2018-11-21 04:00


HAYSSAM: repratrierea stârneşte replici dure între Ponta şi Blaga, Antonescu şi Băsescu

 |  19:06
HAYSSAM: repratrierea stârneşte replici dure între Ponta şi Blaga, Antonescu şi Băsescu

Aducerea lui Omar Hayssam în ţară agită spiritele adversarilor politici. Ponta vorbeşte despre Blaga, Antonescu despre Băsescu, Duşa despre avioane.

Preşedintele Băsescu a declarat că se poate vorbi despre o acţiune neautorizată pe teritoriul altui stat, spusele lui fiind preluate imediat de agenţiile de presă internaţionale. Cu formulări luate din filmele de spionaj americane, preşedintele spunea că nu poate „confirma şi nici infirma nimic”, ceea ce a stârnit reacţia lui Crin Antonescu, în opinia căruia „comunicarea asta cu parfum de mister” a lui Băsescu în acest caz este „un pic provincială şi nepotrivită”. De asemenea, afirmaţia preşedintelui că a fost o operaţiune neautorizată pe teritoriul altui stat, Antonescu a catalogat-o drept „cel puţin riscantă”.

Implicarea de partid

 

Şi preşedintele PDL, Vasile Blaga, a avut la rândul său o declaraţie în care afirma că lui Ponta îi e frică de venirea lui Hayssam pentru că era şeful Corpului de control al premierului Adrian Năstase, cu care „fura împreună” şi că sunt mulţi PSD-işti implicaţi.

În replică, Ponta a fost de părere că Blaga, ministru de Interne când  a fugit, ar trebui să explice cât de prost poate fi un ministru „căruia îi fuge din ţară un infractor periculos şi care, la 5 ani după, zice „să aflăm şi noi”. Premierul mai crede că ar trebui să răspundă toţi cei care au fost de vină atunci. „Au răspuns şefii SIE şi SRI, dar ministrul de Interne? (...) Probabil că, în cazul lui Blaga, prostia nu e o infracţiune“, a afirmat Ponta, care spune că e interesat să afle dacă vreun partid a avut legătură cu acest caz.

Cât despre afirmaţiile lui Băsescu despre operaţiune, Ponta a susţinut că „operaţiunea de aducere în ţară a lui Omar Hayssam a fost în totalitate conform legilor României, autorizată şi aprobată de Guvern. Toate operaţiunile la care au participat reprezentanţi ai statului român au fost autorizate de Guvern, conform legii. Probabil că preşedintele a vrut să spună că nu a fost autorizaţie din partea unui stat străin“, a spus premierul. El a mai afirmat că singurele semnături de pe toate documentele sunt ale lui şi ministrului Apărării, Mircea Duşa, că  a fost adus cu un avion militar şi că în continuare nu ştie cum a fost implicat şi preşedintele Băsescu sau care a fost rolul acestuia. „Eu nu vă pot spune poveşti cu Rambo care salvează oameni”, a spus Ponta, care a mai adăugat că regretă faptul că „ieri-dimineaţa, câţiva iresponsabili plătiţi din bani publici ca să fie consilieri prezidenţiali au încercat să deturneze politic pentru Mişcarea lor de doi bani o problemă importantă. Când lucrezi cu iresponsabili, trebuie să îţi asumi şi astfel de riscuri“.

Duşa ia apărarea

 

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat la rândul său că Armata Română nu întreprinde decât misiuni legale şi a precizat că „aviaţia militară a efectuat, zilele trecute, în conformitate cu legea, un zbor în care a transportat ajutoare umanitare pentru populaţia siriană”. Totuşi, ministrul Duşa s-a oprit aici cu transparenţa şi a spus că „anumite informaţii sunt clasificate”. Ministrul nu a vrut să confirme că avionul s-a dus cu ajutoare şi s-a întors, cu toate că şeful său, prim-ministrul, a declarat că a fost adus cu un avion militar, într-o operaţiune de care el ştia de câteva luni.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-21

TAGURI: arestare, repatriere, scandal, Antonescu, Băsescu, Ponta, Blaga, Duşa
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...