2018-04-22 13:34


Laszlo Kover recunoaşte antisemitismul. PCM vrea Odorheiul capitala Ţinutului Secuiesc

 |  15:00
Laszlo Kover recunoaşte antisemitismul. PCM vrea Odorheiul capitala Ţinutului Secuiesc

Preşedintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, a afirmat miercuri că în Ungaria sunt semne ale prezenţei extremei drepte şi a unor idei antisemite, şi adaugăcă acest fapt nu este specific unguresc, ci se produce pe fondul unui reviriment al extremei drepte în Europa. Pe de altă parte, preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Szasz Jeno, a lansat, miercuri, ideea ca municipiul Odorheiu Secuiesc să devină capitala aşa-zisului Ţinut Secuiesc dacă se va face o reorganizare administrativ-teritorială a României.

”Trebuie să recunosc că sunt semne despre prezenţa extremei drepte şi a unor idei despre care aţi vorbit (idei antisemite, n.r.), dar trebuie să subliniez, cu regret de altfel, că nu este nimic special unguresc în acest lucru. Extrema dreaptă în toată Europa s-a întărit în ultimii zece ani. Există mişcări cu ideologii antisemite, alţii cu xenofobie sau chiar sunt unele mişcări în Europa care sunt anti-islamice”, a explicat Kover Laszlo.

În opinia lui Kover Laszlo, faptul că doar despre Ungaria se scrie că se confruntă cu o revenire a extremei drepte şi a acţiunilor antisemite se datorează presei liberale vest-europene care, susţine el, face foarte mult rău ţării sale. “Dacă vorbim de media liberală din Europa Occidentală, trebuie să vă spun că din rea credinţă fac ce fac şi până la urmă nu au informaţiile corecte vizavi de Ungaria. Ne întâlnim şi acasă, în Ungaria, cu răutăţile mass-media liberale. Nu vreau să fiu preocupat cu aceste medii, dar trebuie să recunosc că fac foarte mult rău ţării mele. (...) Acum câteva zile au fost ucişi evrei în Franţa, au fost bătuţi evrei în Franţa dar nimeni în Ungaria nu a scris că Franţa ar fi o ţară antisemită”, a mai spus Kover Laszlo.

În legătură cu faptul Uniunea cadrelor didactice din Ungaria a protestat faţă de introducerea în curricula şcolară a scriitorilor Nyiro Jozsef şi Wass Albert, pe motiv că aceştia au fost antisemiţi, Kover a afirmat că cei doi şi-au câştigat locul în programa şcolară întrucât au 'o operă literară caracterizată de un umanism profund' şi că nu au scris nimic împotriva umanităţii.

Pe de altă parte, preşedintele Parlamentului ungar, care se află de marţi într-un turneu electoral în localităţi Transilvania pentru susţinerea candidaţilor Partidului Civic Maghiar, al cărui preşedinte de onoare este, a declarat că l-a 'durut' că unii membri ai Guvernului au manifestat faţă de el un 'spirit de neîncredere'.

'Dacă m-a durut ceva atunci pot să vă spun că m-a durut spiritul de neîncredere de care am avut parte din partea unor membri ai actualului Guvern român, dar pun acest lucru pe seama faptului că probabil este deranjant că aveam relaţii bune cu Guvernul de dinainte', a spus preşedintele Parlamentului Ungariei.

Kover Laszlo consideră după alegerile locale din România de pe 10 iunie situaţia se va normaliza şi că trebuie să se revină la 'parteneriatul absolut normal pe care l-am avut pe perioada Guvernului anterior, care şi din dimensiuni istorice se poate spune că au fost relaţii extraordinare'.

Şeful legislativului ungar crede că prezenţa sa în România şi susţinerea acordată Partidului Civic Maghiar nu duce la dezbinarea şi divizarea minorităţii maghiare, în schimb a criticat UDMR că impune un anumit fel de unitate, cu trimitere la perioada de dinainte de căderea regimului comunist în 1989.

'Dezbină comunitatea maghiară cei care-i înlătură pe cei cu idei diferite, îi înlătură din mass-media, din spaţiul public, din tot ce se mişcă', a conchis preşedintele Parlamentului Ungariei.

Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Szasz Jeno, a lansat, miercuri, ideea ca municipiul Odorheiu Secuiesc să devină capitala aşa-zisului Ţinut Secuiesc dacă se va face o reorganizare administrativ-teritorială a României.

'Dacă facem paşi către o regionalizare autentică, când vorbim de regiuni naturale, istorice, atunci în afară de Maramureş, Banat, Crişana, Dobrogea, Moldova etc. putem vorbi şi de regiunea Ţinutul Secuiesc şi acest ţinut trebuie să aibă o reşedinţă de regiune şi credem că Odorheiu Secuiesc trebuie să fie în măsură să accepte şi să fie capitala acestei regiuni', a declarat într-o conferinţă de presă Szasz Jeno, care este şi candidat la Primăria din Odorheiu Secuiesc.

El a relatat că primarul general al capitalei Ungariei şi-a exprimat recent intenţia ca Budapesta să se înfrăţească cu Odorheiu Secuiesc.

Şi , care face de marţi un turneu electoral în România în susţinerea candidaţilor PCM la alegerile locale, a subliniat că doreşte ca Odorheiu Secuiesc să devină capitala unei aşa-zise regiuni secuieşti. “Sunt aici şi datorită faptului că şi eu iubesc Odorheiu Secuiesc şi îl iubesc datorită faptului că mă simt acasă. Dacă un cosmopolit poate fi acasă oriunde în lume, atunci eu cred că este un lucru absolut normal ca un membru al naţiunii să se simtă acasă oriunde trăiesc conaţionalii săi. Şi eu aş dori ca Odorheiu Secuiesc să fie capitala regiunii Secuieşti, nu numai ca un centru de învăţământ sau cultural, dar să fie capitala regiunii şi din punct de vedere economic”, a declarat Kover Laszlo.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-08-18

TAGURI: Romania, ungaria, PCM, antisemitism, odorhei, tinut_secuiesc





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova