prelungit până la miezul nopţii. În urmă cu un an, Băsescu chiar îşipăstrase spiritul de glumă. Şeful statului le spunea atunci celor prezenţi căpot sta la Palat până a doua zi, întrucât avea programată o vizită în Franţa,astfel că biroul său avea să fie liber.

Piaţa Universităţii, altă întâlnire ratată

O altăîntâlnire pe care Traian Băsescu le-o dăduse românilor după referendumul din2007 era în Piaţa Universităţii. “Vă propun ca o dată la trei luni să ne vedemîn Piaţa Universităţii. În ultima sâmbătă din trei în trei luni, să ne vedem laora 17.00 aici, pentru raportul preşedintelui în faţa românilor”, precizaseBăsescu la vremea respectivă. Anul trecut, mass-media îl acuzase pe şefulstatului că şi această promisiune fusese neonorată, întrucât întrunirile cu elîn Piaţa Universităţii nu au mai existat. Cu toate acestea, Traian Băsescu aafirmat anul trecut că el s-a dus la întâlnire. “Eu am fost în piaţă după treiluni, aşa cum am promis, dar nu a fost nimeni. Putem face proba cu SPP, careare documente cu care să probeze. Am fost, m-am plimbat prin piaţă. Am revenitdupă o jumătate de oră, dar nu era nimeni” susţinea Traian Băsescu la OTV, îndecembrie 2009.

Vorbe în vânt

“Este,cred, o zi care va trebui să rămână în calendarul fix al Cotroceniului – ZiuaPorţilor Deschise -, la fiecare dată de 19 mai. Ea nu este, aşa cum mulţi auîncercat să anticipeze sau să comenteze, o zi de sărbătoare pentru preşedinte.Este o zi a românilor, în care pentru prima dată ei au fost mai puternici decâtParlamentul şi pentru asta ar trebui să le mulţumim toţi, tuturor românilor”,spunea preşedintele României, Traian Băsescu, pe data de 18 mai 2008, cuprilejul primei ediţii a Zilei Porţilor Deschise.

Ce spun sondajele

Traian Băsescu a apărut extrem de şifonat în toate sondajelede opinie date publicităţii în acest an. Ultimul dintre ele prezintă încrederearomânilor în Preşedinţie ca fiind cea mai mică din întreaga istorie postcomunistă.Conform studiului sociologic „După 20 de ani – Percepţii şi atitudini la adresademocraţiei în România”, instituţia prezidenţială apare la nivelul de încrederede 17%, spre deosebire de pompieri, armată sau biserică, cotate la 89%, 80%,respectiv 73%. “Niciodată încrederea înPreşedinţie nu a fost atât de scăzută, doar în noiembrie 2000 mai era de 19%. Cu această excepţie, încrederea în preşedintea fost mereu în jur de 50%”, a declarat analistul Cristian Pârvulescu. Sondajulamintit a fost realizat de CCSB, la comanda Pro Democraţia. Trebuie,totuşi, precizat că CCSB o are caacţionar majoritar pe Camelia Voiculescu, nimeni alta decât fiica lui DanVoiculescu, eternul adversar politic al lui Traian Băsescu. În plus, pe lângălipsa de încredere cu care Preşedinţia este creditată de sondaje, mai amintimşi existenţa reciprocităţii. Este binecunoscută neîncrederea lui Traian Băsescuîn sondajele de opinie, pe care în repetate rânduri le-a numit “sondajelemogulilor”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638945-09-08



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image