"Am avut o întâlnire cu procurorul general aici, la Cotroceni, și l-am rugat să ia toate măsurile care se pot lua pentru a introduce mai multă celeritate în exercițiul cercetărilor. E foarte simplu: avem dosare vechi, unele extrem de vechi, mă gândesc la Dosarul Mineriadei, Dosarul Revoluției. Este inacceptabil să stăm noi și să nu știm ce s-a întâmplat la Revoluție, cine a fost vinovat, ce s-a întâmplat la Mineriade, cine sunt oamenii vinovați. Dacă vorbesc de vinovați, vorbesc de oameni care au încălcat legea, nu de o vină istorică. Nu e treaba istoricilor încă. Deocamdată, și în Dosarul Revoluției, și în Dosarul Mineriadei, este treaba procurorilor, iar cine a greșit va plăti", a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.
Şeful statului a mai spus că l-a rugat pe procurorul general să ia măsurile necesare astfel încât cercetările să fie efectuate cât mai rapid.
"Acolo unde se constată că nu s-a încălcat legea, că sunt niște delațiuni comice, acolo să se restabilească de îndată bunul renume al persoanei care a fost pe nedrept acuzată", a subliniat Klaus Iohannis.