2019-01-23 12:31


Iohannis a sesizat CCR în legătură cu OUG care modifică Legea referendumului

 |  19:01
Iohannis a sesizat CCR în legătură cu OUG care modifică Legea referendumului

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu legea de aprobare a OUG 86/2018 care modifică Legea referendumului, una dintre prevederile contestate dând posibilitatea ca numărul participanţilor la referendum să fie mai mare decât al celor care şi-au exprimat votul.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale, luni, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, precum şi pentru unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei.

Sesizarea preşedintelui:

Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, precum şi pentru unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei a fost transmisă de Parlament spre promulgare Preşedintelui României în data de 19 decembrie 2018. Prin conţinutul normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine unor norme şi principii constituţionale, pentru motivele prezentate în cele ce urmează.

I. Motive de neconstituţionalitate extrinsecă

1. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2018 încalcă art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie

Potrivit dispoziţiei constituţionale a art. 115 alin. (4), „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”.

Analizând preambulul actului normativ şi expunerea de motive a proiectului de lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă reiese faptul că ordonanţa de urgenţă a fost emisă în considerarea faptului că Senatul a adoptat în data de 11 septembrie 2018 o propunere legislativă privind revizuirea Constituţiei şi având în vedere faptul că „lipsa unei infrastructuri legale şi organizatorice de sine stătătoare a referendumului (...) este de natură să creeze multiple disfuncţionalităţi în organizarea efectivă a unui referendum”.

Un alt motiv menţionat în preambulul actului normativ este necesitatea „creării cadrului legal prin care referendumului naţional privind revizuirea Constituţiei să se poată organiza în acelaşi timp cu referendumul cu privire la problemele de interes local”. Iniţiatorii arată că neadoptarea, în regim de urgenţă, a actului normativ în discuţie, este de natură să genereze blocaje ale activităţii organismelor electorale şi ale instituţiilor responsabile pentru efectuarea operaţiunilor de organizare a procesului de votare.

Curtea Constituţională a elaborat o vastă jurisprudenţă în materia adoptării ordonanţelor de urgenţă, respectiv în privinţa condiţiilor pe care acestea trebuie să le îndeplinească pentru a fi în acord cu exigenţele înscrise în art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală. Pe cale jurisprudenţială, Curtea a statuat că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: (i) existenţa unei situaţii extraordinare; (ii) reglementarea acesteia să nu poată fi amânată, şi (iii) urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei.

Curtea a reţinut că situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă.

În jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a reţinut faptul că organizarea concomitentă a unui referendum local cu alegeri locale reprezintă o situaţie conjuncturală, iar astfel de motive reprezintă aspecte de oportunitate ale reglementării, caz în care nu ne aflăm într-o situaţie extraordinară, de natură obiectivă (Decizia nr. 361 din 26 mai 2016).

Prin Decizia nr. 334 din 26 iunie 2013, Curtea a stabilit că „Parlamentul poate (...) să intervină în această materie a legislaţiei referendare, cu condiţia de a nu o supune unor modificări strict conjuncturale, pe baza unor susţineri de oportunitate ori a înţelegerii politice, care avantajează una sau alta dintre forţele politice reprezentate în Parlament şi care formează la un moment dat o majoritate parlamentară”, iar aceste observaţii sunt cu atât mai pertinente în situaţia legiferării pe calea ordonanţei de urgenţă a Guvernului, în afara condiţiilor art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, aspect reţinut şi de Curtea Constituţională în Decizia nr. 361 din 26 mai 2016.

De asemenea, urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare. Analizând conţinutul actului normativ, observăm că acesta instituie, pe de o parte, o serie de reglementări cu privire la referendumul din zilele de 6 şi 7 octombrie 2018 - cuprinse în articolele II – XIII - iar pe de altă parte, modificări ale Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cuprinse în cele 18 puncte ale art. I din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă.

Din această perspectivă, modificările operate asupra Legii nr. 3/2000 se aplică tuturor celor trei tipuri de referendum: referendumul pentru revizuirea Constituţiei, referendumul pentru demiterea Preşedintelui României şi referendumul privind probleme de interes naţional. Reglementările care modifică actul normativ de bază în materia referendumului nu pot fi justificate prin existenţa unei situaţii extraordinare şi nici printr-o urgenţă a reglementării.

