2018-11-14 05:11


Lider liberal vrea alianță între PNL și USR împotriva PSD

 |  19:16
Lider liberal vrea alianță între PNL și USR împotriva PSD

Deputatul PNL Ionuţ Stroe, preşedintele filialei Craiova, susţine o alianţă între PNL şi USR cu scopul, pragmatic, de a învinge PSD. Ionuţ Stroe crede că viitorul Congres al PNL, care va alege noul preşedinte al partidului, ar trebui să consfinţească prin vot parteneriatul politic cu partidul lui Nicuşor Dan, o soluţie avantajoasă pentru ambele părţi.

”Un semn de normalitate politică: relația PNL-USR poate căpăta limite largi! (Și acesta cred că e un lucru așteptat de mulți). Însă, mai mult decât acest gest izolat, eu cred că sunt cauze mult mai bune și multe pentru care USR şi PNL trebuie să lupte împreună. Și da, azi chiar vreau să spun ceea ce gândesc de mult timp: PNL și USR trebuie să aibă o cale comună, le-aș vrea alăturate într-o formă mult mai profundă! Unul din obiectivele strategice fixate de partid în viitorul congres ar putea fi formarea unei alianţe politice PNL-USR. Îmi doresc unitatea partidului, reechilibrarea sa politică și relansarea coerentă și credibilă, dar și reafirmarea dezideratului din momentul fuziunii (2014) de partid integrator al Dreptei. Sociologic, USR s-a confirmat ca partid la alegerile parlamentare printr-un transfer masiv de voturi din zona PNL, ba chiar folosind ca armă electorală ofensiva la PNL. Bunăvoința față de ei ne-a costat electoral, netratându-i ca și competitori, însă refacerea PNL trebuie să îi cuprindă. Focul intens care a generat USR se va stinge atâta timp cât acest partid nu are o arhitectură politică solidă, ci doar o dimensiune parlamentară. Situația poate fi WIN/WIN pentru ambele partide însă mai importante decât atât sunt mesajele, ideile și așteptările electoratului de Dreapta. Din păcate, în mod separat avem relații confuze, ambigue și discontinue cu ei dar împreună îi putem uni și le putem reda încrederea unei drepte puternice și capabile să învingă PSD. O alianţă politică PNL- USR ar fi, pentru inceput, un gest corect și credibil de reafirmare și luptă pentru cauza Dreptei.” scrie Ionuț Stroe pe pagina sa de Facebook.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-23

TAGURI: ionut stroe, pnl, craiova, usr, nicusor dan
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


BASESCU
23 Ian 2017

Și când vrei sa comemorăm această alianță ???? Hai sa o vad și pe asta ....Mai ales că plicusor ban a spus că NICIODATA nu va fi lângă sau împreună cu PNL/ PDL La multe SUCCESURI mai papagale
BASESCU
23 Ian 2017

Și când vrei sa comemorăm această alianță ???? Hai sa o vad și pe asta ....Mai ales că plicusor ban a spus că NICIODATA nu va fi lângă sau împreună cu PNL/ PDL La multe SUCCESURI mai papagale
Random image



Ultimele stiri






loading...