2017-12-12 00:42


IOHANNIS participă la cel de-al cincilea SUMMIT al Parteneriatului Estic

 |  10:35
IOHANNIS participă la cel de-al cincilea SUMMIT al Parteneriatului Estic

Președintele Klaus Iohannis participă vineri la cel de-al cincilea Summit al Parteneriatului Estic. Evenimentul va fi organizat la Bruxelles, sub egida președinției estone a Consiliului Uniunii Europene.

Acest summit va reprezenta un moment relevant în conturarea perspectivelor de evoluţie a relaţiilor Uniunii Europene cu partenerii din vecinătatea estică. "Summitul va urmări să confirme progresele din cadrul celor patru domenii prioritare de cooperare stabilite la Summitul precedent, de la Riga, organizat în anul 2015: capacitate administrativă şi bună guvernare, oportunităţi de piaţă, interconectări şi schimbări climatice, mobilitate şi contacte interumane. De asemenea, agenda dezbaterilor va urmări fixarea unor direcţii şi a 20 de obiective concrete pentru orizontul anului 2020, ce vor fi reflectate într-o foaie de parcurs pentru ghidarea eforturilor comune ale Uniunii Europene şi ale statelor partenere", spune Administraţia Prezidenţială

Agenda dezbaterilor va urmări fixarea unor direcții și a 20 de obiective concrete pentru orizontul anului 2020, ce vor fi reflectate într-o foaie de parcurs pentru ghidarea eforturilor comune ale Uniunii Europene și ale statelor partenere. Implementarea acestui plan de lucru va fi urmărită în cadrul panelurilor dedicate din cadrul fiecăreia din cele patru platforme multilaterale a Parteneriatului Estic, care vor fi restructurate pentru a fi mai eficiente — democrație, bună guvernare și stabilitate; integrare economică și convergență cu politicile UE; securitate energetică; contacte între persoane.

Summitul reunește reprezentanți din conducerea statelor membre ale Uniunii Europene și din cele șase țări partenere din Europa de Est — Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

Parteneriatul estic a fost lansat în anul 2009 pentru a promova asocierea politică și integrarea economică dintre UE și cele șase țări partenere din Europa de Est: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-11-24

TAGURI: klaus iohannis, summit, parteneriat estic, bruxelles





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
24 Noi 2017

Ziceți ceva și de stațiile de tramvai cu peroane înguste lipsite de balustrade de protecție!https://petitieonline.net/petitie/55136147.Semnați,oameni buni!Să ne unim în rugăciune să reușească Gabriela Firea să aducă Metrorex în subordinea municipalității!
GOGU
24 Noi 2017

Groful se plimbă....altceva nu poate face ...este un castig de rufe fără putere de decizie sau impunere ....se dă PRESEDINTE...dar al cui ...al serviciilor si plagiatoarei ???
GOGU
24 Noi 2017

Groful se plimbă....altceva nu poate face ...este un carlig de rufe fără putere de decizie sau impunere ....se dă PRESEDINTE...dar al cui ...al serviciilor si plagiatoarei ???
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova