2018-05-24 01:26


Liviu Dragnea: Regionalizarea contribuie la o dezvoltare unitară a ţării

 |  12:33
Liviu Dragnea: Regionalizarea contribuie la o dezvoltare unitară a ţării

La Balvanyos a avut loc vineri dezbaterea pe tema regionalizării. Dezbaterea a adus în prim-plan o temă controversată - dacă este posibil sau nu să se constituie o regiune pe criterii etnice, aşa cum doresc reprezentanţii comunităţii maghiare din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.

În cadrul dezbaterii despre regionalizare de la Balvanyos, liderii UDMR au pledat pentru înfiinţarea unor regiuni mai mici, cu cel mult 800.000 - un milion de locuitori, fiind de părere cele existente la ora actuală sunt nefuncţionale, iar păstrarea lor ar însemna 'betonarea' unui eşec demonstrat. UDMR vrea o regiune formată din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş care sunt locuite majoritar de maghiari.

Liderii celorlalte formaţiuni politice maghiare, Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania şi Partidul Civic Maghiar, au avut o poziţie radicală, spunând că vor face tot ce este posibil pentru a apăra 'integritatea ţinutului secuiesc', avertizând că vor recurge inclusiv la acţiuni de 'nesupunere civică' dacă nu se va ţine seama de voinţa comunităţii maghiare. Dealtfel, Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, condus la nivel naţional de Toro T. Tibor, a anunţat deja că pe data de 20 iulie va organiza mitinguri pro 'ţinutul secuiesc' în peste 100 de localităţi din Transilvania. Aceştia nu au ascuns că doresc autonomia teritorială a acestei zone, regionalizarea fiind doar un prin pas pentru atingerea acestui deziderat, iar pentru a fi şi mai bine înţeleşi vineri l-au întâmpinat pe vicepremierul Liviu Dragnea cu steaguri secuieşti şi pancarte cu mesaje autonomiste.

Ideea unei regiuni constituite pe criterii etnice este categoric respinsă de reprezentanţii comunităţii româneşti din cele trei judeţe, pe considerentul că astfel s-ar crea o 'enclavă etnică' în care românii ar avea un viitor incert. 'Temerea noastră este legată de existenţa în mentalul colectiv a ceea ce înseamnă Regiunea autonomă maghiară şi situaţia românilor de atunci. De asemenea, şi fără un ţinut secuiesc enclavizat, în cei 23 de ani postdecembrişti comunitatea românească din zonă nu a găsit înţelegerea necesară privind problemele de fond, identitare. Se discută despre aceste lucruri doar din perspectiva populaţiei maghiare. (...) Practic, noi românii care trăim aici nu ştim într-un viitor ţinut secuiesc autonom care ar fi rostul nostru, statutul nostru şi posibilităţile de dăinuire a identităţii noastre naţionale', a spus dr. Ioan Lăcătuşu, reprezentantul Forumului Civic al Românilor.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că principalul scop al regionalizării este de a contribui la o dezvoltare unitară a ţării, o mai bună absorbţie a fondurilor europene şi în final la un trai mai bun al cetăţenilor, prin urmare criteriul etnic nu poate fi exclus, dar nu este primordial. Acesta le-a recomandat liderilor comunităţii maghiare să încerce să îi convingă pe români că autonomia este bună pentru ambele părţi, nu doar pentru unii sau alţii. 'Comunicaţi, încercaţi să-i convingeţi (...) Poate aşa o să-l vedem pe Horia Grama (deputat PSD Covasna, n.r.) că vine cu nişte steaguri la Bucureşti să ceară ceea ce vreţi dvs. (...) cu asistenţa de specialitate a dl. Lăcătuşu', a spus Liviu Dragnea.

Dezbaterea de la Balvanyos a fost presărată cu multe anecdote care au destins atmosfera, plasate atât de organizatori, cât şi de participanţi. 'Sunt extrem de mulţumit de discuţiile de azi, de nivelul de interes şi intervenţii, şi de dorinţa de a comunica. Am putut aborda subiecte odinioară tensionate cu umor şi relaxare, s-a glumit foarte mult şi ăsta e un semnal bun. Asta nu înseamnă că regionalizarea va fi o glumă', a mai spus vicepremierul, transmite Agerpres.

Acesta a concluzionat că în cele zece dezbateri teritoriale organizate până acum de ministerul pe care îl conduce a constatat un interes tot mai mare din partea cetăţenilor, dar şi faptul că aceştia au început să înţeleagă că regionalizarea şi descentralizarea vor fi în avantajul şi în interesul lor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-13

TAGURI: liviu, dragnea, regionalizare, balvanyos





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova