2017-11-20 20:54


Liviu Dragnea: E un atac la adresa democrației

 |  20:58
Liviu Dragnea: E un atac la adresa democrației

După întâlnirea liderilor PSD de la Sinaia, Liviu Dragnea, președintele PSD, a postat pe contul său de Facebook principalele hotărâri ale social-democraților.

”Am hotărât astăzi, alături de colegii mei, că alianţele electorale vor fi stabilite independent, la nivel local, după semnarea a două acorduri de colaborare: cu ALDE şi cu UNPR. În premieră pentru România, alianţele locale nu vor mai fi hotărâte la nivel central. Evident, candidaţii PSD vor respecta toate standardele prevăzute de Codul de Integritate. Vrem să aducem, ca şi până acum, în comunităţile din România, acele proiecte de care oamenii au cu adevărat nevoie. PSD îşi menţine poziţia privind organizarea alegerilor într-un singur tur de scrutin. Nu vom accepta impunerea unei ordonanţe de urgenţă care reprezintă un atac la adresa democraţiei.” scrie Liviu Dragnea.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-29

TAGURI: liviu dragnea, psd, alegeri locale



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
28 Ian 2016

SISTEMUL POLITIC existent în România, după decembrie 1989, s-a dovedit a fi păgubos, categoric lipsit de capacitatea de a oferi societăţii căile necesare pentru progres. Caracterizarea este redată fidel de remarcile marilor cărturari români valabile şi astăzi, dramaturgul Ion Luca Caragiale nota că: “Partide politice în sensul european al cuvintului, formate de tradiţii sau de interese de clasa noi sau mai recente şi în care programele să se bazeze pe principii sau idei progresiste, nu exista în România” , iar renumitul Octavian Goga scria despre România în 1916 "Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei... Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti... Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală”.
SCRISOARE DESCHISĂ
29 Ian 2016

CĂTRE CARAGIALE: Stimate nene Iancule, Ambetat de tristeţe şi turmentat de scumpiri bezmetice, îţi compun această misivă tristă şi de adio, că ce mă enervează când vine vorba despre opera matale, este gogoriţa că satira îşi păstrează actualitatea, că personajele seamănă leit cu cele din zilele noastre, poltroni,tembeli, pungaşi, mahalagii, hahalere, bagabonţi etc. Să avem rezon, coane Iancule, tălică ai scris pentru copii, scenarii de desene animate. Eşti mărunt, neicuşorule! Ia hai, să te cocoşez cu niscaiva exemple. Matale ştii cât ar costa acum o masă la "Iunion"? Şi câtă verzitură îi lipeşti pe frunte manelistului minune, care ţine acuma locul lui I.D. Ionesco? Şi să te văd eu dacă ai corajul să vii pe jos de la "Iunion" acasă, noaptea. Că te dezbracă lotrii cu ranga. Heavy metal! Dacă ai vedea cine-i acuşica în fruntea bucatelor, te-ai închide la "Gambrinus" şi nu te-ai trezi din beţie decât să te închini. Suntem o ţară penală, meştere!
DE LA PARLAMENT
29 Ian 2016

la govern, toate mangafalele cu foncţii sunt în libertate condiţionată. Nu ştii cum şi cât se fură. Răcnesc gazetele de vuiesc Carpaţii! Şi toate oalele sparte le plăteşte poporul acesta de coate-goale, care nu mai visează castele în Spania. Visează căpşuni. S-au înmulţit nesimţiţii şi proştii şi vorba matale: "Cu prostia te poţi lupta, dar ea întotdeauna învinge!" Zicea Nae Ipingescu: "Să nu mai mănânce nimeni din sudoarea, bunioară, a unuia ca mine sau ca dumneata şi să şază numai poporul la masă, că el e stăpân". Mai mult de jumătate din popor e în mare mizerie şi tot atâta ar vrea să-şi lase ţara. O să zici că le crapă obrazul aleşilor? Ei, aş! Unde este Rica Venturiano cu al lui "Angel radios"? E timpul cocotelor. Ziţa, Veta, Joiţica, Didina sau Miţa Baston au fost sfintele-sfintelor. Paraşutele au acuşica golaveraj la televizor. Să vezi chestii deochiate, nene Iancule! S-a uitat şi Bubico al meu la o emisiune şi de atunci nu mai latră. Guiţă!
DOMNUL GOE
29 Ian 2016

