2018-12-18 15:14


Întărâtarea lui Băsescu

 |  21:00
Întărâtarea lui Băsescu

Plenul Parlamentului a adoptat o declaraţie politică prin care recomandă reprezentarea României de către premierul Victor Ponta la Consiliul European din 28 iunie. Mutarea USL din Parlament este de natură să creeze un conflict cu preşedintele Traian Băsescu, iar în cazul în care preşedintele nu va respecta declaraţia Parlamentului se poate găsi un motiv pentru suspendarea lui.

Declaraţia politică de ieri nu are putere de act normativ şi drept urmare nu poate fi atacată la Curtea Constituţională a României, conform reprezentanţilor USL.

Împărţeala între preşedinte şi premier

Potrivit declaraţiei adoptată ieri „în materie de politică militară şi de securitate militară, precum şi în politica externă comună a UE, este constituţional şi funcţional ca preşedintele României să aibă precădere în a reprezenta România; în materie economică, socială, bugetară, referitoare la fondurile europene, aderarea la Schengen, precum şi în alte aspecte executive, este constituţional şi funcţional ca primul-ministru să aibă precădere în a reprezenta România”. Declaraţia spune că „Parlamentul României consideră că primul-ministru trebuie să prezinte poziţia României la lucrările Consiliului European din 28 iunie 2012”. Conform aceleiaşi declaraţii, „Parlamentul României trebuie să fie informat, în prealabil, asupra agendei Consiliului European şi să stabilească un mandat de principiu cu privire la ceea ce va susţine reprezentantul României; Parlamentul României trebuie să fie informat, după fiecare Consiliu European, cu privire la deciziile adoptate".

Frunda vrea republică parlamentară

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a propus parlamentarilor să se gândească la o revizuire a Constituţiei şi îndreptarea spre o republică parlamentară, punctând, în context, că vrea un preşedinte de care să fie mândru şi de care să se simtă reprezentat. „Vă propun, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, ca noul Parlament, cei care vor mai fi aici, să gândim într-adevăr o revizuire a actului fundamental al României. Are prea multe scurtcircuite constituţionale, are o interpretare atât de laxă din partea Curţii Constituţionale şi a instituţiilor fundamentale, încât nu funcţionează şi nu se aplică normal. Haideţi să mergem spre o republică parlamentară”, a declarat Gyorgy Frunda.

Compromisul Voinescu

Deputatul PDL Sever Voinescu a venit cu propunerea pentru o hotărâre în care să se prevadă că statul român va fi reprezentat în Consiliul European la toate reuniunile de către preşedintele României, iar în mod excepţional, preşedintele îl poate mandata pe premier să participe la unele reuniuni ale Consiliului European.

Sever Voinescu a spus de la tribuna Parlamentului: „Am o părere proastă despre actuala Constituţie, dar nu mă pot opri să nu-i recunosc anumite calităţi, una dintre ele este că în privinţa reprezentării statului român în interiorul ţării, dar şi în afara ei, Constituţia noastră este cât se poate de clară: preşedintele României deţine această prerogativă”. Liberalul Călin Popescu Tăriceanu i-a replicat lui Sever Voinescu, spunând că propunerea sa seamănă cu modelul preşedintelui rus Vladimir Putin.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-11-05

TAGURI: traian basescu, sever voinescu, popescu tariceanu
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MIHAI
13 Iun 2012

Sever Voinescu, are doa probleme:ori nu-i copt la minte, ori nu-l duce capul.
Random image



Ultimele stiri






loading...