2016-12-03 21:47

POLITICA


Grecia, prima „strategie de suicid asistat din UE”

 |  16:10
Grecia, prima „strategie de suicid asistat din UE”

Miniştrii de Finanţe ai zonei euro au aprobat planul de salvare a Greciei, care cuprinde un ajutor public şi o ştergere parţială a datoriei greceşti deţinute de creditori privaţi. Chiar dacă pe moment pericolul falimentului a fost îndepărtat, pe termen lung specialiştii spun că dezastrul economic pentru Grecia este iminent. Potrivit editorialistul „Financial Times“, Wolfgang Munchau,  strategia Germaniei urmăreşte să le facă viaţa grecilor atât de insuportabilă, încât aceştia să ceară ei înşişi să iasă din zona euro.

„Financial Times“a publicat un memo confidenţial de 10 pagini distribuit funcţionarilor de rang înalt în Europa în ultima săptămână, care stabileşte adevărul: că două dintre principiile planului înseamnă autoînfrângerea. Forţarea austerităţii în Grecia ar putea determina nivelurile de îndatorare să crească prin slăbirea gravă a economiei, în timp ce restructurarea datoriilor sale de 200 miliarde de euro ar putea împiedica Grecia de la întoarcerea pe pieţele financiare prin alungarea viitorilor investitori privaţi. Ajutorul financiar nu va ajuta de fapt economia elenă. De creştere economică nu poate fi vorba până în 2020, iar noile măsuri de austeritate nu vor face decât să accentueze recesiunea.Tot ce s-a făcut până în prezent a distrus economia greacă.

„Strategia germană pare să urmărească să facă viaţa grecilor atât de insuportabilă, încât aceştia să vrea singuri să iasă din uniunea monetară.  În mod cert, Merkel nu vrea să fie prinsă cu arma crimei în mână. Este o strategie de suicid asistat, una extrem de periculoasă şi iresponsabilă”, scrie editorialistul FM. „Ne aflăm într-un punct în care succesul nu mai este compatibil cu democraţia. Zona euro vrea să impună guvernul pe care îl doreşte în Grecia -prima colonie a zonei euro”, afirmă Munchau.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-06-06

TAGURI: grecia, plan, salvare, UE, germania, recesiune, Wolfgang Munchau, financial times, austeritate, suicid asistat, merkel



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Zece români, pe lista liderilor inovației din Europa Centrală și de Est Gigantul american Google a anunțat publicarea listei celor 100 de lideri ai inovației din Europa... 16 Noi 2016 | (0)
Ce șanse are Angela Merkel să obțină un nou mandat de cancelar Uniunea Creștin-Democrată (CDU, centru-dreapta), partidul cancelarului Angela Merkel, se... 25 Noi 2016 | (1)