2018-06-21 17:19


Fostul ministru Valerian VREME poate fi urmărit penal. IOHANNIS şi-a dat “acordul”

 |  15:04
Fostul ministru Valerian VREME poate fi urmărit penal. IOHANNIS şi-a dat “acordul”

Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Vreme Valerian, fost ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 28 iulie, ministrului Justiției cererea de urmărire penală a domnului Vreme Valerian, fost ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale în perioada septembrie 2010 — februarie 2012, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută și pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal și art. 309 Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod Penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 204/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție — Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările și completările ulterioare, luând în considerare și Decizia Curții Constituționale nr. 270/2008", se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențială.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-07-28

TAGURI: valerian vreme, urmarit penal, iohannis, fost ministru





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova