2016-12-10 16:53

POLITICA


Lupul o invită pe Scufiţa Roşie la masă

 |  20:13
Lupul o invită pe Scufiţa Roşie la masă

Liderii PDL au ajuns ieri la concluzia că partidele din Opoziţie trebuie invitate la masa discuţiilor pentru un aşa-numit „Pact de Stabilitate”.

Puterea invită Opoziţia la dialog. PDL a transmis ieri, la finalul şedinţei conducerii de partid, o invitaţie publică adresată USL în vederea găsirii celor mai bune soluţii de stabilitate economico-socială. Anunţul a fost făcut de  prim-vicepreşedintele democrat-liberal Gheorghe Flutur. „PDL, ca principal partid de guvernământ, face un apel la USL şi liderii USL pentru acel pact de stabilitate economico-socială. Să-şi desemneze reprezentanţi în acea comisie Putere-Opoziţie, tocmai pentru a găsi soluţii în continuare de stabilitate politică şi economică pentru România”, a afirmat Gheorghe Flutur. Liderul PDL a spus că România „şi-a făcut temele“ convenite cu FMI şi „urmează să se găsească soluţii care să se regăsească în buzunarele românilor”.

„De aceea, apelul nostru către USL este acela de a lăsa la o parte orgoliile, logica electorală şi să punem pe primul plan interesul oamenilor. Să creăm stabilitate politică şi economică în aşa fel încât să putem materializa ceea ce dorim să discutăm zilele acestea şi chiar Fondul Monetar a anunţat această posibilă uşoară creştere a veniturilor românilor. A venit vremea să ne întoarcem la masa dialogului şi să punem pe primul plan interesele oamenilor”, a subliniat Gheorghe Flutur. Liderul PDL a susţinut în context că discuţiile privind eventuale majorări de pensii şi salarii nu s-au purtat după protestele stradale. „Mereu am avut acest obiectiv. Noi am anunţat când am făcut bugetul pe 2012 că ne dorim o creştere a veniturilor oamenilor. Din acest punct de vedere, nu ne-am făcut nici un calcul electoral, ci este strict raţional, în funcţie de resurse”, a mai declarat Gheorghe Flutur. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-07-19

TAGURI: Putere, Opozitie, dialog, pact



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Manufactura cu dragoste A fost o zi interesantă ieri. Băiatu’ ăla dintr-a noua cu care m-am întîlnit pentru un deal... 08 Dec 2016 | (0)