În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că „invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficienţă contributivă determinantă a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate (...). Întrucât însă asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenţei situaţiei extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situaţie, conferă acesteia un caracter arbitrar, de natură să creeze dificultăţi insurmontabile în legitimarea delegării legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituţionalitate - situaţia extraordinară -, a cărui respectare este prin definiţie supusă controlului Curţii, să fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil” (Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009).

Din această perspectivă, organizarea concomitentă a unui referendum de revizuire a Constituţiei cu un referendum local este o situaţie conjuncturală, de oportunitate, care nu poate fi calificată drept o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată. În plus, intervenţiile legislative precum sunt cele de la art. I pct. 5, prin care se abrogă dispoziţiile prin care cetăţenii au dreptul să verifice înscrierea în listele electorale sau exceptarea aplicării dispoziţiilor privind Sistemul Informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal prin art. I pct. 17 sunt aspecte ce nu justifică intervenţia pe calea unei ordonanţe de urgenţă, în condiţiile dezvoltate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

În plus, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituţie, ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturile electorale. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că „sfera drepturilor electorale este mai largă decât cea rezultată din Constituţie, unde sunt reglementate doar drepturile electorale fundamentale ale cetăţenilor, în timp ce celelalte drepturi electorale sunt prevăzute de lege” (Decizia nr. 1189 din 6 noiembrie 2008). În aceeaşi decizie, Curtea a statuat că alături de drepturile electorale fundamentale consacrate de Constituţie se regăsesc şi alte drepturi electorale reglementate prin lege (dreptul alegătorilor de a face întâmpinări împotriva omisiunilor, a înscrisurilor greşite sau a oricăror erori din Registrul electoral; dreptul alegătorilor de a verifica înscrierea în listele electorale, de a face întâmpinări împotriva omisiunilor, a înscrierilor greşite şi a oricăror erori; dreptul alegătorilor de a face contestaţie cu privire la listele electorale; dreptul alegătorilor de a obţine cartea de alegător; dreptul de contestare a candidaturilor; dreptul candidaţilor de a contesta operaţiunile electorale; dreptul candidaţilor de a avea acces la mijloacele de informare în masă).

În decizia precitată, Curtea a reţinut că „aceste drepturi sunt drepturi electorale procedurale, ce ţin de exercitarea drepturilor electorale fundamentale ale cetăţenilor (dreptul de vot, dreptul de a fi ales, dreptul de a alege)”.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, „(1) Cetăţenii au dreptul să verifice înscrierea în listele electorale. Întâmpinările împotriva omisiunilor, înscrierilor greşite şi oricăror erori din liste se fac la autorităţile publice care au întocmit listele, acestea fiind obligate să se pronunţe pe loc sau în cel mult 24 de ore de la înregistrare. (2) Contestaţiile îndreptate împotriva dispoziţiilor luate de autorităţile publice prevăzute la alin. (1) se soluţionează în cel mult 48 de ore de judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază participantul la referendum sau, în cazul celor înscrişi în listele suplimentare, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află biroul electoral al secţiei de votare care a întocmit lista. Hotărârea judecătorească este definitivă; ea se comunică persoanelor interesate în cel mult 24 de ore de la pronunţare”. Prin art. I pct. 5 din O.U.G. nr. 86/2018, articolul 19 din Legea nr. 3/2000 este abrogat. Cu toate că art. 62 din Legea nr. 3/2000 prevede faptul că dispoziţiile legii se completează în mod corespunzător cu cele ale Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, Legea nr. 208/2015 nu prevede un drept al cetăţenilor de a verifica înscrierea în listele electorale şi de face întâmpinări împotriva omisiunilor, înscrierilor greşite sau a oricăror erori din liste, ceea ce echivalează cu o eliminare a acestui drept din legislaţia privind referendumul.

Prin abrogarea art. 19 din Legea nr. 3/2000 se realizează o afectare a drepturilor electorale prevăzute de lege, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în care afectarea echivalează cu o suprimare a respectivului drept, motiv pentru care Ordonanţa de urgenţă a fost adoptată şi cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie.

În mod similar, art. I pct. 15 din O.U.G. nr. 86/2018 schimbă modalitatea în care Autoritatea Electorală Permanentă realizează controlul în vederea depistării eventualelor voturi multiple sau a persoanelor care au votat fără a avea drept de vot, acest control realizându-se numai la sesizarea persoanelor interesate însoţită de probele pe care se întemeiază. Această modificare afectează acest drept electoral procedural al cetăţenilor, de a beneficia de o verificare din oficiu a listelor electorale permanente şi suplimentare, antrenând consecinţe negative asupra acestuia prin restrângerea condiţiilor de realizare a acestui control şi prin impunerea de cerinţe suplimentare pentru persoanele care solicită o astfel de verificare. Verificarea din oficiu a listelor electorale permanente şi suplimentare, în vederea detectării cazurilor de fraudă reprezintă un drept electoral procedural ce ţine de exercitarea şi protecţia drepturilor electorale fundamentale ale cetăţenilor (dreptul de vot, dreptul de a fi ales, dreptul de a alege).

Pentru toate aceste considerente, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2018 încalcă prevederile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie.

2. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2018 încalcă art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1), art. 147 alin. (4) şi art. 151 alin. (3) din Constituţie

Prin dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă nr. 86/2018, Guvernul României a instituit o derogare de la prevederile art. 6 alin. (4) şi art. 34 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, stabilind că „alegătorii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei, în zilele de 6 şi 7 octombrie 2018”.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală, referendumul reprezintă modalitatea prin care poporul român exercită în mod direct suveranitatea naţională, constituind un mecanism eficient de manifestare a democraţiei directe. Consultarea poporului prin referendum naţional, ca modalitate de exprimare a suveranităţii, se realizează prin trei tipuri de referendum naţional, şi anume, cel iniţiat de Preşedintele României asupra unor probleme de interes naţional, prevăzut de art. 90 din Constituţie, cel organizat cu privire la demiterea Preşedintelui României în cadrul procedurii reglementate în art. 95 din Legea fundamentală şi cel prin care se aprobă revizuirea Constituţiei, conform art. 151 alin. (3) din Legea fundamentală.

În jurisprudenţa sa recentă, Curtea Constituţională a reţinut că „pentru coerenţa procedurii este raţional ca aceeaşi autoritate care iniţiază organizarea referendumului să fie şi cea care stabileşte data şi obiectul referendumului” (Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017). Astfel, în condiţiile în care Parlamentul a fost cel care a adoptat, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, propunerea de revizuire a Constituţie în datele de 9 mai 2017 de către Camera Deputaţilor şi 11 septembrie 2018 de către Senat, tot la nivel de lege s-a stabilit şi data referendumului, aceasta fiind, potrivit art. 6 alin. (4) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului „ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului naţional”.

În aceeaşi decizie precitată, Curtea a reţinut că „în vederea asigurării unui mecanism procedural complet, care să confere eficacitate demersului legislativ de adoptare a legii de revizuire, incluzând şi reglementarea etapei finale a acestuia, Parlamentul este îndreptăţit să stabilească, printr-o lege distinctă, data referendumului, fixând astfel în timp momentul la care legea pe care a adoptat-o va fi supusă aprobării populare”. Data fiecărui tip de referendum este stabilită în mod diferenţiat de Legea nr. 3/2000, fiind legată în mod direct de competenţa autorităţii îndreptăţite să declanşeze un anume tip de referendum.

Într-o decizie ulterioară, Curtea a reţinut că „în virtutea rolului constituţional al fiecărei autorităţi în declanşarea diverselor tipuri de referendum, stabilirea datei la care acesta urmează să aibă loc se face în mod diferenţiat, prin acte specifice fiecărei autorităţi, respectiv prin decret al Preşedintelui României, în ce priveşte referendumul asupra unor probleme de interes naţional, prin hotărâre a Parlamentului, în situaţia demiterii Preşedintelui României, şi prin lege, în cazul revizuirii Legii fundamentale” (Decizia nr. 47 din 1 februarie 2018).

