2017-12-15 19:39


Iohannis îi RĂSPUNDE lui Dragnea: ”Nu am ACUZAT Guvernul de nimic”

 |  19:43
Iohannis îi RĂSPUNDE lui Dragnea: ”Nu am ACUZAT Guvernul de nimic”

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că există o disfuncționalitate foarte gravă în sistemul de avertizare din România, precizând că nu a acuzat Guvernul de nimic, deoarece acesta nu avea ce să facă în contextul furtunilor de la sfârșitul săptămânii trecute, fiind un Executiv "proaspăt".

"Eu am cerut Guvernului să înceapă să lucreze pe un sistem de alarmare a populației. Am verificat. Am rugat pe colegii mei să verifice cum au fost avertizați oamenii de acest front periculos care a produs ravagii și cum au reacționat autoritățile. Am fost extrem de neplăcut surprins — ca să nu zic că am fost de-a dreptul revoltat — să aflu că prima avertizare meteorologică s-a dat cu câteva minute înainte să avem în Banat primul deces din cauza furtunii. Este o disfuncționalitate foarte gravă în sistemul de avertizare. Pe de altă parte, noi avem nevoie de un sistem de prevenire pentru populație. Nu toată lumea stă toată ziua la televizor să vadă ce zice ANM, acesta este un sistem care nu funcționează pe termen scurt", a spus Iohannis, citat de Agerpres.

El a anunțat că a avut o comunicare cu autoritățile imediat după primele furtuni.

"Ca să nu fiu înțeles greșit, unii au divagat la televizor. Nu am acuzat Guvernul de nimic. E un Guvern proaspăt, ce era să facă? Probabil nici nu știu care sunt liniile de comunicare încă. Nu asta era problema. Pe de altă parte, acest Guvern nici nu avea cum în timpul foarte scurt să se apuce să construiască un astfel de sistem, dar am fost foarte nemulțumit că o entitate care trebuia să prevină, să avertizeze populația nu a făcut-o. Au fost, din fericire, intervenții foarte reușite din partea pompierilor, de exemplu, și ca de obicei pot să laud pompierii, au făcut o treabă excelentă. ISU a intervenit peste tot, au salvat ce a mai putut fi salvat", a afirmat șeful statului.

El nu a dorit să comenteze declarația președintelui PSD, Liviu Dragnea, care i-a transmis că nu ar trebui să mai dea mesaje când se află în străinătate, însă a menționat că a avut o discuție cu premierul Mihai Tudose.

"Am vorbit a doua zi cu premierul. M-a sunat, mi-a spus care este starea de fapt, mi-a relatat care sunt abordările din partea Guvernului, unde s-a intervenit, cât s-a intervenit, că vor să înceapă de îndată să conceapă un astfel de sistem cu specialiștii din domeniu. O comunicare instituțională bună spre foarte bună, restul interpretați dvs", a arătat Iohannis.

Șeful statului a povestit despre sistemele de avertizare care există în SUA, adăugând că-și dorește ca un astfel de sistem să fie implementat și în România.

"Am profitat de faptul că aici în New York și, în general, în Statele Unite există astfel de sisteme și am vorbit cu oameni de aici. Aseară chiar m-am întâlnit cu cineva cu care pe vremuri eram colegi la școală și am povestit mai multe. Există sisteme de avertizare care îți trimit SMS pe telefonul mobil și care te avertizează că vine furtună, că a căzut curentul, că se inundă strada x, deci avertizări și pentru fenomene meteo periculoase, dar și pentru incidente civile care afectează viața de zi cu zi a oamenilor. Așa ceva îmi imaginez și pentru România și atunci putem să prevenim populația, dar ca să funcționeze prevenirea prima oară trebuie să avem un sistem de avertizare serios din partea ANM. Aici sunt foarte nemulțumit de cum au funcționat lucrurile", a menționat Iohannis.

El a subliniat că mesajele de avertizare ar trebui să fie transmise mai des.

"Cred că este absolut normal ca atunci când un om merge pe stradă și vede că vine o furtună, fiindcă furtuna nu vine pe furiș, se vede, să se adăpostească. Mi se pare oarecum greu de înțeles că oamenii care văd că vine o furtună puternică continuă să meargă pe stradă și atunci oamenii sunt sub un risc mare să fie loviți de panouri de publicitate prost instalate, de acoperișuri prost realizate sau pur și simplu de crengi, copaci care se rup din cauza furtunii. Și aceste lucruri cred că trebuie să se spună mai des: Când este furtună vă rog să vă adăpostiți. Un mesaj extrem de simplu și ușor de înțeles", a conchis șeful statului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-09-21

TAGURI: iohannis, guvern, dragnea, avertizare





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


HAZNAUA COCINA GHITZA-VARANUL
21 Sep 2017

Liviu Dragnea a facut din nou apel la echipa de consultanti israelieni care l-a ajutat sa castige detasat alegerile parlamentare din 2016. Echipa condusa de consultantul Asaf Eisin a venit din nou recent la Bucuresti, i-a pregatit lui Dragnea strategia politica si iesirile publice, sustin mai multe surse apropiate de liderul PSD consultate de HotNews.ro. “Consultantii israelieni vin mai des in ultimul timp”, sustin sursele citate, Eisin fiind un apropiat al presedintelui sarb, Alexandr Vucici, si isi petrece mult timp la Belgrad. Campania furibunda lansata de Liviu Dragnea la adresa unei parti a presei ar fi fost lansata ca urmare a sfaturilor primite de la Asaf Eisin. Potrivit surselor HotNews.ro, consultantii ii traseaza strategia liderului PSD pe baza rezultatelor cercetarilor sociologice realizate de doua ori pe saptamana. Potrivit unor surse, PSD ramane sus in sondaje si ar fi crescut chiar in mediul rural. Asa se explica identificarea tintelor atacurilor publice ale lui Liviu Dragnea: ambasadele de la Bucuresti, bancile si companiile multinationale, magistratii, ba chiar si ziaristi si institutii media independente. Astfel, de la inceputul lunii septembrie, Liviu Dragnea a renuntat la prudenta care i-a caracterizat iesirile publice anterioare si a trasat in public liniile mari de atac. Ultimele sale interviuri la Romania TV, Antena 3 si DC News se remarca printr-o agresivitate neobisnuita pentru Liviu Dragnea, care a inceput sa profereze amenintari fatise la adresa celor pe care-i considera tinte. De remarcat dezinteresul total al lui Liviu Dragnea si al PSD in general fata de Opozitie, pe care nu o identifica drept un adversar real.
HAZNAUA COCINA GHITZA-VARANUL
21 Sep 2017

Astfel, de la inceputul lunii septembrie, Liviu Dragnea a renuntat la prudenta care i-a caracterizat iesirile publice anterioare si a trasat in public liniile mari de atac. Ultimele sale interviuri la Romania TV, Antena 3 si DC News se remarca printr-o agresivitate neobisnuita pentru Liviu Dragnea, care a inceput sa profereze amenintari fatise la adresa celor pe care-i considera tinte. De remarcat dezinteresul total al lui Liviu Dragnea si al PSD in general fata de Opozitie, pe care nu o identifica drept un adversar real. Si fata de Klaus Iohannis are de obicei aceeasi pozitie rezervata, data fiind absenta totala a presedintelui din dezbaterea publica. Asaf Eisin este din scoala de consultanta politica fondata de Tal Silberstein, cu care a lucrat ani de zile. Stilul lor este consultanta politica urmata de conectarea la resurse. Reamintim ca Tal Silberstein este urmarit penal de DNA in dosarul retrocedarii Fermei Baneasa, este dat in urmarire generala si a fost retinut in august in Israel.Asaf Eisin ar fi lucrat inclusiv pentru Gabriela Firea in campania pentru Bucuresti. Potrivit surselor HotNews.ro, Eisin se intalneste in mod frecvent cu Liviu Dragnea in Israel, unde liderul PSD s-a deplasat in repetate randuri. Si Gabriela Firea a vizitat Israelul la sfarsitul anului trecut pentru a negocia viitoare colaborări pe domenii precum „sănătate, situații de urgență, turism, proiecte de asistență socială pentru vârstnici, construcția de locuințe, start-up-uri, sprijinirea investitorilor români și israelieni". Potrivit surselor HotNews.ro, Eisin isi petrece mare parte a timpului in Serbia, fiind bun prieten cu presedintele Aleksander Vucic, pe care l-a consiliat in campanie. Potrivit unui articol publicat in presa sarba in 2016, Eisin l-ar fi sfatuit pe Vucic sa infiinteze o echipa speciala de postaci pentru a umple retelele sociale cu mesaje de partid. In campania din 2016 pentru Dragnea si PSD, in echipa lui Eisin a luc
HAZNAUA COCINA GHITZA-VARANUL
21 Sep 2017

In campania din 2016 pentru Dragnea si PSD, in echipa lui Eisin a lucrat pe partea de online Lucian Despoiu, sustin sursele HotNews.ro. Sediul acestora de campanie era in Ion Ionescu de la Brad. Nu e clar daca aceasta colaborare mai continua si azi. Lucian Despoiu este fondator şi CEO al Majoritas, o firma de comunicare politică si tehnologie. Majoritas a avut in ultimii ani campanii aproape exclusiv in strainatate. Lucian Despoiu este unul dintre primii antreprenori din online-ul romanesc, fondator al eJobs şi al agenţiei de marketing digital Kondiment. El a fost numit in 2013 consul onorific al Republicii El Salvador în Bucureşti. In anii 2000, Despoiu a fost implicat in multe campanii electorale ale unor lideri PNL si PSD precum Tariceanu, Crin Antonescu si Radu Mazare, potrivit Digi 24. Una dintre firmele sale a aparut in scandalul Mossak Fonseca, cand mai multe ziare straine au prezentat adevaratii actionari ai unor firme off-shore inregistrate in Panama, potrivit sursei citate. Primele informatii despre Asaf Eisin, strategul lui Dragnea, au fost publicate de BN24 in septembrie 2016. Potrivit sursei citate, Eisin a lucrat şi pentru contracandidatul lui Netanyahu, Yitzhak Herzog, liderul Partidului Muncii. Conform presei israeliene, Eisin a primit pentru campanie un buget de 750 000 de shekeli, aproximativ 170 000 de euro, după ce partidul s-a confruntat cu un scandal legat de risipa de bani în campanie.
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova