2017-11-19 19:55


Hollande şi Sarkozy s-au întrecut în acuzaţii

 |  17:31
Hollande şi Sarkozy s-au întrecut în acuzaţii

Dezbaterea televizată între cei doi candidaţi la preşedinţia Franţei a fost una deosebit de tensionată. Preşedintele în exerciţiu, Nicolas Sarkozy, şi contracandidatul său François Hollande s-au întrecut în acuzaţii. Ultimele sondaje de opinie îl dau drept favorit pe socialistul Hollande cu 54% din intenţiile de vot pentru scrutinul de duminică.

François Hollande l-a acuzat pe Sarkozy că a condus o preşedinţie „parţială şi partizană” prin numirea rudelor: „V-aţi numit rudele peste tot, în toate instituţiile, în toate ministerele, în toate prefecturile, în toate administraţiile”. Răspunsul lui Sarkozy nu a întârziat: „Este o minciună, este o calomnie, sunteţi un mic calomniator spunând aceasta”.

Spre sfârşitul dezbateri,i Sarkozy a încercat să preia ofensiva aruncându-i în obraz lui Hollande: „Eu nu iau lecţii de la un partid politic care a vrut să se adune cu entuziasm în spatele lui Dominique Strauss-Kahn”. Candidatul socialist a blocat atacul: „Ştiam că o să ajungeţi aici. Dar nu eu am fost cel care l-a numit pe Dominique Strauss-Kahn în fruntea FMI”.

Candidatul socialist, care vrea să renegocieze pactul european de disciplină bugetară pentru a-i adăuga o componentă de creştere economică, l-a acuzat pe preşedintele în exerciţiu că „nu a obţinut nimic” din partea cancelarului german Angela Merkel. „Vă permiteţi să spuneţi că nu am primit nimic de la Germania?”, a protestat Nicolas Sarkozy, adăugând „să spui că Franţa nu a primit nimic de la Germania este fals”. „Dl Hollande cunoaşte prost Europa”, a estimat Nicolas Sarkozy, „el nu ştie că trebuie făcute compromisuri”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639563-05-14



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova