2017-11-19 05:16


Legea interzicerii fumatului aprobată. Iohannis primește la promulgare un alt proiect controversat

 |  19:25
Legea interzicerii fumatului aprobată. Iohannis primește la promulgare un alt proiect controversat

Un alt proiect controversat a trecut marți prin Camera Deputaților, care avea ultimul cuvânt pe această temă. Este vorba despre proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului. Actul normativ a fost aprobat cu 164 de voturi pentru, 20 împotrivă și 26 de abțineri, iar acum merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Proiectul mai are prevederi legare de inscripționarea pachetelor cu produse din tutun și realizarea de campanii de informare și educare a populației, informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe care urmează să le achiziționeze, indicarea în produsele finale a conținutului de gudron, nicotină și monoxid de carbon.

În lege sunt cuprinse măsuri și în privința ingredientelor din produsele din tutun, scopul declarat fiind protejarea sănătății persoanelor fumătoare și nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului, prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor și asigurarea unui nivel adecvat al calității vieții populației.

La „interior” se va fuma doar în aeroporturile internaționale, în camere special amenajate în acest sens, cu respectarea următoarelor condiții: să nu fie spațiu de trecere sau de acces în spații publice închise; să fie dotate cu sisteme de ventilație funcționale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă; să fie dotate cu scrumiere și extinctoare și amenajate în conformitate cu prevederile legale. Mai este un caz, și anume în celulele deținuților din penitenciarele de maximă siguranță.

Amenzile sunt de la 100 la 15.000 de lei. La prima abatere sancțiunea constă în amendă plus suspendarea activității unității respective, iar la a doua abatere — amendă și închiderea unității.

Proiectul a fost adoptat de Senat în anul 2011.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-12-16

TAGURI: lege, fumat, iohannis, proiect cotroversat



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova