2016-12-09 21:26

POLITICA


Germania se distanţează tot mai mult faţă de unitatea europeană

 |  18:27
Germania se distanţează tot mai mult faţă de unitatea europeană

Motivatăde presiunile electorale şi de aversiunea Germaniei postbelice faţă de războişi energia nucleară, cancelarul Angela Merkel a tensionat profund relaţiile cualiaţii din Uniunea Europeană şi NATO, ridicând noi întrebări cu privire lacapacitatea Germaniei de a juca un rol global în politica externă, chiar dacăputerea sa economică şi influenţa sunt în creştere, comentează New York Times.

Prinabţinerea din Consiliul de Securitate cu privire la rezoluţia de a autoriza oacţiune militară pentru a proteja civilii din Libia şi prin refuzul de aparticipa la punerea în aplicare a unui embargo asupra armelor pe Libia,Germania a refuzat să meargă împreună cu obiectivele politice şi conducerea adoi aliaţi importanţi din Europa, Marea Britanie şi Franţa, precum şi cu StateleUnite. Decizia luată arată că ideea unei politici europene unite externe paremai departe decât oricând, chiar dacă Franţa a rupt prima solidaritatea prinrecunoaşterea-surpriză a opoziţiei libiene ca guvern legitim al ţării.

Şi alegând săînchidă şapte centrale nucleare vechi în Germania, după criza nucleară dinJaponia, Merkel a inversat propria politicăşi a tensionat în continuare relaţiile cu Franţa, care livrează 75% energieelectrică de la centralele sale nucleare.

Noiledivergenţe vin după ce Germania a emis cereri pentru austeritate economică înţările care folosesc moneda euro ca preţ pentru noile garanţii pentruîmprumuturile către ţări cu probleme cum ar fi Grecia şi Irlanda. Portugaliaeste considerată a fi următoarea ţară care va avea nevoie de un plan desalvare. Germania, cea mai mare şi cea mai bogată ţară a Uniunii Europene, afost deseori dură în refuzul de a veni în ajutorul ţărilor mai risipitoare, cuexcepţia cazului în care acestea ar apelea la dureroase reduceri bugetare şirestructurări economice.

Potrivit analiştilor New York Times, luate împreună,acţiunile Berlinului demonstrează din nou dorinţa de creştere a Germanieiîntr-o lume post-război rece, subordonând relaţiile cu aliaţii de dragulintereselor naţionale sau al intereselor politice interne. Unii politicieni şicomentatori au declarat că poziţia Germaniei este primul semnal că UniuneaEuropeană se destramă.

Alţii spun că deciziile au fost luate într-un momentnefericit pentru Merkel, când Germania, având la activ puternice protesteantinucleare, a trecut prin angoasa accidentului din Japonia. Guvernul german,prins între urmările politice ale calamităţii nucleare japoneză, a decis să seabţină de la votul din Organizaţia Naţiunilor Unite pentru că “a fost cea maicinstită expresie de aversiune a Germaniei faţă de acţiuni militare”, adeclarat un oficial guvernamental care a vorbit cu condiţia anonimatului, înurma protocolului diplomatic. Oficialul a subliniat, totuşi, că atenţiaguvernului s-a concentrat în primul rând asupra Japoniei, pentru că atunci cândistoria se scrie, "oamenii îşi vor aminti de 9/11, căderea ZiduluiBerlinului, asasinatele Kennedy şi Fukushima." Totuşi, ca să împacealiaţii, guvernul a aprobat trimitea a 300 de soldaţi în Afganistan în cadruloperaţiunilor NATO de supravegehre, pentru a uşura presiunea asupra ţărilorcare sunt implicate în Libia.

Merkel acţionează constrînsă de politica internă,sondajele arătând că se va confrunta cu o majoritate a opoziţiei în parlament,care-i va slăbi autoritatea politică şi libertatea de acţiune. Ultimele deciziiale lui Merkel au reprezentat încercări de a opri un tsunami politic, potrivitexperţilor. Izolaţionismul în creştere al Germaniei face parte dintr-o mişcaremai mare, pe sistemul germanii fac ceea ce fac alţii, dar joacă mai bine ladouă capete, priorităţile naţionale fiind inevitabile, chiar dacă incomode.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-10-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image