În această decizie, răspunzând criticii referitoare la faptul că data privind organizarea referendumului privind revizuirea Constituţiei nu s-a stabilit printr-o lege distinctă, în sensul celor statuate prin Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, Curtea a reţinut că prin respectiva decizie „a sancţionat faptul că, prin legea supusă controlului în varianta iniţială, se conferea Guvernului competenţa de a stabili data desfăşurării referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei, deşi acesta este un drept exclusiv al Parlamentului”.

Mai mult, în Decizia nr. 47 din 1 februarie 2018, paragraful 31, Curtea a statuat că „ceea ce este important, sub aspectul conformităţii procedurii organizării şi desfăşurării referendumului cu spiritul Constituţiei, este legitimitatea şi forţa juridică a actului prin care acesta este declanşat şi prin care se stabilesc aspecte definitorii, aşa cum este şi data la care urmează să aibă loc. Esenţial este ca acest act să emane de la autoritatea care are îndrituirea constituţională să iniţieze fiecare tip de referendum, în conformitate cu specificul acestuia, respectiv decret al Preşedintelui României, în ce priveşte referendumul asupra unor probleme de interes naţional, hotărâre a Parlamentului, în situaţia demiterii Preşedintelui României, şi lege, în cazul revizuirii Legii fundamentale”.

Aşadar, faptul că Parlamentul a stabilit chiar prin Legea nr. 3/2000 data la care se organizează referendumul de revizuire a Constituţiei se înscrie, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională „în exigenţele constituţionale referitoare la competenţa exclusivă a Parlamentului de a decide asupra acestui aspect, fiind irelevant dacă este vorba despre o lege separată, distinctă, adoptată cu prilejul organizării fiecărui referendum de acest tip sau dacă prevederea este inclusă chiar în legea-cadru referitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului” (Decizia nr. 47 din 1 februarie 2018, paragraful 31).

În aceste condiţii, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 86/2018 stabilind, prin derogare de la dispoziţiile art. 6 alin. (4) şi art. 34 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului că referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei se desfăşoară în două zile, zilele de 6 şi 7 decembrie, contrar celor stabilite prin Legea nr. 3/2000 care prevede „ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale”.

O atare intervenţie legislativă este contrară atât celor statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi contravine art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală referitor la efectul deciziilor Curţii Constituţionale care sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul oficial, cât şi rolului Parlamentului căruia îi este încălcată competenţa exclusivă de a stabili data organizării unui referendum de revizuire a Constituţiei.

În plus, adoptarea unei Ordonanţe de urgenţă în data de 18 septembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, în condiţiile în care la data de 10 iulie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficia, Partea I, Legea nr. 159/2018, care a stabilit care este data unui referendum de revizuire a Constituţiei, contravine chiar rolului Parlamentului în calitate de unică autoritate legiuitoare, aşa cum acesta este prevăzut de art. 61 alin. (1) din Constituţie.

Potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 159/2018 care au completat art. 6 din Legea nr. 3/2000, „cetăţenii României sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale (...)”.

Or, modificarea voinţei autorităţii legiuitoare la un interval de două luni de la momentul la care aceasta a stabilit în legea cadru data pentru acest tip de referendum încalcă chiar principiul separaţiei puterilor în stat şi rolul constituţional al forului legislativ. De altfel, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut faptul că prin adoptarea unei Ordonanţe de urgenţă a Guvernului care contracarează o măsură legislativă a Parlamentului se încalcă rolul acestei instituţii fundamentale prevăzut de art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării” şi principiul separaţiei puterilor în stat prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie (Decizia nr. 1221 din 12 noiembrie 2008).

Pentru aceste considerente, Ordonanţa de urgenţă nr. 86/2018 a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1), art. 147 alin. (4) şi art. 151 alin. (3) din Constituţie.

II. Motive de neconstituţionalitate intrinsecă

1.Art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2018 încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie

Art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă modifică alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 3/2000 astfel: „(3) În cadrul referendumului populaţia poate fi consultată cu privire la una sau la mai multe probleme de interes naţional sau local, după caz, precum şi cu privire la revizuirea Constituţiei sau la o problemă de interes naţional şi o problemă de interes local, pe buletine de vot separate.”

