2017-01-17 21:38

POLITICA


Explicaţia supărării lui Băsescu pe Rege

 |  21:00
Explicaţia supărării lui Băsescu pe Rege

Răceala lui Traian Băsescu faţă de Regele Mihai este una îndreptăţită, conform unui apropiat al preşedintelui. Vicepreşedintele PDL, Teodor Paleologu, a ţinut să o explice la o întâlnire cu bloggerii liberali, la care a fost prezent, miercuri seară, alături de analistul politic Stelian Tănase.

 „Monarhia e singura cale de a pacifica România, iar Mihai I este un mare personaj cu care suntem contemporani. La ora actuală, politic şi moral, peste Rege nu mai e nimic”, a fost afirmaţia lui Tănase care l-a obligat pe Paleologu să se delimiteze de recentul atac al preşedintelui la adresa Regelui, făcut, conform analistului, „după trei ore petrecute la băutură cu un ambasador”. Pentru liderul democrat-liberal însă, „iritarea lui Băsescu faţă de Casa Regală este justificată. La nunta de diamant a Regelui au fost chemaţi toţi, numai preşedintele nu a fost invitat. Greşeală care îi revine în exclusivitate unei persoane care nu e de sânge regal”, a spus Paleologu – făcând aluzie la Principele Radu Duda. La evenimentul amintit, petrecut în 2008, au participat, pe lângă reprezentanţii familiilor regale din Europa, premierul Tăriceanu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Petre Roman, Bogdan Olteanu, Dinu Patriciu şi Dan Voiculescu. Teodor Paleologu a explicat şi reacţia sa după acuzele aduse de preşedinte Regelui. „Am primit pe SMS informaţia şi mă gândeam că or să sune toţi, şi ce naiba să spun? Am dat un mesaj pozitiv, ca tatăl meu, la Paşti, în ’90. «Trăiască Regele!» este esenţialul. Nu puteam evita să mă pronunţ”, a spus Teodor Paleologu, precizând că nu e de acord cu „excesul” făcut de tatăl său, care l-a desfiinţat pe Oliviu Gherman pentru o simplă „prostie scăpată” despre Regina Ana. În acelaşi timp, democrat-liberalul nu vede în opţiunea sa monarhistă un motiv pentru a se „lepăda” de Băsescu: „Nu sunt un fan al lui, dar cred, ca şi în 2004, că e singurul care poate bate PSD, pe principiul «cui pe cui se scoate»”, a explicat deputatul. La o întâlnire anterioară, liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu, le-a spus aceloraşi bloggeri că i-a adresat Regelui invitaţia de a ţine un discurs în Parlament pe 25 octombrie - când suveranul împlineşte 90 de ani. „O idee excelentă, evident că o susţin. Iar pe tema asta, colegii din PDL îmi acceptă diferenţa”, asigură Paleologu.

Preşedintele Traian Băsescu l-a numit, în urmă cu aproape două luni, pe Regele Mihai „slugă la ruşi” şi a calificat abdicarea sa din 1947 drept „un act de trădare”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-03-27



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

BEBE
12 Aug 2011

ce drak o cauta retardatu l asta in politica?vai de mama lui dar...........p acat de tac su care a fos t un mare om fata de limb ricul asta ..
DAN
12 Aug 2011

Dragul meu bebe, poate n- ar strica sa cunosti oame nii inainte sa-i califici in vreun fel? Macar ca u n minim semn de civilizat ie. Si nu e "vai de mama lui", te asigur ca Dna Pi a, sotia omului pe care i l admiri, este mandra de fiul ei.
P.ULESCU
12 Aug 2011

avortonul toader este un fiu "demn" de tac-su, "co nu' alecu", turnator noto riu la scuritatea comunis ta !
JONAY
21 Dec 2011

Just cause it's siplme do esn't mean it's not super helpful.
CLASSIFIEDS
10 Mai 2012

Definitely believe that w hich you said. Your favor ite reason seemed to be o n the net the easiest thi ng to be aware of. I say to you, I definitely get annoyed while people cons ider worries that they pl ainly don't know about. Y ou managed to hit the nai l upon the top as well as defined out the whole th ing without having side-e ffects , people could tak e a signal. Will likely b e back to get more. Thank s

Adauga un comentariu

Random image