2016-12-08 14:05

POLITICA


Liderii de sindicat ar trebui să-şi publice averile

 |  19:55
Liderii de sindicat ar trebui să-şi publice averile
După patru ore de dezbateri, deputaţii din comisiajuridică au adoptat în unanimitate raportul la proiectul de lege privindorganizarea şi funcţionarea ANI. Cea de a treia variantă a legii conţine unelereveniri, dar şi o serie de noutăţi.

ComisiaJuridică a Camarei Deputaţilor a discutat ieri despre legea ANI.Marilenoutăţi ale viitoarei legi constau în introducerea sub incidenţa ei a liderilorde sindicat şi a membrilor CES (Consiliul Economic şi Social, organismtripartit compus din 9 membri propuşi de guvern, 9 membri propuşi de sindicate şi9 membri propuşi de patronate).

DeputataLiana Dumitrescu, reprezentanta minorităţii macedoniene, este autoareaamendamentului care-i va cuprinde pe liderii de sindicat şi pe membri CES. Auexistat şi unele obiecţii - cele ale deputatului UNPR Eugen Nicolicea şi aledeputatului UDMR Mathe Levente Andras - cei doi susţinând că nefiind vorba de demnitari,liderii de sindicat şi membri CES nu au ce căuta sub incidenţa legii.

Demnitarul poate fi verificat trei ani după încheiereamandatului

Deputaţiidin Comisia juridică a Camerei au fost receptivi la solicitările premieruluiEmil Boc – prezent 30 de minute la dezbateri - şi au stabilit reintroducerea înlege a termenului de trei ani în care ANI poate face verificări (în ultimavariantă, termenul era de doar un an - n.a.), precum şi reintroducereaprevederii referitoare la o depunerea unei singure declaraţii de avere (nu douăconform ultimului vot de la Senat, una secretă şi alta destinată publicităţii –n.a.).Tot în şedinţa de ieri, deputaţii jurişti au mai stabilit reducerea de la90 la 30 de zile a termenului în care o persoană care intră sub incidenţa legiipoate efectua o rectificare în cazul în care este sesizat sau se autosesizeazăcă a introdus date inexacte în declaraţia de avere. În interiorul celor 30 dezile, persoana în cauză nu va suferi consecinţele legii.

Chiuariu: legea s-ar putea să cadă la Curte

DeputaţiiPNL nu au participat la partea a doua a şedinţei, nefiind de acord cu textuldezbătut. “În mod normal, dacă o lege este declarată în două rânduri neconstituţională,trebuie elaborat un proiect nou, în urma consultărilor dintre putere şi opoziţie.Nu s-a făcut nimic în acest sens. S-au păstrat prevederi neconstituţionale, cumar fi comisiile de verificare ale averilor. Nu va fi vina deputaţilor PNL,pentru că legea va cădea pentru a treia oară la Curtea Constituţională”, a declaratpresei, fostul ministru al justiţiei, deputatul PNL, Tudor Chiuariu.

Pentru “draga de ANI”, premierul Boc ignoră Constituţia

Ieri,la puţine minute după ce a părăsit sala comisiei juridice, premierul Emil Boc afăcut o serie de declaraţii năstruşnice. “Eu sper că fiecare politician dinRomânia a învăţat din ultima experienţă a raportului de ţară al UniuniiEuropene. Aici nu e vorba de interesul personal al meu, al unora sau al altora,e vorba de interesul ţării, iar cei care nu vor înţelege acest lucru, practicnu mai au ce căuta în Parlamentul României, pentru că în Parlamentul Românieiserveşti interesul naţional. Cine are de ascuns în materie de avere, locul luinu e în Parlamentul României, locul lui este în altă parte”, a spus Emil Boc.Prin aceste afirmaţii, premierul a demonstrat din nou că este corijent la capitolulConstituţie, deoarece se ştie, dreptul de a alege sau a de a fi ales, deciaccesul (prezenţa în Parlament) este garantată de Legea fundamentală şi nupoate fi blocată de modul în care este completată o declaraţie de avere.

Pefondul acestor afirmaţii, când a fost întrebat de un ziarist cum comenteazăfaptul că parlamentarii din partidul (PDL) al cărui preşedinte este nu şi-aupublicat declaraţiile de avere, Emil Boc a răspuns nonşalant că, “nu amverificat acest lucru”, dar a adăugat că miniştri şi-au publicat averile.

TotEmil Boc, încercând să sublinieze importanţa legii, a spus că în cazul în careea nu ar fi adoptată, “românii nu ar mai putea circula liberi prin Europa,România nu ar mai obţine fonduri europene”.

Prima reacţie din zona sindicală

DumitruCostin (BNS): “Aflu acum de la dumneavoastră ce s-a votat. În pricipiu nu amnimic împotrivă ca un lider de sindicat să-şi publice declaraţia de avere, darnumai în situaţia în care are vreo legătură, sau administrează fonduri publice.Liderii de sindicat care nu au legături cu banul public, nu au de ce să-şipublice declaraţia de avere. Dacă această categorie va fi obligată să-şipublice declaraţia de avere, ar fi ca şi cum a-i obliga orice cetăţean al ţăriisă-şi publice averea. Or, din câte ştiu, acest lucru nu se regăseşte printreprincipiile legi. În concluzie, ai treabă cu banul public, intri sub incidenţalegii, nu ai, nu intri”.

BiroulPermanent al Senatului a decis ieri convocarea plenului instituţiei în sesiuneextraordinară în zilele de 23 şi 24 august. Pe ordinea de zi urmează să se afleLegea ANI, proiectul de lege privind măsuri de accelerare a soluţionăriiproceselor şi proiectul pentru modificarea şi completarea Legii 47/1992, privindfuncţionarea CCR, Codurile de procedură civilă şi penală şi, la solicitareaOpoziţiei, dezbaterea în procedura de urgenţă a trei ordonanţe de urgenţă - nr.58/2010, privind modificarea Codului Fiscal, nr. 48/2010, privinddescentralizarea în domeniul sănătăţii publice şi nr. 63/2010, privind Legeafinanţelor publice locale. În perioada 16-23 august, toate aceste actenormative se vor afla în lucru la comisiile de specialitate ale Senatului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-04-27



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image