e ticsit de droguri şi mamiţa vorbeşte la telefon, la linia fierbinte. Conul Leonida şi soaţa şi-au depus pensia la pubelă, de unde şi mănâncă, Tipătescu este Naşul mafiei judeţene, Dandanache face tocşouri de seară, jupân Dumitrache zis "Titircă Inimă-rea" e primar şi milostiveşte cu parcuri moca toate rubedeniile. Se face Capitală până la matale la Ploieşti , numa' borduri şi mijlocul rămâne aşa cu gropi, cu mahalale fără apă şi canal, fără buleftrică. Caţavencu combate la gazetă contra marilor corupţi, el fiind curat, deoarece până şi banii lui au fost spălaţi. Ghiţă Pristanda e finanţist acu', din negoţul cu maşini furate, alte fapte necurate ca şi şpăgi nenumărate. Până şi frizerul Nae Girimea se minunează câtă prostime s-a umplut de mătreaţă şi câţi politicieni de valută. O soţietate fără prinţipuri morale şi cinste, care va să zică.
MADALIN VOICU
29 Ian 2016

vorbeşte romanes, la televizor, cu fraţii şi surorile lui, la care s-a dat dezlegare să belească Europa. Fericiţi că au un de-al lor care îi înţelege, fiind apropiat de ei ca nărav şi poftă de viaţă. În ţară, băieţii deştepţi la matrapazlâcuri au strâns averi din care să se îndestuleze toate loazele lor, până la două mii paş'opt. Se fac mafioţi unii pe ăilalţi şi mă jur pe cursul valutar că au dreptate toţi. Dacă nici ei nu s-or şti între ei?... Altminteri e "criză teribilă, monşer". Dacă ai cunoaşte Parlamentul de acum i-ai dedica "Năpasta", promisiunilor guvernului schiţa "1 aprilie", Justiţiei "Lanţul slăbiciunilor", vieţii noastre politice - "D-ale carnavalului", scrisoarea către FMI şi Consiliul Europei este "Scrisoarea pierdută", iar viitorul nostru poate fi asemuit cu "O noapte furtunoasă". Bravos naţiune! Egzistă nişte unii care zice că suntem "Ţara lui Caragiale". Ei, aş! Moravurile de pe vremea matale erau parfum. Şi atunci, eu cu cine votez? Aceasta-i întrebarea! Cică dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă şi pe urmă el votează la fel. Într-un singur loc ai avut dreptate, nene Iancule. Atunci când ai zis că românul s-a învăţat să aibă din toate câte nimic.
ÎN FRUNTEA SOţIETăţII
29 Ian 2016

s-au aburcat mitocanii şi nu le poţi bate obrazul, întrucât (tot matale ne-ai învăţat) mitocanul se naşte jignit. Încolo, frică ne e că ne-am născut în România şi o să murim în Becalia! Dar să fim optimişti, că dacă nu murim o să fie şi mai rău! Un matze-fripte, coate-goale, Ce-i este dor de matale !...DAN MIHĂESCU, umoristul care a scris texte memorabile pentru Toma Caragiu şi Tămara Buciuceanu Botez, a lăsat o scrisoare de adio, înainte de a pleca dintre noi.
FLORIN TUDOSE:
31 Ian 2016

”Despre sufeltul românesc, patriotism și identitate națională în țara lui Caragiale Dacă nu erai matale, Nene Iancule Rămâneam toți haimanale, Nene Iancule Însă căci veniși matale, Nene Iancule Suntem astăzi Caragiale, Nene Iancule Ștefan Cazimir. Nu știu dacă este bine că suntem țara lui Caragiale, sau cumva acest lucru este o catastrofă așa cum spunea Alina Mungiu la un moment dat. Mereu încremeniți în proiect, împreună cu acest personaj fabulos care este Caragiale, nu un progresit, ci un conservator, care nu a propus nimic spre schimbare, din contră, s-a amuzat, cum ne amuzăm și noi cu un zâmbet trist, cu râsu-plânsu, de ce putea să se întâmple în lumea aceea, în lumea aceasta, în vremea lui și în vremea noastră. Cragiale nu este un personaj psihanalizabil, ar fi chiar una din cele mai mari erori să te apuci să faci psihanaliza lui Caragiale care își face prin râs terapie și, mai mult, încearcă să ne-o facă și nouă.
CARAGIALE NU TREBUIE
31 Ian 2016

transformat într-un nou mit, chiar dacă suntem țara Lui, aceasta nu trebuie să ne ducă imediat la acele construcții care iau naștere uluitor de repede în acest spațiu unde Zamolxe devine primul dintre toți zeii, Eminescu devine poetul genial al Europei, limba dacilor – prima limbă scrisă, care, e adevărat, s-a pierdut pe drum și nu o putem dovedi, cum nu putem dovedi că buricul lumii e pe Vârful Omu, și așa mai departe. Viața personajului Caragiale nu transpare în niciun fel cum ar fi vrut Dobrogeanu Gherea în opera sa, cu aventurile sale economice, erotice, sociale, unele extrem de sordide, nu putem face asocieri spunând cutare personaj e chiar Caragiale. Vă dați seama cum e să fii proprietarul berăriei de la Buzău, adică să vinzi cârnați de Pleșcoi și bere proastă, să stea Caragiale cu căciuna-n cap și să se roage ”adu un țap mai curat la domnul, țal, și brânză cu măsline la masa trei”. A reușit să se anonimizeze, fascindându-ne cu o operă genială, în care totul este văzut și trăit prin ochiul și sufletul lui, dând iluzia că suntem chiar acolo și că ochiul și sufletul este al nostru.
VIZIONAR PARTICULAR,
31 Ian 2016

Caragiale a intuit că românii nu vor fi niciodată în stare să facă o revoluție, lăsând mărturie peste timp ”Conu Leonida față cu reacțiunea”, din care aflăm cât de departe erau românii de ceea ce s-ar fi putut numi o revoluție și cine erau cei ce se temeau de revoluție. Iar revoluționarii ”apilpisiți” de Ploiești au fixat pentru totdeauna în ridicol ideea de revoluție Ia români: imediat apare întrebarea, ”dar ce, ești de la Ploiești?”, mai ales că la Ploiești se și întoarce...tot ca la Ploiești. Dar să trecem lucrurile în revistă și să vedem amprenta lor pe sufletul românesc de la așa-zisa revoluție din 89, pe care românii, în răspărul întregii Europe, au făcut-o pentru a-i menține pe neocomuniști, cu sentimentul că au schimbat ceva, vorba lui nenea Iancu, pe ici, pe colo, prin părțile esențiale. E greu de spus dacă românii au înțeles de la început ce e libertatea, pentru că era o valooare complet necunoscută de majoritatea care trăiseră 40 de ani într-o societate rigidă, din care lipseau chiar și cele mai mici libertăți ale individului. Ceea ce a urmat după decembrie 1989, n-a fost libertate, a fost o enormă dezordine, o lipsă totală a direcției și a valorilor. Totul putea fi contestat, totul era pus semnul întrebării și oricine părea că poate fi un lider sau un profet.
TENSIUNEA SOCIALă
31 Ian 2016

acumulată nu s-a transformat în libertate, ci, paradoxal, s-a transformat în violență și în îngrădirea drepturilor unui grup de către alte grupuri. Amintiți-vă coșmarul anilor 90-91, când voința poporului s-a manifestat cu bâta, plasându-ne într-un grotesc Ev Mediu. Ar fi trebuit să se elibereze energii, în special energia creatoare a celei mai tinere generații. Nu s-a întâmplat acest lucru, poate nici nu s-a dorit; în orice caz, timp de 7-8 ani, elitele politice au oferit un surogat toxic pe care românii l-au considerat libertate. Schimbarea ar fi trebuit să genereze optimism. Tranziția nesfârșită a generat o adevărată stare de boală caracterizată prin disperare și apatie, dezorientare în timp și spațiu. În grade diferite, toate societățile lumii moderne sunt bolnave pentru că efortul de adaptare la o lume globală și la o societate informatizată depășește de fapt posibilitățile unei generații. Acolo unde lucrurile se schimbă rapid și brutal, apare în mod firesc și o patologie de adaptare mai gravă. Este cazul nostru, dar și al tuturor țărilor fost comuniste. Chiar și în Germania, am fost uimit să constat prezența dezamăgirii, a frustrării și chiar a urii, manifestate în rândul foștilor cetățeni RDG-ști. Germanul estic îl urăște mocnit pe germanul din Vest, așa cum urăști un străin, considerându-se nerealizat, nedreptățit, marginalizat și agresat de o societate rece și indiferentă.
DA, ROMâNIA ESTE
31 Ian 2016

o țară bolnavă, dezvoltând mai ales o patologie de frustrare și fiind incapabilă să își asume un statut matur, de adult. În condițiile acestei tranziții tot mai prelungite, cu tot ce înseamnă ea – de la confuzia valorilor și până la prea lenta schimbare a mentalităților – ar fi fost aproape nefiresc să fie altfel. Nu doar sărăcia este principalul motiv de frustrare. Întregul efort cotidian de adaptare la care sunte supuși cu toții este frustrant. Nu e ușor să iei viața de capăt, într-o lume dezarticulată politic și cu o mare confuzie a valorilor. În mod paradoxal, erau mai multe persoane neadaptate în sistemul comunist decât sunt acum. Aceste persoane erau cuprinse între 30-40 de ani, vârsta deplinei maturități, la care erau împiedicate să se afirme. Acum, vârsta cea mai expusă este între 45-60 de ani. De fapt, este aceeași generație, sacrificată de două ori: o dată pe timpul lui Ceaușescu, a doua oară acum. Din acest punct de vedere, se poate spune că Revoluția a venit prea târziu. Generațiile de sacrificiu vor exista în orice perioadă și este o mare greșeală să promiți electoratului că acest lucru nu se va mai întâmpla. De altfel, termenul de sacrificiu este relativ și discutabil. La cine și la ce te raportezi?
GENERAțIA DE DINAINTEA
31 Ian 2016

noastră a fost de sacrificiu, înfundând pușcăriile comuniste. Generația mea a fost privilegiată, având acces la instrucție și cultură fără model sovietic, dar mă întreb la ce a folosit? Primul pașaport l-am obținut în martie 90. Am, deci, un handicap de 20 de ani față de confrații mei occidentali din zona psihiatriei. Mult mai concret ar fi să discutăm despre un război al generațiilor, menit și el să îngenuncheze tranziția și să dea sentimentul că nu putem ieși din impas. La noi, s-a trecut de la gerontocrația ceaușistă la generația următoare, de unde rupturile din sânul Partidului Liberal, al FSN-lui, etc. Faptul că generația așa-zis optzecistă a fost îndepărtată, ținută la distanță, a dus la suspiciune și nemulțumire, la conflicte, la o adevărată patologie politică. Totul pare să plece de la lipsa de viitor. De aici, frustrarea, anxietatea, teama difuză, aparent fără obiect. Adaptarea nu se poate desprinde de proiecția asupra viitorului, de speranță. În toată mizeria lui, regimul comunist a știut să-și organizeze o propagandă care ascundea sacrificiile prin țeluri naționale și patriotice. Prin comparație, astăzi românii nu au fost deloc ajutați să depășească tranziția. Nimeni nu i-a încurajat, nu i-a mângâiat și nu le-a explicat nimic. Or, nu e deloc confortabil să schimbi un sistem partenalist (opresiv, dar și protector în limite de supreviețuire), pentru a intra în altul – așa-zis democratic, al inițiativei particulare și al competiției, lipsite însă de susținere materială. Suferința vine din pierdere.
NIMENI NU SUFERă
31 Ian 2016