Spre deosebire de reglementarea anterioară, noua reglementare introduce sintagmele „de interes naţional sau local, după caz” şi „revizuirea Constituţiei sau la (...)”. Intenţia legiuitorului delegat a fost de a crea cadrul legal prin care „referendumul naţional privind revizuirea Constituţiei să se poată organiza în acelaşi timp cu referendumul cu privire la probleme de interes local”.

Cu toate acestea, modul de reglementare este unul deficitar, lipsind norma de claritate şi precizie. Astfel, în urma modificării, prima teză a art. 2 alin. (3) a Legii nr. 3/2000 reglementează posibilitatea organizării în acelaşi timp a unui referendum prin care populaţia este consultată cu privire la mai multe probleme de interes naţional sau local. Cea de a doua teză se referă la revizuirea Constituţiei „sau la o problemă de interes naţional şi o problemă de interes local, pe buletine de vot separate”. Prin folosirea conjuncţiei „sau” nu reiese cu claritate posibilitatea organizării în acelaşi timp a unui referendum de revizuire a Constituţiei şi a unui referendum cu privire la probleme de interes local. Astfel, redactarea propusă ridică probleme de interpretare în ceea ce priveşte desfăşurarea concomitentă a tipurilor de referendum, făcând dificilă aplicarea sa.

O atare reglementare lipseşte norma de claritate şi precizie, contrar exigenţelor de calitate a legii dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie.

2. Art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2018 încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie

Conform art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2018, art. 23 din Legea nr. 3/2000 se modifică astfel: „(1) Pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional, în cel mult 5 zile de la data aducerii la cunoştinţă publică a datei acestuia, se constituie Biroul Electoral Central, birouri electorale de circumscripţie ale judeţelor, biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti şi oficii electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, iar cu 3 zile înaintea datei votării se constituie birouri electorale ale secţiilor de votare. (...)”

Potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 3/2000, „Aducerea la cunoştinţă publică a datei referendumului naţional se face prin Monitorul Oficial al României, Partea I, şi prin presă, radio şi televiziune.” Din această perspectivă, nu este clar care este momentul de la care se calculează termenul de 5 zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 3/2000, aşa cum acesta a fost modificat prin O.U.G. nr. 86/2018.

Astfel, aducerea la cunoştinţă publică a datei referendumului presupune atât publicarea anumitor acte în Monitorul Oficial (proiectul legii constituţionale de revizuire, împreună cu decizia Curţii Constituţionale, în cazul referendumului de revizuire a Constituţiei, Hotărârea Parlamentului, respectiv decretul Preşedintelui României în cazurile prevăzute de art. 15 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 3/2000), cât şi diseminarea informaţiilor prin presă, radio şi televiziune.

Din această perspectivă, este incert dacă termenul de 5 zile curge de la momentul publicării actului/actelor corespunzătoare în Monitorul Oficial sau de la momentul diseminării informaţiilor prin presă, radio şi televiziune. Observăm, de asemenea, că în varianta anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 86/2018, momentul de început al curgerii termenului de 5 zile era „data stabilirii zilei referendumului”.

Astfel, prin folosirea sintagmei „de la data aducerii la cunoştinţă publică a datei acestuia”, dispoziţiile alin. (1) al art. 23 din Legea nr. 3/2000 sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, contrar exigenţelor de calitate a legii dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie.

3. Art. I pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2018 încalcă art. 1 alin. (5), art. 8 alin. (2), art. 16 alin. (1) din Constituţie

Potrivit art. I pct. 9 din O.U.G. nr. 86/2018, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 se modifică astfel: „În cazul referendumului naţional, birourile electorale de circumscripţie ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, oficiile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi birourile electorale ale secţiilor de votare din ţară se compun dintr-un preşedinte şi cel mult 6 delegaţi ai partidelor politice parlamentare şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cu grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului;”

Faţă de reglementarea anterioară, O.U.G. nr. 86/2018 înlocuieşte sintagma „delegaţi ai partidelor politice reprezentate în Parlament” cu „delegaţi ai partidelor politice parlamentare şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cu grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului”. Noua reglementare introduce condiţia ca din birourile electorale de circumscripţie ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, oficiile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi birourile electorale ale secţiilor de votare din ţară să facă parte numai delegaţi ai partidelor politice parlamentare şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cu grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului.

