2016-12-04 22:32

POLITICA


Iliescu, în noua carte apărută: 'Îl respect pe Regele Mihai pentru deciziile luate

 |  19:40
Iliescu, în noua carte apărută: 'Îl respect pe Regele Mihai pentru deciziile luate

Ion Iliescu a ajuns la a 17- cartepublicată după Revoluţie. Volumul “IonIliescu – Fragmente de viata si de istorie trăită”a apărut la Editura Litera şi urmează să fielansat vineri. Ziarul “Puterea” a intrat în posesiacărţii, din care vă prezintă, în premieră, câteva fragmente.

Preşedintele de onoare al PSD a postat dejape blogul personal “Cuvântul înainte” al noii sale cărţi, carecuprinde circa 500 de pagini. El notează că volumul nu este unul dememorii propriu-zise, ci adună “texte care dau o idee despre evoluţia întimp” a autorului. Sunt incluse şi o biografie publicată în “Revoluţie şi reformă,texte publicate în anii ’80 şi chiar un text scris în martie 1989 cu intenţia de a fitransmis la Europa Liberă. Evenimentele din ultimii 21 de ani sunt repovestitepe larg, iar câteva din principalele personaje politice sunt analizate dinunghiul de vedere al fostului preşedinte.

Despre Regele Mihai, şi "evenimentele nefericite dela începutul anilor '90", pe care "le regretă":

"Îl respect pe Regele Mihai, esteun om care a luat decizii extrem de grele, în momente cruciale pentru România, pentruexistenţa acesteia ca stat.

Dacă am fi fost într-o altă situaţie, dacă schimbarea din România ar fiavut loc în alte circumstanţe, Regele Mihai şi-ar fi găsit un loc pe scenapublică românească din primul moment al schimbării. Nu a fost să fie. Dar dupămomentele tensionate din 1990 şi 1991, după ce am reuşit să stabilizămlucrurile şi să adoptăm o nouă Constituţie, relaţiile cu Casa Regală şi cuRegele Mihai au intrat într-un proces de normalizare. Este drept că între timpfiecare dintre noi a evaluat sfaturile primite în perioada de criză (sfaturicare nu de puţine ori au turnat, din ambele părţi, gaz peste foc) şi a făcutschimbările care se impuneau.

Evenimentele de la începutul anilor '90 nu au legătură cu persoana RegeluiMihai, ci exclusiv cu climatul politic aproape isteric din acei ani, când, aşacum am mai spus, se dezgheţaseră o serie de conflicte care veneau nu doar dincomunism, ci şi din perioada interbelică. Trebuie să reamintesc faptul că nicimăcar din rândurile opoziţiei de atunci, formată majoritar din partidele aşa-ziseistorice, nu exista o unanimitate în ceea ce priveşte atitudinea faţă demonarhie, în general, şi faţă de Regele Mihai, în special.

O spun cu toată tăria şi convingerea: ceea ce s-a întâmplat de Paşti şi deCrăciun, în 1990, legat de doritele vizite ale Regelui Mihai în ţară, nu a fostrezultatul unei politici deliberate faţă de Rege, ci doar suma stângăciilorunor oameni care au fost puşi în faţa unor decizii pe care nu erau pregătiţi săle ia, iar întoarcerea Regelui şi a familiei sale din drumul spre MânăstireaCurtea de Argeş nu a fost un act înţelept. Că a fost vorba doar de stângăcii şide decizii luate în pripă este dovedit de evoluţia ulterioară a relaţiilorstatului român cu Regele Mihai, dar şi de evoluţia relaţiilor noastrepersonale.

(...) Regele s-a întors definitiv în România pe 18 mai 2001, şi astfellucrurile au intrat pe făgaşul lor normal. Istoria va judeca aceste lucruri."

Despre prezidenţialele din 2004:

"În primul al alegerilor prezidenţiale,Adrian Năstase îl devansase pe Traian Băsescu, situat pe locul al doilea, cucirca 7%. Din păcate, pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, PSDnu a mai susţinut peste tot în ţară campania în ritmul necesar, iar gafa comisăde Mircea Geoană, anunţat de Năstase ca potenţial prim-ministru, de a face odeclaraţie publică conform căreia, pentru turul al doilea, "nu neinteresează voturile PRM", a determinat reacţia promptă a acestui partid.

Astfel, cele peste 350.000 de voturi ale susţinătorilor PRM au fostacordate lui Băsescu! Acestea au fost suficiente pentru a asigura victoria luiBăsescu, care l-a devansat pe Năstase cu circa 250.000 voturi în turul aldoilea, din 12 decembrie. La această gafă impardonabilă se adaugă acuzele,ulterior dovedite a fi o imensă minciună, ale lui Traian Băsescu privitoare la"fraudarea alegerilor" cu softul de numărare a voturilor, softidentic cu acela care a numărat voturile şi în decembrie 2009, când a câştigatun controversat nou mandat de şef al statului. Aşa se scrie, uneori, istoria."

Despre prezidenţialele din 2009:

"Candidatul PSD a fost desemnat până la urmă preşedintele partidului,Mircea Geoană, după ce varianta Adrian Năstase a fost părăsită. (...) Înconfruntarea cu Traian Băsescu, Mircea Geoană a avut o şansă reală de succes şi,după rezultatele înregistrate în ţară, scrutinul a fost favorabil candidatuluiPSD; rezultatul final a fost modificat, în favoarea lui Traian Băsescu, devoturile din diaspora. Însă, din nou, a intervenit şi un factor subiectiv: gafacomisă de Mircea Geoană, de a merge în vizită, în ajunul ultimei confruntăritelevizate cu Traian Băsescu, acasă la Sorin Ovidiu Vântu! Toate explicaţiileoferite de Mircea Geoană au fost puerile, mai ales pe fondul campanieidemagogice susţinute de Traian Băsescu, privind rolul "mogulilor"care controlează media românească.

S-a pierdut, deci, din nou, mai ales pe "mână proprie", o şansăreală de a schimba în bine situaţia din ţară."

În ediţia de mâine vom revenicu mai multe extrase sugestive din volum.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639253-04-27

Mai multe imagini:
Iliescu, în noua carte apărută: 'Îl respect pe Regele Mihai pentru deciziile luate
zoom
Iliescu, în noua carte apărută: 'Îl respect pe Regele Mihai pentru deciziile luate
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image