2016-12-07 12:55

POLITICA


FMI se reformează. Europa pierde două locuri. China câştigă putere de vot

 |  18:34
FMI se reformează. Europa pierde două locuri. China câştigă putere de vot

Summitulfinanciar al G20 din Coreea de Sud s-a încheiat, sâmbătă, cu un acord istoricreferitor la reformarea Fondului Monetar Internaţional (FMI), acord prin careEuropa îşi va pierde din putere în cadrul unui organism pe care îl conduce dela sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. De când a fost creat, prinintermediul Tratatului de la Bretton Woods din 1944, Fondul Monetar a fostmereu condus de un cetăţean european, în timp ce un nord-american s-a aflat înfruntea instituţiei-soră a FMI, Banca Mondială (BM), printr-un acord tacit.

Oficialii au convenit lao mai mare reprezentare pentru ţările emergente în bordul instituţiei executive prin reducerealocurilor europene cu două fotolii şi transferarea puterii de vot mai mult laeconomiile în curs de dezvoltare. Astfel mai mult de 6 la sută din drepturilede vot vor fi realocate ţărilor emergente şi în curs de dezvoltare. Reformaanunţată, care trebuie aprobată de ţările europene într-un termen deaproximativ un an, va modifica substanţial reprezentarea în cadrulDirectoratului FMI, făcând loc Chinei, Braziliei, Indiei şi Rusiei printreprimele zece membre ale sale, în ceea ce priveşte cotele de reprezentare.Cotele vor determina apoi puterea de vot şi angajamentul financiar. G20 apromis încă de anul trecut creşterea puterii de vot a Chinei şi a altor state. După ce schimbările vor avea loc, cei mai mari 10acţionari vor cuprinde Statele Unite, Japonia, patru mari economii europene şiBrazilia, Rusia, India şi China.

Directorul general alFMI, Strauss-Kahn, a spus reporterilor că au convenit şi asuprastructurii unei "plase de siguranţă financiară" pentru a opri crizelefinanciare curs de formare înainte de a scăpa de sub control. G20 care şi-aasumat rolul de lider economic global după declanşarea crizei finciare din 2008.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638946-02-05



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image