2017-11-21 08:22


Legea Bugetului de stat pentru 2016, avizată favorabil în comisii. Urmează votul final

 |  07:55
Legea Bugetului de stat pentru 2016, avizată favorabil în comisii. Urmează votul final

Comisiile reunite de specialitate din Parlament au dat raport favorabil legii Bugetului de stat şi cea a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2016. În cadrul şedinţei plenului reunit de miercuri urmează să se dea votul final în acest sens.

Proiectul de buget pentru anul 2016 a fost discutat în Parlament pe parcursul a două zile, bugetele celor mai multe ministere fiind adoptate fără amendamente.

Votul final al legii Bugetului de stat şi cea a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2016 este programat miercuri, potrivit Mediafax.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a cerut ca miercuri, în conformitate cu prevederile articolului 88 din Constituţie, să se adreseze Parlamentului, cu ocazia împlinirii a un an de mandat.

”Vă propun ca data prezentării mesajului în şedinţa reunită a celor două Camere ale Parlamentului să fie data de 16 decembrie, ora 11.00”, a precizat preşedintele Klaus Iohannis în scrisoarea transmisă preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-12-14

TAGURI: lege, buget, stat, 2016, avizeaza, favorabil, comisie, vot, final



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MANIX
14 Dec 2015

Trimiteti-l direct la promulgare la domnul primare! Lăsați vrăjeală cu votul în parlament !Este guvernul și bugetul meu !
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova