2018-09-24 19:30


Kelemen Hunor ATACĂ opoziția: ”Orban are o problemă de aritmetică”

 |  21:38
Kelemen Hunor ATACĂ opoziția: ”Orban are o problemă de aritmetică”

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi că în Opoziţie nu există dialog, adăugând că liderul PNL, Ludovic Orban, are o "problemă de aritmetică" şi greşeşte "lăsând impresia că se luptă cu PSD", transmite Agerpres.

"Domnul Orban are mai multe probleme, dar are o problemă de aritmetică. Dacă adunăm toate voturile, se vede că fără voturile noastre ar fi trecut acest Cabinet, pe de-o parte, pe de altă parte, eu aşa ţin mine şi trebuie verificat dacă greşesc sau nu că acest Cabinet a primit mai multe voturi decât Cabinetul Grindeanu şi Guvernul Tudose", a spus Kelemen Hunor la Europa FM, cu privire la afirmaţia lui Ludovic Orban potrivit căreia fără voturile UDMR Guvernul Dăncilă nu ar fi trecut în Parlament.El a comentat şi afirmaţia liderului PNL referitoare la convingerea parlamentarilor din coaliţie de a nu vota Cabinetul Dăncilă."Mi-a zis şi mie Ludovic Orban, când am băut o cafea luni dimineaţă, acest lucru şi am spus: 'Ludovic, dacă vrei să-mi faci curte, găseşte un alt text. Asta merge la copii mai tineri, nu la mine'. Deci, să-mi spui mie şi să şi cred că parlamentarii ALDE şi PSD prind curaj în funcţie de comportamentul meu, înseamnă că mă supraestimezi sau mă subestimezi când crezi că te cred când spui aşa ceva. Deci, nu merge. Chiar e o chestiune atât de banală şi atât de simplă. Totuşi, să mă crezi atât de naiv că eu te cred când spui că celălalt prinde curaj în funcţie de cum mă comport eu. Chiar e de râsul lumii", a afirmat Kelemen Hunor.Potrivit acestuia, liderul PNL nu avea niciun plan în cazul în care Cabinetului Dăncilă nu ar fi trecut de Parlament."Eu am zis: OK, hai să zicem că pică Guvernul Dăncilă. Ce urmează? Păi nu ştim, vorbim după aceea. Am spus: Nu se poate. Deci, după 27 de ani, eu nu accept. Dacă vrem să construim ceva, atunci începem discuţiile cu săptămâni, cu luni înainte, stabilim ce e de făcut, fiindcă altfel nu se poate, înainte de vot să îmi spui că nu ştiu ce vreau să fac după, dar să fii de acord cu mine şi apoi vedem ce facem, nu se poate, indiferent de cine este vorba", a spus preşedintele UDMR.Kelemen Hunor a susţinut că nu există dialog între partidele din Opoziţie."E lipsă de dialog. Ne întâlnim din patru în patru luni. Ultima dată ne-am întâlnit în septembrie sau când a fost moţiunea de cenzură şi apoi în ianuarie. Mie mi-ar fi plăcut (...) un Guvern de centru-dreapta. Nu eu am votat în decembrie 2016 nici cu PSD, nici cu ALDE, nici cu PNL, USR, PMP, (...) dar eu respect voturile cetăţenilor. (...) Tragedia cea mai mare nu e că am ajuns într-un an de zile la al treilea Guvern, tragedia cea mai mare e că în Opoziţie nu avem o alternativă la ceea ce avem acum. Proiectul 'să-i omorâm pe cei de la PSD' e un proiect extrem de important, dar nu este un proiect de viitor. Nu e un proiect de valoare, nu e un program de guvernare să dăm jos pe cei care au câştigat alegerile în 2016. Eu aş fi vrut să existe un Guvern de centru-dreapta, dar nu e vina mea că asta a ieşit", a explicat preşedintele UDMR.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-02-01

TAGURI: kelemen hunor, atac, opozitie, ludovic orban, psd
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...