2018-12-18 19:21


Klaus Iohannis, în vizită în Slovacia. Preşedintele se va întâlni şi cu tineri români

 |  09:34
Klaus Iohannis, în vizită în Slovacia. Preşedintele se va întâlni şi cu tineri români

Președintele Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială de două zile în Republica Slovacia, unde se va întâlni cu omologul său Andrej Kiska și cu premierul Robert Fico. De asemenea, şeful statului va avea o întrevedere şi cu un grup de tineri români care trăiesc și lucrează în Slovacia.

Administraţia Prezidenţială a anunţat, într-un comunicat de presă, că preşedintele va avea, la Bratislava, convorbiri cu Președintele Republicii Slovace, domnul Andrej Kiska, cu Președintele Consiliului Național slovac, domnul Peter Pellegrini, și cu Prim-Ministrul Republicii Slovace, domnul Robert Fico.

„Discuțiile cu demnitarii slovaci se vor concentra asupra principalelor teme de interes curent pentru cele două țări, cu accent pe intensificarea cooperării economice bilaterale, securitatea energetică a regiunii și europeană - cu precădere în contextul evoluțiilor din vecinătatea estică a Uniunii Europene și în perspectiva Președinției slovace a Consiliului UE de anul viitor, evoluțiile de securitate - cu accent pe flancul estic al NATO și situația din vecinătatea estică, criza migrației și coordonarea în cadrul Uniunii Europene și cooperarea regională”, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis și omologul său slovac vor inaugura Forumul de afaceri româno-slovac, la care participă peste 20 de reprezentanți de companii din România și Slovacia din domenii precum energie, auto, IT și transporturi.

Administraţia Prezidenţială a mai anunţată că „vizita va include şi o deplasare la Zvolen, unde Președintele României va depune o coroană de flori la cimitirul militar român din localitate, loc în care se află mormintele a 11.000 de militari români căzuți pe frontul de luptă pentru eliberarea Cehoslovaciei din al doilea Război Mondial.

Astfel, preşedintele Klaus Iohannis va decora un grup de veterani slovaci care au luptat alături de ostașii români în 1944-1945.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-18

TAGURI: klaus iohannis, vizita, slovacia, presedinte, intalneste, tanar, roman
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...