2018-10-20 09:28


Klaus Iohannis pleacă la Summitul NATO de la Bruxelles

 |  18:52
Klaus Iohannis pleacă la Summitul NATO de la Bruxelles

Preşedintele Klaus Iohannis va participa miercuri şi joi la Summitul Alianţei Nord-Atlantice, care va avea loc la Bruxelles, anunţă Administraţia Prezidentială.

Programul va include o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic, o întâlnire de lucru a liderilor aliați, precum și o reuniune în formatul Misiunii Resolute Support din Afganistan. De asemenea, pentru prima dată, la cel mai înalt nivel aliat, va fi organizată o reuniune distinctă, dedicată evoluțiilor de securitate din regiunea Mării Negre, cu participarea Georgiei și Ucrainei, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Pe agenda Summitului NATO se vor regăsi teme extrem de importante. Astfel, va fi abordat procesul de adaptare a Alianței la realitățile mediului actual de securitate, context în care se vor stabili direcțiile principale de acțiune pentru perioada următoare. Totodată, va avea loc un schimb de vederi privind stadiul implementării măsurilor strategice decise la Summiturile Aliate anterioare din Țara Galilor, din 2014, și de la Varșovia, din 2016.

Se creează, așadar, cadrul pentru dezbaterea modalităților de întărire a posturii NATO de apărare și descurajare, de sporire a capacității Alianței de proiectare a stabilității în vecinătatea sa, precum și a perspectivelor de consolidare a cooperării NATO cu Uniunea Europeană, de o manieră complementară.

Reuniunea comună a Consiliului Nord-Atlantic dedicată securității la Marea Neagră, cu participarea Georgiei si Ucrainei, va oferi un prilej pentru discuții aplicate privind evoluțiile situației de securitate din regiune, precum și de reafirmare a sprijinului NATO pentru cei doi parteneri.

De asemenea, vor fi supuse atenției șefilor de stat și de guvern adaptarea structurii de comandă a NATO la noul mediu de securitate, dezvoltarea capacității de reacție a forțelor aliate și facilitarea mobilității acestora în Europa.

Combaterea terorismului și sprijinul pentru partenerii sudici va reprezenta, la rândul său, un subiect important pe agenda Summitului, se mai arată în comunicatul Adminitraţiei Prezidenţiale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-07-09

TAGURI: klaus iohannis, summit nato, bruxelles,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...