2016-12-06 21:52

POLITICA


Ioan Oltean: ''Vrem adoptarea reorganizării în opt judeţe în iunie, inclusiv prin angajarea răspunderii''

 |  16:54
Ioan Oltean: ''Vrem adoptarea reorganizării în opt judeţe în iunie, inclusiv prin angajarea răspunderii''
Număruldoi în PDL, Ioan Oltean susţine că până în iunie vom avea prin lege opt judeţe.Secretarul general al partidului spune că hotărârea ar putea fi luată inclusivprin angajarea răspunderii Guvernului.

Secretarul general aldemocrat-liberalilor a prezentat o serie de prevederi ale proiectului privindviitoarea organizare administrativă a României. „Noisperăm şi vrem ca până la sfârşitul acestei luni să adoptăm actul normativ carevizează efectiv împărţirea administrativ teritorială, care va cuprinde numărulde regiuni, denumiri, capitala acestor regiuni, urmând ca imediat de aiciGuvernul şi majoritatea să lucreze la actele normative subsecvente care până lasfârşitul anului să fie adoptate, în aşa fel încât o parte din prevederile lorsă producă efecte de la 1 ianuarie 2012, iar altă parte după ce vor avea localegerile din iunie 2012. Dorinţa noastră este ca viitoarele alegeri care voravea loc în iunie 2012 să se realizeze pe noua formulă administrativteritorială. (...) Când spun noi mă refer la partid şi la actuala majoritate parlamentarăşi guvernamentală”, a declarat Oltean.

Întrebat dacă ia încalcul ca reglementarea să se facă inclusiv prinasumarearăspunderii,Oltean a răspuns afirmativ. „Da,da, deci dacă nu vom avea o înţelegere vom încerca să o adoptăm prin angajarearăspunderii Guvernului pe acest act normativ. Când spun noi mă refer la celepatru formaţiuni politice care constituie majoritatea: UDMR, UNPR şi grupulminorităţilor naţionale”, a mai susţinut el.

UDMRîl contrazice

Afirmaţiile pedelistului sunt însă, constrazisede liderii UDMR. Kelemen Hunor, preşedintele formaţiunii maghiare a declarat cavarianta cu cele opt regiuni nu va fi acceptată de Uniune. „Poatesă facă orice anunţ, dar o asumare fără susţinerea coaliţiei nu cred că va aveaşansa de a fi trecută prin Parlament. Premierul are posibilitatea de a asuma,că de aceea e premier, dar dacă nu are susţinerea majorităţii parlamentare apardificultăţi. Această variantă am spus că nu o putem susţine şi aşteptămdiscuţii în coaliţie. Această formă nu poate fi susţinută de către noi. Celeopt regiuni să fie transformate în opt judeţe nu putem accepta, nu putemsusţine”, a declarat Kelemen Hunor, liderul UDMR.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639249-11-12



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image