2016-12-04 10:13

POLITICA


Incendiile fac scrum economia Rusiei

 |  16:46
Incendiile fac scrum economia Rusiei
Pierderilesuferite de Rusia din cauza caniculei şi a incendiilor de pădure ar puteaajunge la aproximativ 15 miliarde de dolari, respectiv un procent din valoareaProdusului Intern Brut din 2010, potrivit analiştilor citaţi de Kommersant.Cotidianul precizează că, din datele confirmate până în prezent, recolta decereale s-a redus cu 60-65 de milioane de tone. Printr-o interdicţietemporară a exporturilor, până la sfârşitul anului, se vor înregistra pe acestsegment pierderi în valoare de trei miliarde de dolari, dar şi o inflaţie apreţurilor alimentelor, inclusiv a celor importate. Pe de altă parte,cotidianul Moscow Times a anunţat că Guvernul rus a suplimentat fondurile alocateMinisterului pentru Situaţii de Urgenţă cu suma de 54 de miliarde de ruble (1,8miliarde dolari), destinată cheltuielilor cu avioanele şi vehiculele implicateîn operaţiunile de stingere a incendiilor. În condiţiile în care ţara se luptă cu flăcările de aproape două luni, sprijinul pentrupreşedintele Dmitri Medvedev şi premierul Vladimir Putin a scăzut la cel maijos nivel din ultimii şapte ani, potrivit a trei sondaje naţionale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-04-26



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image