2018-12-16 17:19


În ce calitate se prezintă Gigi Becali la dezbaterile de la Ministerul Justiției

 |  12:54
În ce calitate se prezintă Gigi Becali la dezbaterile de la Ministerul Justiției

Gigi Becali s-a înscris la dezbaterea organizată de Ministerul Justiţiei, referitoare la proiectele privind grațierea colectivă și modificările Codului Penal și Codului de Procedură Penală.

 „Luni, mă duc şi eu la dezbatere pentru că sunt vicepreşedinte la o fundaţie de drepturile omului, ca fost membru în Comisia juridică a Parlamentului European şi ca membru în Comisia juridică a Parlamentului României”, a declarat Becali, la Sport.ro.

Becali a uita să vorbească de calitatea de fost condamnat penal, care și-a executat pedeapsa, beneficiind de eliberare condiționată în urma numeroase cărți scrise în închisoare.

„Nu conterază că iese lumea în stradă, sută la sută va fi dată legea graţierii, că legea graţierii nu o dau zeci de oameni, o dă poporul român şi Parlamentul. Bine, au greşit, că nu trebuia să o dea Guvernul prin ordonanţă, trebuia să o dea Parlamentul, care este reprezentantul poporului”, opinează afaceristul.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-27

TAGURI: gigi becali dezbateri justitie gratiere
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ADRIAN
27 Ian 2017

Adevarul ca un cioban mai lipsea de acolo. Prevad un simulacru de dezbateri.
TARA DE KKAT.
27 Ian 2017

Romania a ajuns la mana unui infractor semidoct .Asta este politica psd. ANALFABETII INCULTII, LICHELELE HOTARASC SOARTA NATIUNII. STAT MAFIOT IN TOATA REGULA.
MESZAROS MONICA
27 Ian 2017

La dezbateri au fost admisi doar cei care sunt de partea lor. Gigi Becali nu ar trebui să participe la aceste dezbateri.
CROCODILUL FLAMAND
28 Ian 2017

SINGURA "CALITATE"......................MASCARICIUL SECURISTILOR..............SI FOST PUSCARIAS.........EMBLEMA PCR.....FSN
PATRIOT
28 Ian 2017

Mai analfabetule,tu nu știi ce dorești.Ce model de moralitate ești tu m-ai puscariasule?
Random image



Ultimele stiri






loading...