Potrivit art. 8 din Constituţie, pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale. Partidele politice contribuie la definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

Potrivit art. 1 şi 2 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie. Prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit legii.

Participarea delegaţilor partidelor politice în componenţa birourilor şi oficiilor electorale prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului reprezintă îndeplinirea uneia dintre principalele funcţii ale partidelor politice, cea de a contribui la formarea unor autorităţi publice şi de a promova pluralismul politic.

Potrivit art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente „prin partide politice parlamentare se înţelege partidele şi alte formaţiuni politice care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului şi care au obţinut în urma ultimelor alegeri pentru Parlamentul României mandate de deputaţi sau senatori pentru candidaţii înscrişi pe listele acestora ori pe listele unei alianţe politice sau electorale din care au făcut parte partidele ori formaţiunile politice respective, precum şi alianţele politice sau electorale care au în componenţă astfel de partide ori formaţiuni politice”.

Aşadar, participarea la constituirea birourilor şi oficiilor electorale prevăzute de Legea nr. 3/2000, nu poate fi realizată în mod diferenţiat, atât timp cât toate partidele politice parlamentare au obţinut mandate de deputaţi sau senatori, fără încălcarea principiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) şi (2) din Constituţie referitoare la pluralismul şi definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. Prezenţa delegaţilor din toate partidele parlamentare reprezintă o garanţie în plus pentru corecta desfăşurare a referendumului, indiferent de tipul acestuia.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, „Codul bunelor practici în materie de referendum, adoptat de Consiliul pentru Alegeri Democratice la cea de-a 19-a reuniune şi de Comisia de la Veneţia la cea de-a 70-a sesiune plenară, distinge - atunci când abordează stabilitatea legislaţiei în materie de referendum - în cadrul dispoziţiilor acesteia, arătând că aspectele fundamentale în materie nu ar trebui modificate cu mai puţin de un an înaintea unui referendum sau ar trebui reglementate de Constituţie ori la un nivel superior legii ordinare” (Decizia nr. 736 din 24 iulie 2012). Potrivit art. II pct. 2 lit. c) din Cod, constituie reguli fundamentale în special regulile care privesc: componenţa comisiilor electorale sau a altui organism însărcinat cu organizarea referendumului; dreptul de vot şi listele electorale; validitatea în sens formal şi material a textului supus referendumului; efectele referendumului (sub rezerva regulilor de detaliu); participarea partizanilor şi adversarilor propunerii la emisiunile mass-media publice.

Având în vedere că dispoziţiile art. I pct. 9 modifică componenţa birourilor şi oficiilor electorale prevăzute la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 3/2000, actul normativ aduce o modificare asupra unei reguli fundamentale, cea vizând componenţa comisiilor electorale, aspect ce contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie. Imperativul stabilităţii legislaţiei referendare a fost recunoscut şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 736 din 24 iulie 2012 şi Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017).

O asemenea prevedere contravine şi Codului de bune practici în materie de referendum, adoptat de Consiliul pentru alegeri democratice la cea de-a 19-a reuniune şi de Comisia de la Veneţia la cea de-a 70-a sesiune plenară care la pct. II, secţiunea 3.1 referitoare la garanţiile procedurale – organizarea referendumului de către un organ imparţial, lit. e), prevede că „Partidele politice sau partizanii şi adversarii propunerii supuse la vot trebuie să fie în mod egal reprezentaţi în comisiile electorale sau trebuie să poată observa activitatea organului imparţial. Egalitatea între partidele politice poate fi înţeleasă într-un sens strict sau proporţional”.

