2018-12-18 19:24


IOHANNIS efectuează luni şi marţi o vizită oficială în Franţa

 |  11:26
IOHANNIS efectuează luni şi marţi o vizită oficială în Franţa

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează luni şi marţi o vizită oficială în Franţa, cu prilejul inaugurării Sezonului cultural România-Franţa, care vizează zece ani de la semnarea Declaraţiei de Parteneriat Strategic, precum şi celebrarea Centenarului Marii Uniri de la 1918.

Luni seara, şeful statului se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Franţa la Ambasada României la Paris.

În a doua zi a vizitei sale oficiale în Franţa, preşedintele Iohannis se va întâlni cu omologul său francez, Emmanuel Macron, scrie Agerpres.

Astfel, marţi preşedintele Iohannis va participa, la Domul Invalizilor, la concertul dedicat comemorării celor căzuţi în Primul Război Mondial. Cu această ocazie va fi lansat şi timbrul comun cu efigia generalului Berthelot, în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri.

Lansarea Sezonului România-Franţa va avea loc la Centrul Naţional de Artă şi Cultură "Georges Pompidou", în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a omologului său francez, Emmanuel Macron. Cei doi preşedinţi vor vizita expoziţiile artiştilor Ciprian Mureşan, Şerban Savu şi Adrian Ghenie şi vor susţine alocuţiuni.

Ulterior, cei doi preşedinţi vor purta convorbiri tete-a-tete la Palatul Elysee, care vor viza confirmarea caracterului special al relaţiei bilaterale, aprofundarea Parteneriatului Strategic, consolidarea cooperării economice şi rolului comunităţii româneşti din Franţa. Totodată, va avea loc un schimb de opinii pe temele de actualitate ale agendei UE, inclusiv în contextul pregătirii exercitării preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, respectiv agendei internaţionale şi de securitate.

Şeful statului va participa şi la dejunul oferit de omologul francez în onoarea sa şi la ceremonia de semnare a Declaraţiei actualizate a Parteneriatului Strategic dintre România şi Franţa.

Iniţial, Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis va efectua vizita oficială în Franţa marţi şi miercuri. Ulterior, Administraţia Prezidenţială a precizat pentru AGERPRES că şeful statului şi-a devansat această vizită luni şi marţi, pentru a putea participa miercuri la şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată Centenarului Marii Uniri.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-11-26

TAGURI: Klaus Iohannis, Franta, vizita oficiala,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
27 Noi 2018

În semn de respect ptr comemorare DOMNUL SI DOAMNA MACRON S.AU IMBRACAT IN NEGRU( ca si suita lui, dacă observați) pe cand ASTA al nostru cu cravata albastră iar stearpă lui ca o bubulina ... IAR AU DAT CU MUCII IN FASOLE...
Random image



Ultimele stiri






loading...