2019-05-19 23:51


Liviu Dragnea a RĂBUFNIT: ”Iohannis e SLUGĂ la străini. Nu suntem coșul de GUNOI al Europei”

 |  19:29
Liviu Dragnea a RĂBUFNIT: ”Iohannis e SLUGĂ la străini. Nu suntem coșul de GUNOI al Europei”

Aflat la mitingul PSD din Dumbrăveni, judeţul Suceava, preşedintele PSD l-a acuzat pe şeful statului că este „slugă la străini”. De altfel, liderul social-democraţilor şi-a încheiat discursul îndemnându-i pe oameni să iasă la vot la alegerile prezidenţiale ca să „elibereze România” de actualul preşedinte.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, le-a cerut participanţilor la mitingul electoral organizat joi în comuna suceveană Dumbrăveni să îi susţină pe candidaţii PSD la alegerile europarlamentare „pentru că sunt patrioţi”, el adăugând că preşedintele Klaus Iohannis „şi clica lui preferă să fie slugile străinilor”.

„De ce trebuie să susţinem candidaţii noştri la alegerile europarlamentare? Pentru a nu mai avea acolo oameni care să stea cu capul plecat, oameni care să fie muţi, oameni care să-şi înjure ţara. Avem nevoie de oameni patrioţi, aşa cum este acest primar (n. red. Ioan Pavăl, primarul localităţii Dumbrăveni). Când am intrat în comună şi am văzut acest tricolor uriaş, mi s-a umplut inima de bucurie. Este un adevărat patriot care-şi iubeşte ţara şi tricolorul. I-aţi auzit vreodată pe Iohannis şi clica lui vorbind vreodată de patriotism? Nu, pentru că ei preferă să fie slugile străinilor”, a spus Dragnea.

Totodată, Dragnea a spus că e nevoie la Bruxelles de oameni care să aducă mai multe fonduri europene şi să nu mai accepte dublul standard la produse.

„De ce sunt supăraţi pe noi, de ce ne hăituiesc peste tot, de ce vor să ne închidă gura, de ce vor să ne închidă? Pentru că noi scoatem în fiecare zi la iveală toate abuzurile lor. Le e frică, pentru că avem de partea noastră milioane de adevăruri, milioane de români. Le e frică, pentru că am început să arătăm cum au vândut pe nimic resursele ţării, pentru că începem să le arătăm cum au călcat în picioare democraţia, începem să arătăm ce clică nenorocită, buboasă a fost în această ţară. Cum şi-au bătut joc de oameni, cum au frânt destine, cum au distrus vieţi, cum au blocat această ţară. Avem nevoie la Bruxelles de oameni care să lupte să aducă în România mai multe fonduri europene, care să lupte ca-n România să nu mai vină produse de calitate mai slabă, pentru că nu suntem coşul de gunoi al Europei”, a mai spus Dragnea.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-04-18

TAGURI: miting psd, suceava, liviu dragnea, atac, iohannis
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


GHITA BIN LADEN CIUMA ROSIE
18 Apr 2019

"patriot" adica MAFiot BOLSVIC care fura miliarde de euro si le duce in BRAZILIA....si prostii care-l voteaza mor de foame sau pleaca la munca in strainatate iar el "patriotul" plimba panaramele prin paradisuri si insule pe banii furati de la poporul roman Concluzie-e doar un fariseu mincinos si un CIuMAT ROSU tele-MorMAN flausat
HOTUL HOTILOR..!!
18 Apr 2019

''BORFAȘUL NATIONAL'' care a FURAT BANII COPIILOR ORFANI LASINDU-I FARA HRANA A RABUFNIT DE DISPERARE CA PUSCARIA ESTE MAI APROAPE. ACEST GUNOI VORBESTE DE '' STRAINI '' CAND EL SI MAFIA LUI A DAT LEGE CA STEAGUL MAGHIAR SA FIE SIMBOL AL UDMR IN ROMANIA. ACEASTA LICHEA CU MUSTATZA A DAT LEGE CA PROFESORII DE LIMBA ROMANA DE NATIONALITATE ROMANA SA. NU. MAI PREDEA IN SCOLI MAGHIARE CUM I-A CERUT MAFIA UDMR. ACEST IPOCHIMEN JEGOS ESTE IZOLAT DE TOATA EUROPA SI U.S.A SI SE CREDE KIM JONG-UN. UN DEMENT AJUNS CU VOTURILE TZIGANILOR,ASISTATILOR SI GUNOAIELOR DIN JUDETUL FARA LIBRARII IN FRUNTEA C.D. A DISTRUS ECONOMIA , JUSTITIA, SANATATEA , EDUCATIA . A DISTRUS PILONUL 2 DE PENSII. A INCHIS 37000 DE PFAuri CU OUG 114. PLATESTE DIN BANII ROMANILOR PROPAGANDA DIN HAZNAUA 3 SI CLSETUL TV GHITA FUGARU. URMATOAREA HOTIE PROGRAMATA ESTE . AURUL ROMANIEI. HUUUUU... VIERME PUI DE MILITIAN COMUNIST !!!
TRADATORI DE TARA
18 Apr 2019

BA SOARECE CU MUSTATA ' GAGICA CIOCIOLINA ESTE LEGATURA TA CU KGB . EA A FACUT CITIVA ANI LA RUSI SI PREGATIREA LOR. DAR CU EXCURSIILE DIN BRAZILIA , PROCESELE SI AVERILE TELE SAU BELINA CUM RAMINE ? A DISTRUS TOATA TARA CU GASCA TA DE MAFIOTI COMORA DE TELEORMAN
MACACPEDRAGNEA
19 Apr 2019

SI PE IDEILE LUI PATRIOTARDE . MUIE PSDISTILOR .
STOP CENZURA SLUGILOR
19 Apr 2019

Hotul , hotilor si borfasul borfasilor draKnea a vandut o parte din resursele din Marea Neagra ungurior si lui Victor Orban. Cine-i vandut strainilor gunoiule ????? Mafia draKnea a vandut INSULA MARE A BRAILEI 70000 ha teren arabil unui arab din EMIRATE. CINE-I VANDUT STRAINILOR GUNOIULE ??????? HUUUUUUUU...MIZERIE BOLSEVICA CARE MINTI CU NERUSINARE. LA PUSCARIE CU TINE JEGULE !!!
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
19 Apr 2019

tot PSD-ul este o ciuma rosie pentru Romania...la alegeri se duce dracului complet..bye-bye....GAME oVER
ANONIM
19 Apr 2019

Spui minciuni lingatorule de cur la iohanus curdefer
@CUCUVEAUA
19 Apr 2019

Ciuma e in creierii tai ! Din cauza asta si debitezi atatea prostii.
ANONIM PARANOIC DEMENT
19 Apr 2019

mars la balamuc cretinule
@CUCUVEAUA
19 Apr 2019

Nici in nebun nu recunoaste ca e nebun.
@CUCUVEAUA
19 Apr 2019

Te simti mare si tare cand te produci pe aici? Ori te crezi inteligent?Cred ca stai zi si noapte cu ochii beliti sa vezi cine si ce comenteaza! Delirium tremens e diagnosticul pentru tine!
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
19 Apr 2019

tot felul de cretini anonimi se cred interesanti..PSD-CIUMA ROSIE dispare in tomberonul de gunoi...ha ha ha.Asta e realitatea si va deranjeaza adevarul.luati de la toata lumea galeti de M-ue si tot nu va saturati observ
Random image



Ultimele stiri






STARBAG