2018-11-15 21:10


Grindeanu, despre GRAȚIERE: Așteptăm decizia Ministrului Justiției și adoptăm soluția cea mai bună

 |  21:03
Grindeanu, despre GRAȚIERE: Așteptăm decizia Ministrului Justiției și adoptăm soluția cea mai bună

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, potrivit Agerpres, că i-a cerut ministrului Justiției să prezinte concluziile care se vor desprinde după dezbaterea publică legată de grațiere și modificarea Codurilor penale, astfel încât, după aceea, "asumat", să se meargă înainte și să fie adoptată "soluția cea mai bună".

"Mâine are loc o dezbatere publică. I-am cerut ministrului Justiției să îmi prezinte concluziile ministerului și calea pe care o să urmăm în perioada următoare, pentru că e absolut necesar să știu poziția titularului de filă astfel încât, asumat înainte mergem și adoptăm soluția cea mai bună. Deocamdată, toată aceste lucruri sunt la Ministerul Justiției care are datoria în perioada următoare să vină cu ceea ce înseamnă măsuri din acest punct de vedere, grațiere și nu doar grațiere", a afirmat Grindeanu, duminică, la Antena 3, citat de Agerpres.

El a precizat că pe acest subiect va fi luată "o decizie fermă".

"Aștept propunerile din partea Ministerului Justiției, nu vreau să mă antepronunț. Aceste propuneri, sper să vină în următoarele zile astfel încât să luăm o decizie fermă în ceea ce privește acest subiect", a adăugat premierul.

Grindeanu a susținut că modalitatea în care vor fi adoptate măsurile privind grațierea și modificarea Codurilor penale va fi fie prin ordonanță de urgență, fie prin asumarea răspunderii Guvernului, fie prin proiect de lege. "Toate aceste trei modalități sunt absolut legale", a afirmat șeful Executivului.

Potrivit premierului, nu doar grațierea rezolvă problemele din penitenciare, ci este nevoie și de alte măsuri.

"Am prevăzut în bugetul pe anul acesta la Ministerul Justiției sume de bani astfel încât să se dubleze alocația pentru hrană. Știu că ministrul Justiției în aceste zile a făcut un tur (...) în foarte multe penitenciare pentru a vedea condițiile. (...) Mai trebuie să facem măsuri alternative. (...) Și grațierea face parte din măsurile pe care trebuie să le luăm, împreună cu celelalte. Aștept de la Ministerul Jsutiției, ca și prim-ministru, pentru că până în acest moment (...) nu-mi este foarte clar ce vor propune, dar e dreptul Ministerului Justiției, ca și titular, să vină cu propunerea pe care o consideră cea mai potrivită din acest punct de vedere și o vor face", a subliniat Grindeanu.

Prim-ministrul a subliniat, în context, că Guvernul trebuie să fie foarte atent "nu neapărat pe conținut, ci pe proceduri".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-29

TAGURI: grindeanu, gratiere, ministrul justitiei, solutie
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


GRIG
29 Ian 2017

Grindene tata pleaca cat mai ai timp/nu intra ptr drak-nea/ponta/ghita/tariceanu in puscarie
SAUCA VICTOR
29 Ian 2017

Bravo domnule prim ministru Ati fost alesi sa conduceti tara si asta sa faceti Daca ce faceti nu este in afaralegii dati i inainte iOHANNIS UN HOT DE CASE SI VANZATOR DE COPII VA RASPUNDE IN FATA LEGII! sTIM CAMAJORITATEA CELOR CARE AU IESIT IN STRADA SUNT DE BUNA CREDINTA Sigur mai sunt si opozitia dar astia sunt putini de tot
TUTUIANU LAURENTIU
29 Ian 2017

Domnule prim ministru Cred ca stiti va dati seama cape acesti indivizi care manipuleaza tinerii nu i anima pe ei grija fata de tara nu i intereseaza ca avem sau nu avem corupti Grija lor mare este sa mai obtina Iohanis un mandat si iarasi se tem ca nu cumva dl Dragnea sa scape de eticheta pusa de ei ca atunci nu prea ar mai avea ce spune SE STIE CA DL DRAGNEA A FOST CONDAMNAT TOTAL DAR TOTAL NEVINOVAT mULT MAI PENALA doamna kilowat de exemplu sau falsificatorul interlop ajuns sef de tara pus de secu
MAFIA IN FLOARE SI COLABORARE
29 Ian 2017

ASTEAPTA APROBARE DE LA UN PUSCARIAS SI FINUL LUI = ROCO - ARAB DIN CARACAL , IN PREZENT ARESTAT , PENTRU FURTURI IN CARACAL SI ZIMNICEA
MIHAILESCU
30 Ian 2017

Mai Grindeane, mai Grindeane ,asculta- l pe GRIG !
MAFIA IN FLOARE SI COLABORARE
30 Ian 2017

MAMA LUI GRINDEANU , ESTE SORA CU MAMA LUI DACIANA SIRBU PONTA . ADICA SINT VERI PRIMARI . SINT SI FOTOGRAFI PE NET . TE PIS PE EA DE CUMETRIE . PROSTILOR CREDEA-TI CA LASA EI TARA SI HOTIILE PE MINA ORCUI NAROD . HA , HA , HA .
Random image



Ultimele stiri






loading...