2016-12-05 23:02

POLITICA


Fecioara cea mare a politicii şi-a luat liber de ziua ei

 |  15:44
Fecioara cea mare a politicii şi-a luat liber de ziua ei

Crin Antonescu, Emil Boc şi Victor Ponta, preşedinţii principalelor partide politice sunt născuţi în zodia Fecioarei. Observaţia îi aparţine chiar lui Victor Ponta, cel mai tânăr dintre cei trei lideri. Recent, ei şi-au sărbătorit zilele de naştere, iar momentele aniversare au picat fix în timpul zilelor de lucru. Întâi a fost ziua de naştere a lui Boc, apoi cea a lui Ponta. Iar amândoi s-au dus la serviciu. Primul la Guvern, celălalt, la Parlament. Ultimul dintre sărbătoriţi, Crin Antonescu şi-a luat însă liber de ziua lui. Şi a zburat peste hotare.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a lipsit din Parlament de ziua lui de naştere, chiar dacă pe ordinea de zi era prevăzută şedinţa Senatului. Surse politice au precizat că Antonescu ar fi plecat din ţarăşi că a ales să îşi petreacă ziua de naştere la Bruxelles, acolo unde, soţia sa, Adina Vălean, îşi desfăşoară activitatea de europarlamentar. De altfel, întrebat cum va sărbători, Antonescu declara presei că îşi doreşte să petreacă mai mult timp cu familia. La numai o zi după aniversarea sa, Crin Antonescu a plecat spre o nouă destinaţie, Londra. Liderul liberalilor a avut o întrevedere cu vicepreşedintele Marii Britanii, Nick Clegg, care este şi liderul Partidului Democrat Liberal.Crin Antonescu a împlinit miercuri, pe 21 septembrie, 52 de ani.

Spre deosebire de Antonescu, Emil Boc şi Victor Ponta, ceilalţi doi şefi de partide sărbătoriţi ai lunii septembrie, au ales să îşi petreacă zilele de naştere muncind.  Pe data de 6, prim-ministrul Emil Boc împlinea 45 de ani. Premierul Boc, de ziua lui, a participat la inaugurarea Centrului de Fotbal, iar apoi a avut o întâlnire la Palatul Victoriacu preşedintele Confederaţiei Patronale Olandeze, Bernard Wientjes. În ziua de 20 a lunii septembrie, Victor Ponta a sărbătorit şi el vârsta de 39 de ani. Preşedintele PSD a fost prezent întreaga zi în Parlament. El a participat la şedinţa plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, iar după încheierea şedinţei s-a retras în biroul său din Parlament. Cu toate că era ziua lui de naştere, Ponta a ţinut să amintească şi de ziua copreşedintelui USL, Crin Antonescu, care nu a fost prezent nici marţi la şedinţa reunită a plenului în care s-a votat formarea unui nou minister, cel al Afacerilor Europene.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-10-14



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

ZIGZAG
24 Sep 2011

liber de unde?de la coafor?ca si asa in parlament stim cu totii ca nu calca..
MARI
25 Sep 2011

Chiulangiul tot chiulangiu ramane!Chiar si la 52 de ani!Un impostor in politica!

Adauga un comentariu

Random image