2016-12-06 12:22

POLITICA


La Parlament se discută astăzi despre Cosmos

 |  19:47
La Parlament se discută astăzi despre Cosmos

Avem ambiţii mai mari în a cuceri spaţiul decât de a construi autostrăzi.Pare ironic însă, luni şi marţi, va avea loc la Palatul ParlamentuluiConferinţa europeană interparlamentară privind spaţiul.

Ştiaţi că în numeroasele comisii şi comitete parlamentareromâneşti există şi o structură care se ocupă exclusiv de cosmos? Este vorbadespre Subcomisia pentru spaţiu a Parlamentului. Care lucrează. Iar zileleacestea lucrează şi mai intens fiindcă timp de două zile se va desfăşura laPalatul Parlamentului o conferinţă europeană interparlamentară privind spaţiul.

Chiar dacă nu avem autostrăzi, am ratat la mustaţă sătrimitem în spaţiu un nanosatelit anul acesta. Cel puţin aşa susţine deputatadin partea minorităţii armene, Liana Dumitrescu, preşedinta subcomisiei. „Cutoate că domeniul acesta nu este foarte vizibil, să ştiţi că România nu stăprost în domeniul spaţiu. Chiar dacă nu avem sateliţi spaţiali şi nu am lansatrachete, sunt mulţi cercetători români care fac performanţă în domeniu. Deexemplu, există o echipă de tineri români care a lansat pentru NASA unnanosatelit care va fi noul tip de sateliţi care se vor folosi de acum. Anulacesta ar fi trebuit să lansăm şi noi, ca ţară, un nanosatelit, dar s-a anulatdin cauză că firma italiană care ar fi trebuit să producă racheta a amânatconstrucţia”, ne spune Liana Dumitrescu, preşedinta Subcomisiei pentru spaţiudin parlamentul României.

Deputaţii nu văd cu ochi răi faptul că ne ocupăm şi noide cosmos. Social-democrata Aura Vasile spune că, deşi când s-a înfiinţatsubcomisia parlamentară era sceptică, şi-a schimbat părerile pe parcurs. „Acumtrei ani, când am auzit că se înfiinţează în Parlament Subcomisia pentru spaţiu,am fost sceptică iniţial. Dar Liana Dumitrescu m-a convins că e nevoie să avemacces, cel puţin la discuţiile internaţionale despre spaţiu. Chiar dacă la noiîncă se împinge plugul în unele zone, lumea merge înainte”, crede pesedista.„Nu e tocmai rău să discutăm despre lucruri care la noi în ţară nu există.Poate aşa mai învăţăm şi noi ceva. Şi e valabil nu doar pentru spaţiu, cidespre toate domeniile, ca de exemplu şi despre democraţia parlamentară”,comentează uşor ironic deputatul UDMR Petru Lakatos.

Conferinţa europeană interparlamentară privind spaţiul afost înfiinţată în 1999 şi reprezintă un forum de cooperare între parlamentelestatelor europene. Preşedinţia sa este rotativă anual, iar ţara noastră deţineşefia pe 2010. Membrii permanenţi ai Conferinţei sunt nouă state. Pe lângăBelgia, Franţa, Polonia, Germania, Cehia, Spania, Italia şi Marea Britanie,suntem şi noi membri. Din subcomisia parlamentară română fac parte următoriideputaţi: Dumitrescu Liana (Minorităţi), Arion Viorel (PDL), Cazan MirceaVasile (PNL), Bădulescu Adrian (PDL), Farago Petru (UDMR).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638946-02-06



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image