Mai mult, această reglementare instituie o condiţie discriminatorie pentru partidele politice parlamentare care au un grup parlamentar propriu doar într-una dintre Camerele Parlamentului, faţă de partidele politice parlamentare care au un grup parlamentar propriu în ambele camere ale Parlamentului, acest criteriu nefiind unul justificat obiectiv şi raţional pentru aplicarea unui tratament juridic diferenţiat. O atare condiţie contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea în drepturi, dat fiind faptul că tratamentul diferenţiat aplicat partidelor politice, persoane juridice de drept public, se reflectă într-un tratament diferenţiat aplicat delegaţilor partidelor politice parlamentare, persoane fizice, fără o justificare obiectivă şi raţională.

Acelaşi considerente sunt valabile şi în cazul art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2018 care introduce un nou articol 271 în Legea nr. 3/2000 şi care la alin. (1) şi (3) instituie aceeaşi condiţie cu privire la partidele politice care pot avea delegaţi în birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate, prin folosirea sintagmei „grup parlamentar propriu în ambele camere ale Parlamentului”.

4. Art. I pct. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2018 încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, precum şi art. 2 alin. (1) din Constituţie

Potrivit art. I pct. 15 din O.U.G. nr. 86/2018, art. 431 din Legea nr. 3/2000 se modifică astfel: „(...) (4) Biroul Electoral Central va transmite listele electorale permanente, respectiv listele electorale suplimentare utilizate în cadrul secţiilor de votare Autorităţii Electorale Permanente. La sesizarea persoanelor interesate, făcută în cel mult 15 zile de la data constatării valabilităţii referendumului naţional şi însoţită de probele pe care se întemeiază, Autoritatea Electorală Permanentă verifică listele electorale permanente şi listele electorale suplimentare utilizate în cadrul secţiilor de votare la care se referă sesizarea, în vederea descoperirii cazurilor în care o persoană a votat fără a avea drept de vot sau a votat de mai multe ori. În situaţia în care Autoritatea Electorală Permanentă va constata existenţa unor persoane care au votat fără a avea drept de vot sau şi-au exercitat votul de mai multe ori, va sesiza organele de urmărire penală în vederea aplicării prevederilor art. 387 din Codul penal”.

Faţă de reglementarea anterioară, Autoritatea Electorală Permanentă nu mai verifică din oficiu, în termen de 60 de zile de la data referendumului, listele electorale permanente şi tabelele electorale utilizate în cadrul secţiilor de votare în vederea depistării eventualelor voturi multiple.

Noua reglementare introduce posibilitatea Autorităţii Electorale Permanente de a realiza aceste verificări doar la sesizarea persoanelor interesate, făcută în cel mult 15 zile de la data constatării valabilităţii referendumului naţional şi însoţită de probele pe care se întemeiază.

Modificarea adusă alin. (4) al art. 431 din Legea nr. 3/2000 echivalează cu eliminarea unui standard de integritate în desfăşurarea corectă a unui referendum. În condiţiile în care verificarea sesizării de vot multiplu este condiţionată de faptul ca sesizarea persoanelor interesate să fie însoţită de probele pe care se întemeiază, acest mecanism devine unul imposibil de utilizat de către cetăţeni şi este golit de conţinut.

În aceste condiţii, lipsirea Autorităţii Electorale Permanente de un mecanism esenţial pentru a asigura corecta şi buna desfăşurare a unui referendum, mijloc de exprimare directă a voinţei suverane a poporului român, cu evitarea unor fraude şi voturi multiple, reprezintă o încălcare a principiului statului de drept prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituţie şi implicit, a principiului legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.

Noua reglementare este una contrară şi Codului de bune practici în materie de referendum, adoptat de Consiliul pentru alegeri democratice la cea de-a 19-a reuniune şi de Comisia de la Veneţia la cea de-a 70-a sesiune plenară care la pct. I, secţiunea 3.2 referitoare la „Libera exprimare a voinţei electoratului şi combaterea fraudei”, punctul xv. prevede faptul că „autoritatea statală trebuie să sancţioneze orice fraudă electorală”. Or, prin instituirea noilor condiţii şi eliminarea verificării din oficiu a posibilelor fraude electorale se încalcă recomandările cuprinse în documentul internaţional amintit şi implicit, art. 1 alin. (5) din Constituţie.

