2018-04-24 04:17


Iohannis: plagiatul trebuie rezolvat rapid. Președintele și premierul cer măsuri drastice în problema copiatului tezelor doctorale

 |  18:58
Iohannis: plagiatul trebuie rezolvat rapid. Președintele și premierul cer măsuri drastice în problema copiatului tezelor doctorale

Discursurile susținute de președintele și de premierul țării la deschiderea anului universitar au fost marcate de tema plagiatului.

„În chestiunea plagiatului este foarte important să avem un verdict clar şi acest verdict să se găsească în timp util”, a afirmat Klaus Iohannis la Universitatea de Vest din Timișoara. O coincidență interesantă face ca la aceeași universitate să își fi susținut doctoratul și Laura Codruța Kovesi, șefa DNA.

În opinia lui Iohannis, „un politician dovedit ca plagiator trebuie să dispară din spaţiul politic”, iar „un cadru universitar dovedit plagiator trebuie să dispară din spaţiul universitar”, dar în același timp este nevoie ca în cazul în care nu se dovedește plagiatul, „să se constate în timp util şi foarte clar”.

„Păcat. Este păcat că a durat atât până această temă a devenit importantă”, a mai spus Iohannis, potrivit Agerpres.

Un alt aspect constatat de președinte este că politicienii au ajuns la concluzia că a acuza pe cineva de plagiat aduce voturi. „Este dăunător pentru societatea românească ca astfel de discuţii să se prelungească atât de mult. Domnule ministru, nu interesează pe nimeni cum se numeşte comisia care analizează (...), doar să avem un răspuns simplu şi într-un termen rezonabil”, s-a adresat şeful statului ministrului Educaţiei, Mircea Dumitru. În opinia sa, este mult mai greu pentru cineva dovedit că nu a plagiat să-şi reabiliteze credibilitatea. Pentru a-i sancţiona pe cei care au plagiat, consideră Klaus Iohannis, este nevoie de proceduri clare, rapide şi credibile.

Cioloș: doctorate pe bandă

La rândul său, premierul Dacian Cioloș a declarat, potrivit Mediafax, că „din păcate, cu această problemă a plagiatelor, imaginea sistemului de învăţământ doctoral din România riscă să fie afectată în Europa şi în lume, dacă nu luăm măsuri drastice, clare şi ferme”.

Școlile doctorale „care produc ştiinţă" şi cele care produc „diplome de doctorat pe bandă rulantă" trebuie separate, este de părere premierul. Acesta a rostit un discurs la ceremonia de deschidere a anului universitar de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca.

„Pe partea de educaţie mai avem lucruri de făcut pentru a întări credibilitatea sistemului de formare, în primul rând de formare doctorală care are nevoie de o recredibilizare. (…) E important să avem o abordare frontală legată de aceste riscuri de plagiat şi să trecem la o reevaluare a şcolilor doctorale astfel încât să eliminăm orice suspiciuni (…)”, a spus Cioloş.

În opinia sa, formarea doctorală „trebuie să rămână una de elită, care să presupună un efort personal în munca de cercetare, una care să producă ceva nou”.

Tragediile naționale din educație

În cel privește pe Iohannis, acesta a mai punctat că „dascălul nu este privit ca o verigă importantă în societate” și marile sisteme publice trebuie reconstruite, pentru că „o societate care îşi respectă dascălii nu-i lasă să trăiască în pragul sărăciei”. Potrivit Agerpres, el a mai notat că deși profesorii sunt prost plătiți și „de multe ori jigniți”, „aşteptăm ca şcoala să fie de multe ori extrem de performantă”. O situație similară se găsește în sistemul de sănătate și în administrație. „Atâţia ani i-am plătit pe medici cam în zona în care putem să spunem că este tot la limita sărăciei, însă avem pretenţii senzaţionale când mergem la spital să fie ca în filmele pe care le vedem la televizor din vest. Greu, foarte greu”, a susţinut Iohannis.

Șeful statului a concluzionat că „trebuie să recunoaştem importanţa marilor sisteme publice, să le reconstruim, să le facem iarăşi performante - asta înseamnă şi calitate şi salarii”, pentru ca, astfel, cetățeanul care plătește impozite să fie mulțumit, și „pentru a face toate acestea este nevoie de un proiect de ţară”.

Preşedintele României a mai spus că pentru a compensa declinul demografic ţara noastră are nevoie de generaţii de tineri din ce în ce mai bine educate şi mai performante. El a invocat studii care arată că în 2050, România ar putea avea o populație de 15 milioane de persoane, în consecință politicile educaționale trebuie adaptate la fenomenul de scădere demografică și nu continuate pe principiul expansiv.

La o dezbatere organizată de Universitatea de Vest, Klaus Iohannis i-a îndemnat pe studenți să intre în politică sau ONG-uri pentru a atrage atenția decidențilot asupra educației.

„Când îi ascultaţi pe politicieni, toţi - şi eu am făcut-o, o să se refere la tineri şi la studenţi: ei sunt viitorul, evident. Dar acest viitor trebuie să capete o voce şi, ca atare, faceţi-vă auziţi, protestaţi, dacă nu sunteţi băgaţi în seamă. Dacă nu voi, cine să protesteze? Veniţi cu soluţii, este foarte important", a afirmat Klaus Iohannis.

Președintele a mai declarat că există o „catastrofă națională, o necorelare profundă și gravă” între sistemul de învăţământ şi piaţa forţei de muncă. „Cum altfel putem să ne explicăm că toţi investitorii şi români şi străini cer forţă de muncă cu calificare, meseriaşi şi noi avem o ţară plină de licee teoretice, dar nicio şcoală care îi pregăteşte pentru o meserie?”

De asemenea, amintind rezultatele proaste de la bacalaureat, Iohannis a spus că „sistemul preuniversitar este neadaptat, prost orientat, foarte prost construit şi trebuie reconstruit din temelii” pentru că tinerii trebuie învăţaţi că viaţa se construieşte pe abilităţi şi nu pe o diplomă.

„Nici măcar nu reuşim să atingem gradul de alfabetizare pe care l-am avut cu ani în urmă, este o tragedie naţională. Despre asta nu vorbeşte nimeni că nu dă bine la politică, dar asta este", a avertizat şeful statului.

El s-a referit și la concursurile pentru directorii din preuniversitar, spunând că acum e o perioadă bună de organizare a lor, iar afirmaţiile potrivit cărora vara este cea mai bună perioadă pentru acestea ţin de „politicianism electoral". În plus, ideea ca directorii să fie aleși de colectivul în care lucrează nu o consideră ca una bună, dar nici măcar nu este în contradicție cu concursurile.

Iohannis a susținut că o Românie puternică nu se poate construi dacă nu este reimpusă meritocraţia, subliniind că este nevoie de un Parlament mai bun, mai performant şi mai transparent. „De aceea, trebuie să eliminăm aceste proceduri care duc la netransparenţă, proceduri care încurajează nepotismul”, a spus șeful statului. Cât privește „ordinea în politică”, președintele a subliniat că nu există altă soluție pentru cetățeni decât să voteze.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-10-03

TAGURI: klaus iohannis, plagiat, presedinte, masuri drasite, copiat, teze





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova