2018-07-15 22:24


Liviu Dragnea: Sincer vorbind, relaţia cu Victor Ponta este foarte bună

 |  07:07
Liviu Dragnea: Sincer vorbind, relaţia cu Victor Ponta este foarte bună

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă seara, în cadrul unei emisiuni la Antena 3, că, sincer vorbind, relaţia sa cu Victori Ponta este foarte bună, nefiind afectată de imaginile pe care le postează unii sau alții.

''E foarte bună, sincer vorbind'', a afirmat Liviu Dragnea, întrebat fiind care este relația sa cu Victor Ponta.

Liderul PSD a mai spus că pe el nu îl deranjează faptul că Partidul România Unită (PRU) se folosește de imaginea lui Victor Ponta.

''Pe mine nu mă deranjează, pe mine personal. Eu ceea ce i-am spus lui Victor, și i-am spus sincer și a și înțeles asta, nu pe mine personal mă deranjează. Nu e în regulă, mi se pare incorect să-i fie folosită imaginea de către alt partid'', a precizat Liviu Dragnea.

Acesta a ţinut să precizeze că nu agreează o variantă de alianță cu PRU.

''Eu nu agreez varianta asta, pentru că atâta timp cât procedează în felul ăsta nu mi se pare corect și atunci sigur că îți pui mari semne de întrebare pentru validitatea și durata și substanța unei colaborări cu oameni care procedează în felul ăsta. De aici pleacă rezervele. Dar, repet, să ajungem la alegeri. Relația mea cu Victor nu este afectată de pozele pe care le pun unii sau alții pe ... Pentru că oricum nu conving pe nimeni acele poze'', a completat Liviu Dragnea.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-10-23

TAGURI: liviu dragnea, vorbeste, sincer, relatie, victor ponta, foarte, buna





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
23 Oct 2016

Normal sa fie o relatie buna intre un condamnat si un viitor puscarias.Vorba proverbului "Cine se aseamana se aduna "......la puscarie.
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova