"Avem în vedere înlocuirea tuturor celor care nu își fac treaba, dar nu avem nimic astăzi cu ANAF. Avem o întâlnire programată cu el (Bogdan Stan, șeful ANAF — n.r.), este chemat să vedem despre ce este vorba în ograda domniei sale și să vedem în ce măsură putem implementa repede acel punct din programul de guvernare cu splitarea TVA-ului", a afirmat Tudose, la Primăria Capitalei, la finalul unei întâlniri cu edilii Bucureștiului.
Premierul a mai precizat că va participa la discuțiile de la Palatul Victoria cu președintele ANAF, Bogdan Stan. "Eu l-am chemat. Măcar din politețe să fiu, dacă eu l-am chemat", a spus Mihai Tudose.