2018-09-25 22:09


Ionuț Stroe: PNL va fixa la Consiliul Național criterii de integritate și competență pentru candidații la alegeri

 |  15:43
Ionuț Stroe: PNL va fixa la Consiliul Național criterii de integritate și competență pentru candidații la alegeri

Consiliul Național al PNL, care se va reuni pe 11 decembrie, va fixa criterii de integritate și de competență pentru candidații la alegerile de anul viitor, a declarat marți purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuț Stroe, care a arătat că acest proces de selecție s-ar putea să fie unul ''dureros''.

"Primele decizii în Consiliul Național Executiv vor viza și vor fixa criterii clare și standarde clare de selecție și de desemnare a ofertei politice pentru alegerile locale, dar și pentru alegerile parlamentare de anul viitor. Sunt lucruri la care ținem foarte mult, peste care nu vom putea trece și care practic își doresc a îmbunătăți substanțial oferta pe care PNL o va face în anul electoral 2016. Este vorba de criterii care țin de integritate, de competență, de o viziune nouă și când vorbim de oameni noi ne dorim și ne propunem ca acest proces de reformare să folosească în principal resursa internă a PNL, dar și modul în care partidul este deschis la orice fel de colaborare și de acțiune comună cu diversele forme de asociere ale societății. (...) Dacă nu vor corespunde criteriilor fixate de PNL, nu vor fi desemnați", a afirmat Stroe, la Parlament, după ședința Comisiei de unificare a PNL.

Potrivit acestuia, criteriile au ca obiectiv eliminarea din competiție a celor care nu corespund percepției electoratului.

"S-ar putea să fie dureros acest proces de selecționare și de desemnare a viitoarei oferte politice a PNL la nivel local. (...) În mod obiectiv, criteriile se aplică pentru tot partidul, nu doar pentru cei în plan local. Am subliniat nevoia de a avea aceste criterii atât pentru alegerile locale, cât și pentru alegerile parlamentare", a arătat Stroe.

El a precizat că aceste criterii, care se află în lucru, se vor completa cu rezultatele sondajelor interne privind desemnarea candidaților PNL.

Potrivit lui Stroe, oferta PNL de anul viitor nu va conține nicio persoană asupra căreia să planeze dubii legate de integritate.

El a arătat că tot la Consiliul Național se va discuta despre accelerarea procesului de fuziune în plan local.

"Decizia care se evidențiază dintre cele care se vor lua la Consiliul Național Executiv ține de desemnarea în calitatea de președinți ai organizațiilor locale a celor care vor reprezenta partidul în competiția pentru fotoliul de primar în fiecare localitate în parte. Practic, conducerea va fi unică și vor fi în același timp înscriși în competiția locală", a spus Stroe.n


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-24

TAGURI: Stroe, consiliu, criterii, integritate
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...