2019-03-20 07:22


Igor Dodon: Avem riscul major să avem alegeri anticipate în următoarele luni

 |  12:57
 Igor Dodon: Avem riscul major să avem alegeri anticipate în următoarele luni

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a atras atenţia asupra riscului major al organizării unor alegeri parlamentare anticipate în următoarele luni, în cazul în care partidele vor ajunge în Parlament în urma votului de duminică nu vor putea constitui o majoritate.

El a declarat, duminică, după ce a participat la vot, că, după alegeri, vor exista încercări de constituire a unei majorităţi, însă s-a arătat rezervat în privinţa şanselor de formare a acestei majorităţi.

"Primul lucru cel mai important este ca aceste alegeri totuşi să fie validate şi să fie legitime. Dacă alegerile vor fi validate şi legitime, după aceasta sunt diferite scenarii. Dacă un partid obţine majoritatea, şi acest lucru este posibil, atunci va fi o situaţie. Dacă nu va fi o majoritate parlamentară, atunci eu consider că vor fi încercări de a forma majorităţi parlamentare, dar avem riscul major să avem alegeri anticipate în decursul următoarelor luni", a afirmat Dodon.

Pe de altă parte, liderul moldovean a îndemnat populaţia să participe la scrutinul parlamentar, pentru a schimba lucrurile astfel încât Republica Moldova să intre "într-o nouă etapă de dezvoltare".

"În Republica Moldova, peste 80% dintre cetăţenii noştri, dintre concetăţenii mei nu sunt mulţumiţi cum stau lucrurile. Marea majoritate spun că ţara merge într-o direcţie greşită. Astăzi, concetăţenii noştri au posibilitatea să schimbe aceste lucruri. Totul depinde de fiecare persoană în parte. Sau va rămâne aşa cum a fost în ultimii ani. În opinia mea a fost o situaţie urâtă, dezastru în multe sectoare şi, dacă doresc să schimbe lucrurile, pot să iasă astăzi la vot şi să le schimbe. De mâine putem intra într-o nouă etapă de dezvoltare a Republicii Moldova. Votul aparţine fiecăruia şi vreau să vă spun că fiecare vot contează. De aceea, eu vreau să îndemn toţi cetăţenii Republicii Moldova ca astăzi să fie foarte activi", a adăugat Igor Dodon.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-02-24

TAGURI: igor dodon, moldova, alegeri moldova,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




STARBAG




loading...