În mod similar, exceptarea de la completare în mod corespunzător a dispoziţiilor Legii nr. 3/2000 cu cele ale Legii nr. 208/2015 în privinţa reglementărilor vizând Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal şi centralizarea electronică a rezultatelor votării, prin art. I pct. 17, elimină o garanţie a desfăşurării corecte a referendumului, mijloc fundamental de exercitare a voinţei suverane a poporului român. Pentru aceste considerente, apreciem că art. I pct. 17 este contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 2 alin. (1) din Constituţie.

5. Art. I pct. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2018 încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 2 alin. (1) din Constituţie

Potrivit art. I pct. 18 din O.U.G. nr. 86/2018, „în tot cuprinsul anexelor nr. 2-6, sintagma „Numărul participanţilor trebuie să fie egal cu suma ce rezultă din adiţionarea cifrelor de la pct. 5, 6 şi 7.” se înlocuieşte cu sintagma „Pct. 2 >/= Pct. 5 + pct. 6 + pct. 7.”

Prin această modificare în procesul verbal privind rezultatele referendumului, numărul participanţilor trebuie să fie mai mare sau egal cu suma voturilor valabil exprimate la răspunsul „DA”, a celor la răspunsul „NU” şi a voturilor nule. Instituirea unei asemenea reglementări echivalează cu legiferarea posibilităţii ca numărul participanţilor să fie mai mare decât numărul celor care au exprimat un vot (pozitiv, negativ sau nul), ceea ce contravine chiar principiului statului de drept şi democratic, prevăzut de art. 1 alin. (3).

Anexele 2 şi 6 din Legea nr. 3/2000 prevedeau înainte de modificarea adusă prin O.U.G. nr. 86/2018 ca numărul participanţilor să fie egal cu suma voturilor pozitive, negative şi nule. Având în vedere că aceste trei variante sunt singurele pe care un participant le are în momentul exercitării votului, modificarea adusă de art. I pct. 18 din O.U.G. nr. 86/2018 elimină chiar garanţia corectei desfăşurări a unui referendum, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, dar şi art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală.

În mod similar punctului II.4 din prezenta sesizare, şi această modificare este una contrară Codului de bune practici în materie de referendum, adoptat de Consiliul pentru alegeri democratice la cea de-a 19-a reuniune şi de Comisia de la Veneţia la cea de-a 70-a sesiune plenară care la pct. I, secţiunea 3.2 referitoare la „Libera exprimare a voinţei electoratului şi combaterea fraudei”, punctul vii care prevede faptul că „trebuie utilizate cel puţin două criterii pentru evaluarea corectitudinii rezultatului scrutinului: numărul de alegători care s-au prezentat la vot şi numărul buletinelor de vot introduse în urnă”. Or, prin reglementarea posibilităţii ca, la finalul scrutinului, numărul participanţilor să fie mai mare decât numărul total al voturilor exprimate (pozitive, negative sau nule) se elimină chiar o garanţie a bunei desfăşurări a referendumului, aspect contrar art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, precum şi art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală.

În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, precum şi pentru unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei este neconstituţională în ansamblul său.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-01-07

TAGURI: iohannis, ccr, oug, legea referendumului
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
07 Ian 2019

A gândit el asta ??? Nu se poate , si.a uzat si singurul neuron care il ajuta sa reacționeze după 40 de zile de la data normala
UN ROMAN CARE A VOTAT
07 Ian 2019

A reusit sa citeasca? Nu cred asa ceva. Domnia sa nu stie decat sa incite . Nu este un presedinte care sa fie de partea poporului din care probabil face parte. Pacat ca, l-am votat...Fara alte comentarii....
ION
08 Ian 2019

Sasul acesta imbecil nu stie nici LEGEA lui OHM din fizica dar- mi-te atatea alte legi unde trebuie sa ai un pic de substanta cenusie ca sa le intelegi Nazistul stie cel mai bine sa umileasca Romania si poporul roman ,,sa fure,si sa tradeze Traind printer sasi si unguri nu l-am votat pentru ca am stiut dintotdeauna ca aceste doua natzii spurcate de barbari navalitori nu ne-au iubit ci doar ne-au exploatat Nu s-a schimbat in mentalitatea lor nimic Au ramas la fel de cainosi si plini de ura fata de romani
Random image



Ultimele stiri





loading...