când căștigă. Asta nu e invenția tranziției. Dintotdeauna oamenii au trăit o reacție de doliu în fața pierderii, fie că e vorba de bunuri sau idealuri. Să nu generalizăm – aceste reacții sunt și benefice. S-a dovedit deja că persoanele cu reacții de doliu moderate trăiesc mai mult ca altele. Din păcate, bărbații sunt mai expuși. Mai puțin protejați și mai orgolioși, bărbații nu știu, de obicei, să piardă. Despre tineri se spune că puterea lor de adaptare ar fi uriașă, dar la ei se manifestă mai ales patologia relațională. Altfel spus, copiii nu se mai înțeleg cu părinții. 90% dintre tineri acuză probleme de comunicare. Din câte am putut constata, cauza principală o reprezintă figura maternă, care este un model fie sufocant, fie rece și neparticipativ. De aici provin – mai ales la fete – tulburările alimentare: bulimia sau anorexia. Copiii mănâncă mult, încercând un protest inconștient față de părinți. Mănâncă pentru a distruge bunurile din familie. La anorexie este invers. Refuză statutul de noi îmbogățiți al părinților. Un caz interesant am întâlnit cu ceva timp în urmă, când mai mulți elevi din aceeași clasă (o clasă de elită, la un foarte bun liceu bucureștean) acuzau același sindrom de anorexie, de refuz al hranei. În realitate, competiția școlară acerbă ce se stabilise în clasă trecuse la competiția înfățișării, al autodistrugere. Oricât ar părea de ciudat, tensiunile și nemulțumirile familiale sunt tot un reflex al tranziției.
PENTRU Că NEAJUNSURILE
31 Ian 2016

tranziției familiale să fi putut să fie limitate sau ocolite, primul lucru de care ar fi fost nevoie ar fi fost solidaritatea. Pentru asta nu e nevoie de fonduri mari, de universități sofisticate. Era suficient să spunem: ”De mâine, începem!” Aceasta nu s-a întâmplat. România trebuie să-și refacă rețeaua de suport social. Noi nu reacționăm pe stradă, nu ne pasă de aproapele nostru. Să luăm cazul sinucigașului care, în cădere, a mai omorât o bătrână. Omul era un eminent profesor de matematică, era cunoscut, avea colegi și familie. Nu a ajuns la despresie maximă din senin. De ce nimeni nu a făcut nimic? Alt caz: o tânără de 23 de ani, studentă la psihlogie, a murit în urma unei supradoze de heroină. Părinții, care erau profesori, știau că fata se droghează, colegii la fel. Trebuie să schimbăm multe în mintea noastră, dar și în instituțiile statului. De ce nu vrem să ne ajutăm unii pe alții? Suntem încă fixați pe o mentalitate conservatoare și nu întâmplător Biserica și Armata (cele mai conservatoare instituții) sutn în topul preferințelor noastre. Nu e o problemă de bani, ci de atitudine. Gândirea pozitivă, deconflictualizarea, reîntoarcerea la natură, generozitatea făță de aproapele tău nu cer bani, ci un plus de speranță, de încredere în forțele proprii. Credeți că întâmplător U.E a condiționat aderarea noastră de casele de orfani? Existența acestor case reflectă o mentalitate învechită și forurile europene cer să o schimbăm, să ne reclădim solidaritatea, oferind copiilor familii de adopție. Singura soluție este să trecem la acțiune, să facem ceva, depășind mai vechea noastră resemnare mioritică, în fapt o altă boală: fuga de responsabilitate, proiecția vinovăției în exterior.
LUMEA CONTEMPORANă,
31 Ian 2016

globalizată în exces, are un efect coroziv extraordinar asupra valorilor din epocile anterioare care sunt bagatelizate de reclame și de bunurile mimetice produse cu viteze amețitoare, pentru a astâmpăra foamea nesățioasă a societății de consum. ”Consumă și aruncă” este lozinca societății contemporane, adoptată cu mare viteză de români, singurii cetățeni din Europa care au luat din bănci mai mulți bani pentru nevoi imediate decât întreprinderile pentru producție și comerț. Odată ce au venit, după deschiderea granițelor, în contact cu lumea occidentală, identitatea românilor s-a dizolvat pur și simplu. Nu e greu să-ți pierzi identitatea când nu ai niciuna, iar național-comunismul lui Ceaușescu tocmai asta a făcut: A DISTRUS IDENTITATEA NAȚIONALĂ SUB PRETEXTUL CREĂRII UNUI POPOR UNIC MUNCITOR. ANII DE TRANZIȚIE POST-DECEMBRISTĂ AU DESĂVÂRȘIT OPERA NEBUNEASCĂ A DICTATORULUI: BANUL A DISTRUS ECHILIBRUL SATULUI ROMÂNESC TRADIȚIONAL, atâta cât rămâsese. Ceea ce s-a întâmplat în Maramureș, în Bucovina, în Oaș, în Hațeg, unde casele cu specific local au fost înlocuite cu imitații preluate din Italia sau Spania, este comparabil cu AGRESIUNEA CARE SE PETRECE ASUPRA FAUNEI ȘI FLOREI DINTR-O PEȘTERĂ SAU REZERVAȚIE, în momentul în care aceasta devine accesibilă oricărui individ.. Totul se distruge.
UITAțI-Vă LA ORAșELE
31 Ian 2016

desfigurate ale României, uitați-vă în primul rând la Bucureștiul mutilat de colegii Ancăi Petrescu, arhitecta lui Ceaușescu, care promovează neo-ceaușismul Casei Poporului, probabil unicul Parlament European în care plouă peste scaune de mahon și catifele rare și în care parlamentarii își permit să se plimbe cu bicicleta sau să joace fotbal cu odraslele. Ar fi culmea paradoxului ca, din monstruoasa clădire care rămâne Casa Poporului, cu proporțiile ei faraonice, parlamentari de teapa celor menționați înainte, mari admiratori de manele și silicoane, să emită legi eficiente care să ocrotească valorile românești. O țară întreagă a văzut cum o colecția dendrologică de inestimabilă valoare, ”Mărul Românesc”, a Universității Agronomice din București, a fost pusă în câteva nopți la pământ cu drujba, și nimeni n-a putut identifica autorii, nimeni nu-i va trage la răspundere pe cei care au comandat măcelul! L-ați văzut cumva pe rectorul Universității Agronomice sau pe președintele Academiei de Științe Agricole apărându-și colecțiile? Nici vorbă. Și atunci, de fapt, despre ce vorbim?
LIPSA DE COMUNICARE
31 Ian 2016

ȘI DIALOG ÎNTRE CLASA POLITICĂ ROMÂNEASCĂ ȘI CETĂȚENII ROMÂNI S-A AGRAVAT ȘI, O DATĂ CU EA, DEPRESIA COLECTIVĂ. De ce nu se spune nimic? Oare tranziția n-ar fi mai ușor de-ndurat dacă ar fost explicată și înnobilată de țeluri în mod real patriotice? Guvernul și prim-ministrul pot avea o funcție de terapeut social. Mai ales în momentele de criză, prim-ministrul se aseamănă medicului de gardă care trebuie să liniștească bolnavul, panicat de suferința lui, să-i redea încrederea și dorința de-a lupta cu boala, făcând prim gest de normalitate. Cum ar fi dacă medicul de gardă, ar începe să trăncănească spunând o minciună mai mare decât alta, explicându-i pacientului că febra lui în creștere este un semn că începe să se însănătoșească și durerile atroce pe care le are arată că e viguros și mai poate aștepta până când să se întoarce de la vreo sindrofie sau vacanță exotică petrecută cu soția și copiii? Până atunci pacientul, respectiv poporul, n-are decât să-i consulte blogul. În România, prim-ministrul trebuie să fie propriul său purtător de cuvânt, câtă vreme oamenii așteaptă (pe vechiul model paternalist)vorbirea directă.
LA DOUă DECENII
31 Ian 2016

și jumătate de la căderea dictaturii comunste, românii par a fi rămas un caz special al ”Noii Europe”. Ieșiți cu personalitatea făcută scrum din închisoarea ceaușistă, eu au încălecat pe ”șaua” libertății ca începătorii pe un bidiviu nărăvaș, trezindu-se în țărână încă de la prima tentativă de a ține hățurile. Elita lor politică s-a născut dintr-o astfel de ”căzătură”, motiv pentru care a declanșat cea mai distructivă campanie de promovare a ”înlocuitorilor” pe post de valori autentice. Inutil să înșirăm acum pașii care ne-au purtat în acest timp ca popor, prin ”meandrele de tranziție ale concretului”. Avem în față o certitudine: am ajuns în punctul în care orice binevoitor ne-ar face un favor trimițându-ne la psihiatru. Versul lui Marin Sorescu ”Simt ceva mortal aici, în regiunea ființei mele”, mi se pare cel mai potrivit pentru a defini starea românilor la cumpăna dintre anii de grație ai primului sfert de veac de când au încercat să scape de comunism. O spunem cu durere, o spunem cu obidă, cu speranța că se mai poate îndrepta ceva. Strict psihologic, românii nu sunt foarte diferiți față de 1990. Acest psihodiagnostic mă privește și pe mine, alături de toți ceilalți, care ne împăunăm frumos cu adjectivul de român.
SUNTEM ORIENTALI,
31 Ian 2016

mioritici, deci fataliști până la limita supraviețuirii și, în plus, extrem de creativi în plan individual, dar foarte distructivi în plan comunitar. Alături de tipologia lui Mitică, creionată de Caragiale, trebuie neapărat inserat inconștientul colectiv din povestea drobului de sare (mai mult de jumătate dintre pacienții mei se tem de un pericol potențial care, cu un minim efort de gândire și acțiune, l-ar putea evita). Schimbările psihologice se fac foarte lent și nu au neapărat un sens pozitiv sau negativ. Adesea generază un amalgam, dar psihologia națiunilor este una cu un grad mare de stabilitate. În multe domenii, lucrurile în România eu evoluat în bine, oamenii au început să aibă curajul de a-și spune o opinie sau de a lua o decizie fără să aștepte la nesfârșit o supervizare. DIN PĂCATE, ÎN CEEA CE PRIVEȘTE RESPONSABILITATEA, ASUMAREA, PERSEVERENȚA, LUCRURILE NU S-AU ÎMBUNĂTĂȚIT, BA POATE STAU MAI RĂU CA ÎN 90.
ÎN 1991,
31 Ian 2016

la un congres internațional, spuneam că cel mai greu va fi cu mentalitățile și, din păcate, timpul a confirmat, chiar dacă în acel moment toată lumea părea să creadă că, dacă vom trece la acțiune, mentalitățile se vor schimba de la sine. Aici apare primul pas - trecerea la acțiune. Românii sunt foarte buni povestitori, zugrăvesc în culori fascinante ceea ce ar vrea sau ceea ce ar putea să facă, dar se opresc obosiți la sfârșitul poveștii, invocând neșansa, amânarea, nepotrivirea cu timpurile, iar proiectul rămâne un simplu vis. Tot din Creangă vine și o altă caracteristică, atât de bine surprinsă în povestea unui om leneș. ”Muieți îs posmagii?”,întreabă leneșul. Răspunsul negativ în conduce mai repede spre sânzurătoare. Mai mult de 9 din 10 români au grijă să întrebe dacă cineva a și înmuiat posmagii atunci când îi sunt oferiți cu generozitate. Cine nu crede, să se uite la situația fondurile europene puse la dispoziția României, din care aproape sigur vom pierde cea mai mare parte – 15 miliarde de euro – adică 750 de euro de fiecare român; atât ne costă faptul că posmagii nu-s muieți.
ÎNTR-O VREME
31 Ian 2016

când criza economică a devenit o prezență amenințătoare în viața fiecăruia dintre noi, precum odinioară molimile, poți să te întrebi dacă oamenii aleargă și spre altceva decât spre pâinea cea de toate zilele, acum în pericol. Intelectualii nu sunt niște extratereștrii care, în vremurile rele, să apară pentru a salva nația de dificultăți, nu sunt o haină de vreme rea și, din păcate, chiar dacă ar fi, nimeni nu pare să mai fie capabil să-i recunoască. Un îmbogățit găunos, trecuit din stâna de oi direct în palate aurite, în care se închipuia Mihai Viteazul, cumpăra intelectuali la kilogram, la metru sau cu legătura, pentru a putea filosofa la televiziuni, oscilând mereu între altar și cazinou. Un altul a descoperit ”intelectualul dușman” care merită bălăcărit, dacă se poate chiar aneantizat, când nu e de acord cu partenerii de afaceri cu petrol al domniei sale. În acest context, cum să-i deosebească cetățenii simpli pe intelectualii României, când așa-zise studii sociologice, de o stupiditate lipsă de obiect ieșite din comun, au stabilit că, între valorile naționale, pe primele zece locuri s-ar afla și fotbaliști pe care nici măcar cluburile nu mai dau două parale și jurnaliști care nu au publicat niciun articol și analiști politici care, în afară de o cacofilie exhibiționistă repetată obsesiv de canalele unui trust de presă, nu au produs nicio analiză?
NICIUN PARTID
31 Ian 2016

și niciun candidat prezidențial nu și-a pus pe agendă, nici măcar așa ca problematică secundară, identitatea națională. Căci cine mai suntem noi, românii? Pe de altă parte, cum ar putea exista așa-ceva într-o țară în care majoritatea indivizilor refuză să-și asume o identitate, alta decât una generică? Da, ne place să ne batem cu pumnii în piept că suntem români în fața micilor ecrane sau în fața microfoanelor. Aceiași domni își uită, imediat ce au trecut frontiera, identitatea națională, și trecuie să evoc aici cazul acelui vice-președinte al Senatului cunoscut în comunitatea austriacă – unde avea un important plasament imobiliar – ca un petrolist texand de treabă. Ne desolidarizăm de de identitatea noastră națională, uneori și forțați de comportamentul incredibil al conaționalilor noștri, care, în piețele marilor capitale europene, cerșesc și fură într-un mod care a devenit deja ”marcă înregistrată”. Când nemții au lansat un proiect intitulat ”nu uita că ești german” m-am gândit că unul similar – ”nu uita că ești român” – ar putea funcționa doar pentru nemții care au rămas în România. Altfel, vă pot repovesti un mit fondator în care se vorbește despre un român, Manole, care, împreună cu zece meșteri mari, face sacrificii uriașe pentru a-și duce la bun sfârșit proiectul: o biserică cum n-a mai fost. Comanditarul, Negru Vodă, venit să preia lucrarea, il întreabă dacă ar putea să facă un lucru și mai grandios. Răspunsul pozitiv al marelui meșter va fi urmat de o atitudine pe care, din păcate, de sute de ani nu putem s-o depășim: LUAȚI-I SCARA!
MANOLE VA PLăTI
31 Ian 2016

cu viața talentul, curajul și sacrificiul de a duce la bun sfârșit o operă, de a deveni un mare maestru într-un domeniu. La fel vor păți Caragiale, Enescu, Brâncuși, Ionescu, Paulescu, Eliade, Emil Palade; și acestea sunt primele nume care îmi trec prin minte, dintr-o listă de căteva sute de mii de români. Revenind la Caragiale – victimă a propriului simț particular de a vedea hidoșenia unei construcții socio-politice ridicole și insuportabile, auto-exilat pe tărâmuri mai normale - și la moștenirea sa o să remarc actualitatea operei sale scrisă nu cu limba criticilor, ci pe cea a publicului. O operă pop care poate fi consumată de toată lumea și îl face invariabil pe cititor să se distreze. Suntem țara lui Caragiale? Sau spunând noi că suntem țara lui Caragiale și Caragiale fiind al nostru, nu cumva suntem chiar noi cei care îi luăm dreptul la universalitate, nu cumva acest Caragiale este mai mult decât al nostru? Niciodată patriotismul nu va fi o valoare desuetă pentru cineva care are identitate. Rădăcina și apartenența la grup sunt caracteristicile fundamentale ale ființei omenești. În psihiatrie, cei care nu pot învăța din experiențele trăite intră în categoria celor cu tulburări de personalitate, devin ”dizarmonici”. O persoană care își neagă istoria este sortită neantului. La fel și un neam, un popor.”
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova