2018-05-26 01:29


Liviu Pop (PSD): Este necesară aprobarea Legii salarizării

 |  12:14
Liviu Pop (PSD): Este necesară aprobarea Legii salarizării

Senatorul social-democrat Liviu Marian Pop consideră că unul dintre cele mai importante cadre legislative care trebuie să intre în cel mai scurt timp în vigoare este Legea salarizării, prin care angajaţii vor fi încurajaţi să obţină rezultate foarte bune în meseria lor.

În ciuda faptului că încă nu există un text scris, atât acesta, cât şi colegii săi din PSD îşi doresc să acorde mai multă flexibilitate conducătorilor de instituţii, astfel încât aceştia să îşi poată plăti subalternii în funcţie de performanţele lor, se arată într-un comunicat transmis Agerpres.

''Trebuie să se ţină cont de unele aspecte. Este necesară aprobarea Legii salarizării. Astfel, angajaţii vor fi încurajaţi să obţină rezultate foarte bune în meseria lor. Subalternii vor putea fi plătiţi în funcţie de anumite criterii de performanţă, însă încadrându-ne în plafonul de 7% din PIB pentru cheltuielile salariale, asumat în faţa FMI. În momentul de faţă nu există o scară a performanţelor, motiv pentru care în administraţia publică salariile sunt cam aceleaşi pentru mare parte a angajaţilor. Mi se pare normal să ai posibilitatea să sancţionezi, atunci când este cazul, sau să încurajezi performanţa acolo unde există'', a declarat Liviu Pop, potrivit sursei citate.

Potrivit sursei citate, se are în vedere şi reducerea decalajelor salariale de la 1 la 40, cât este în prezent, la 1 la 7.

''Nu vom mai avea directori de companii de stat care să primească lunar salarii colosale, deseori chiar şi cu 30 - 40 de ori mai mari decât un medic rezident, de exemplu'', susţine senatorul PSD.

Liviu Pop consideră că un prim pas în vederea acestei reforme a fost deja făcut prin desfiinţarea a 60.000 de posturi vacante (excepţie cele din sănătate şi educaţie, unde este deficit de personal).

''Nu este normal să ai un post vacant doar ca cineva să poată fi şef, fără a avea niciun subordonat. De asemenea, una dintre cele mai mari măsuri luate de Guvernul Ponta a fost deblocarea sistemului de 7 la 1. Această măsură impusă de guvernarea Boc a creat situaţii extrem de dificile, generându-se situaţii în care se lucra la cote de avarii în nenumărate instituţii ale statului'', se mai arată în comunicat. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-15

TAGURI: liviu, pop, legea, salarizarii





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova