2018-09-23 01:52


Liviu Dragnea, AVERTISMENT DUR pentru membrii de PARTID: Vreau să vă rog să citiţi cu atenţie....

 |  13:53
Liviu Dragnea, AVERTISMENT DUR pentru membrii de PARTID: Vreau să vă rog să citiţi cu atenţie....

Noua conducere a Partidului Social Democrat, validată la Congresul din 10 martie, s-a reunit luni în primul Birou Permanent Naţional, în prezenţa preşedintelui Liviu Dragnea, a preşedintelui executiv Viorica Dăncilă şi a secretarului general al PSD, Marian Neacşu.

Liderul social-democraţilor i-a îndemnat pe colegii săi să nu le înşele încrederea celor care i-au desemnat la congres, dar a avut şi un avertisment pentru cei care consideră că funcţiile obţinute sunt o oportunitate de imagine în dauna PSD.

"Eu vă felicit pe toţi pentru această încredere, vă doresc succes. Eu am rămas acelaşi, în mine veţi găsi un sprijin în toate situaţiile dificile, dar tot de la mine veţi primi şi nemulţumirile care nu vor fi neapărat numai ale mele, poate, eventual, ale colegilor noştri. De asemenea, vă sugerez să comunicaţi mult mai aplicat şi atunci când comunicaţi să spuneţi lucruri şi să nu mai avem situaţii în partid când colegi din conducere considerau că poziţiile pe care le-au ocupat în urma unor alegeri, a unor numiri au însemnat de fapt nişte oportunităţi pentru proiecte personale de imagine în dauna partidului", a afirmat preşedintele PSD.

El i-a îndemnat pe cei din conducerea PSD să citească atent documentele adoptate la congres.

"Vreau să vă rog să citiţi cu atenţie încă o dată documentele pe care le-am aprobat la congres, proiectele pe care ni le-am asumat şi care au avut susţinerea unanimă a delegaţilor congresului. Fiecare dintre dvs va avea o implicare foarte bine definită, foarte clară în gestionarea şi realizarea acestor proiecte, care nu sunt proiecte pentru PSD, sunt proiecte pentru România. Vreau de asemenea să înţelegeţi că această responsabilitate pe care aţi primit-o având în spate încrederea colegilor dvs atât în întregul congresului cât şi la nivel de regiune înseamnă că delegaţii de la congres, colegii noştri, v-au trimis la muncă pentru că au încredere în dvs", a arătat Liviu Dragnea.

Liderul social-democraţilor a avut un mesaj şi pentru vicepreşedinţii regionali: "Pentru vicepreşedinţii regionali, toţi trebuie să înţelegeţi că membrii de partid în acele regiuni aşteaptă de la dvs sprijin, implicare mai mare nu numai pentru judeţele din care faceţi parte, aşteaptă de la dvs să nu aveţi altă atitudine decât atitudine de colegi, să ne ajutaţi şi pe cei care suntem în Parlament, şi pe cei care sunt în Guvern, ca în judeţele din regiunea fiecăruia dintre dvs ceea ce adoptăm în Parlament, ceea ce aprobă Guvernul să fie comunicat pentru opinia publică din fiecare judeţ. Trebuie să înţelegeţi că nu este o bătălie foarte simplă, este o bătălie între comunicarea corectă pe care vrem şi trebuie să o facem noi şi barajul de comunicare care va fi ridicat mereu de către adversarii noştri".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-12

TAGURI: liviu dragnea, membrii de partid, psd, congres psd,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


HADRIAN
12 Mar 2018

Domnul Liviu Dragnea nu a exagerat cu nimic. Asa se discuta cu slugile. Daca nu ati avut taria sa va ridicati pana la gandire, stimati zombi PSD, trebuie sa simtiti cizma apasandu-va grumazul. Ca asa se plateste prostia! Cu ceea ce trebuie sa va mandriti stimati PSD-isti este faptul ca prostia e nemuritoare! Veti petrece inca trei ani cu Guru traznind de tuica asupra starvurilor dumneavostra, facandu-va disectia asa cum vrea dumnealui. Caci acolo unde nu-i cap, vai de viscere! Sa va fie de invatatura cei ce veti mai fi!
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...