2017-12-15 16:08


IOHANNIS: DRAGNEA și GRINDEANU, doar neoficial la Washington! Președintele, reprezentat de MAIOR la inaugurarea lui TRUMP

 |  17:55
IOHANNIS: DRAGNEA și GRINDEANU, doar neoficial la Washington! Președintele, reprezentat de MAIOR la inaugurarea lui TRUMP

Președinția a făcut, luni, o serie de precizări referitoare la informațiile vehiculate în presă privind invitarea și participarea unor reprezentanți ai statului român, sau șefi de partide, la inaugurarea lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite, programtă pentru 20 ianuarie, la Washington.

“Conform practicii Statelor Unite ale Americii privind ceremoniile de inaugurare a noilor președinți, șefii misiunilor diplomatice acreditați la Washington sunt singurii care îi reprezintă oficial pe șefii de stat și guvernele lor la evenimentele de învestitură. Nicio delegație străină, cu atât mai puțin șefi de stat sau de guvern, nu este, potrivit acestei cutume, invitată oficial cu această ocazie”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

„Această regulă a fost reconfirmată explicit și cu ocazia învestirii Președintelui Donald Trump, astfel cum a fost subliniat în invitația trimisă de către Departamentul de Stat, în numele Comitetului Congresional Comun privind Ceremoniile Inaugurale, tuturor misiunilor diplomatice din Washington”, mai precizează comunicatul.

„Delegații formate din reprezentanți ai unor instituții sau partide care participă la evenimente organizate în marja ceremoniilor oficiale inaugurale nu reprezintă oficial statul român. România va fi reprezentată, conform practicii amintite, de ambasadorul României în Statele Unite ale Americii”, încheie Președinția. În acest moment, ambasador la Washington este fostul director al SRI, George Maior.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-16

TAGURI: iohannis dragnea grindeanu inaugurare trump, washington, george maior, ambsador





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


HAZNAUA EUROPEI SI LUMI
16 Ian 2017

Ascendiunea noului fiule r de teleorman brazero si acapararea puteri pers onale . De vina este just itia cu mersul ei de doi pasi inainte si trei pas i inapoi .
HA HA HA!
16 Ian 2017

drogat prost si agramat N U ti e rusine ? nu stii gramatica drogatule !A sta este realitatea cu vo i EU am 3 copii si toti s unt medici Ei nu se baga ca voi in rahatul acesta imputit Bag seama ca cei care se baga sunt niste analfabeti drogati si put ori ordinare TOTI DE S ITEURILE ACESTEA CARE AD UCETI JIGNIRI GRATUITE SUNTETI NISTE INSI NEREAL IZATI CARE TRAG PRAFURI P E NAS
CROCODILUL FLAMAND
16 Ian 2017

HA HA......EXACT ASTA AM SPUS SI EU........ASTIA D OI REPREZINTA MAFIA FSN-I STA............ILIESCU SI -A TRIMIS SLUGILE PESTE O CEAN SA SUGA LICURICIUL.. ...EVENTUAL SA MAI FURE S I EI CEVA
SIMION VASILE
16 Ian 2017

DL IOHANIS ii va pune o plcarda pe spate d lui george maior pe care va scrie ..''''acesta este reprezentantul statu lui rou''''' iar pe spatele celorlalti demnit ari ai tarii va scrie'' ' ei nu reprezinta Rom ania, ''' ei reprezint a Panama NOI I AM pune o placarda lui lui IOHANIS ''''El este singur ul presedinte din UE care a fabricat dosare advers arilor politici a falsif icat acte si a vandut cop ii romani pentru organe E l nu reprezinta romania l a Cotroceni
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova