2016-12-07 14:45

POLITICA


Lege pentru penalizarea politicii monetare a Chinei

 |  16:16
Lege pentru penalizarea politicii monetare a Chinei

SUA  vor să pedepsească statul chinez. Senatori americani au prezentat un nou proiect de lege pentru penalizarea Chinei, acuzată de faptul că îşi subevaluează moneda naţională, yuanul, pentru a susţine exporturile. Numeroşi parlamentari americani reproşează Departamentului Trezoreriei că nu acuză în mod oficial Chinade manipularea propriei monede, fapt ce ar deschide de facto posibilitatea aplicării unor sancţiuni împotriva Beijingului. Iniţiativa legislativă are în vedere şi să faciliteze solicitările firmelor americane pentru aplicarea drepturilor vamale suplimentare şi să împiedice pătrunderea pe piaţa americanăa mărfurilor provenite din ţările care îşi subevaluează moneda. Suţinători ai proiectul există şi în tabăra democrată, cât şi în cea republicană, dar nu se ştie numărul exact al acestora. Unul dintre senatori, democratul Chuck Schumer, a catalogat politica monetară a Chinei drept “crimă economică” şi speră ca prin această lege China să fie obligată să-şi schimbe modul de acţiune. Votul în Senat este aşteptat în octombrie. Proiecte similare de lege depuse în trecut nu au fost niciodată aprobate. În Camera Reprezentanţilor, dominată de republicani, problema în cauză nu se află pe ordinea de zi. Administraţia de la Casa Albă, care promovează o politică de dialog cu China, nu sprijină proiectul de lege.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-10-14



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image