2018-04-27 04:09


Iohannis nu promulgă Codurile Penale. Președintele sesizează CCR pe tema legislației incompatibilităților

 |  20:07
Iohannis nu promulgă Codurile Penale. Președintele sesizează CCR pe tema legislației incompatibilităților

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că va solicita Curţii Constituţionale verificarea constituţionalităţii legislației privind incompatibilitățile, respectiv prevederile care permit primarilor şi preşedinţilor CJ să fie reprezentanţi în AGA ale asociaţiilor de utilităţi publice. „În privinţa legii incompatibilităţilor, ea nu va fi promulgată. Această lege a ajuns la preşedinţie anul trecut, a fost trimisă la reexaminare de predecesorul meu, acum a fost trimisă a doua oară spre promulgare”, a precizat Iohannis care a adăugat că are „serioase dubii privind constituţionalitatea acestui act normativ” și de aceea se adresează CCR.

Despre pachetul de legi electorale, „cele legate de finanţarea partidelor, cea care reglementează alegerea administraţiei publice locale şi legea care reglementează partidele” care au făcut obiectul consultărilor sale cu partidele, președintele a spus că le-a promulgat pentru că, în opinia sa, „aduc progres”, dar „ele nu sunt perfecte”.

„În privinţa Codului Penal şi Codului de Procedură Penală nu voi accepta modificări ale legii în interesul parlamentarilor. Nu voi promulga aceste modificări. Codul Penal şi cel de Procedură Penală trebuie să rămână aşa cum sunt”, a declarat președintele țării.

Un alt subiect abordat de Iohannis a fost cel al alegerilor parțiale. El consideră că este „greşită” poziția Guvernului de a nu organiza astfel de alegeri în județele unde sunt vacante funcţii de primari, de preşedinţi de consilii judeţene, sau de parlamentari. „Cred că este o temă care ar putea foarte bine să fie discutată între partidele politice, pentru că de asta există partide la putere care guvernează bine sau rău şi partide în opoziţie, care pot amenda felul în care se guvernează”, a spus preşedintele Iohannis, amintind că la Cluj situația a ajuns tema unui proces în justiție.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-18

TAGURI: klaus, iohannis, presedinte, ccr





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova