2016-12-04 16:18

POLITICA


Mesaj pentru prietenii lui Mircea Geoană. A treia execuţie din era Ponta

 |  19:53
Mesaj pentru prietenii lui Mircea Geoană. A treia execuţie din era Ponta

Conducerea PSD vadecide astăzi soarta vicepreşedintelui Ioan Toma, care a fost suspendat dinpartid de organizaţia din Olt şi a fost propus spre excludere. Pesedistul esteacuzat de colegii din partid că încearcă să rupă filiala şi că negociazătrecerea la UNPR sau PC. În schimb, apropiaţii lui Toma susţin că aceasta esterăzbunarea actualei conduceri, deoarece l-a susţinut pe Mircea Geoană pentrupreşedinţia partidului.

De la venirea în fruntea PSD a lui Victor Ponta, IoanToma a pierdut preşedinţia organizaţiei din Olt şi şefia grupului parlamentarde la Senat. Cunoscut pentru relaţia sa de prietenie cu Mircea Geoană, Tomariscă să împărtăşească soarta acestuia. Organizaţia din Olt a decis să-l excludădin partid şi a cerut Biroului Permanent Naţional să valideze această decizie. Principalelecapete de acuzare împotriva senatorului sunt: încercarea de a racola pesediştipentru a trece împreună la un alt partid şi faptul că l-a convins pe senatorul PDLde Olt, Mihai Niţă, să nu se înscrie în PSD. Sursesocial-democrate susţin că pedelistul Niţă s-a dus cu înregistrarea discuţieicu Toma la Victor Ponta. „Nu am înregistrat nicio discuţie cu senatorul Toma şi nu m-am dus cu ea la PSD. Nu am înregistrat penimeni cu vreun reportofon sau telefon. Se pun în spatele meu nişte probleme pecare le au cei de la PSD în interior. Sunt lucruri mai complicate care sunt înorganizaţia lor. Eu am avut într-adevăr o discuţie la Senat cu domnul Toma.Dacă dezvălui ce s-a discutat, sunt lucruri care îl dezavantajează pe domnulToma. Când va fi pusă în discuţie onoarea mea, voi spune cum stau lucrurile,dar este mai bine să-şi rezolve ei problemele. Ceea ce am discutat cu domnulToma, i-am povestit domnului Ponta şi unui alt senator. Domnul Ponta mi-apropus indirect să trec la PSD, afirmând că putem lucra împreună”, a declaratpentru „Puterea” senatorul PDL, Mihai Niţă.

"La Comitetul Executiv al PSD Slatina,propunerea de excludere a domnului Ioan Toma a primit un singur vot contra şi oabţinere. La Biroul Permanent Judeţean al PSD Olt, care a avut loc vineri,votul a fost în unanimitate. Toţi cei 19 membri ai BPJ au votat favorabilexcluderii", a declarat liderul PSD Olt, Paul Stănescu. Motivele oficialeinvocate pentru sancţiune au fost: neplata cotizaţiei şi neimplicarea înproblemele filialei. Cazul a ajuns acum pe masa conducerii centrale, caretrebuie să ia o decizie în cazul senatorului Toma. Preşedintele PSD, VictorPonta, a spus că trebuie să asculte ambele părţi până să se pronunţe.

Cum s-aajuns aici

Senatorul Ioan Toma a fost până în varaanului trecut preşedintele filialei PSD Olt, pierzând această poziţie în urmaalegerilor din luna iulie. Lupii tineri din partid au avut un rol esenţial înînlăturarea lui Toma din această funcţie. Dacă deputatul Valeriu Steriu apreferat să plece la UNPR, actualul preşedinte al Comisiei Naţionale deArbitraj şi Integritate Morală din PSD, Dan Şova s-a luptat şi a câştigat,ajutat de cei din organizaţie şi de Victor Ponta. Conform unor surse dinfiliala PSD Olt, Şova a fost pe lista celor care urmau să fie propuşi pentruexcludere din partid, dacă Mircea Geoană ar fi câştigat preşedinţia partidului.Mai mult, Toma nu l-a susţinut pe acesta pentru Comisia de Integritate a PSD. Cutoate acestea, prietenia dintre Şova şi Ponta l-a salvat pe primul, care nu auitat de problemele avute cu senatorul Toma. Surse din partid susţin că oeventuală sancţiune împotriva lui Toma va rupe filiala PSD Olt, existând dejanegocieri cu alte partide. Săptămâna trecută, cinci primari din judeţ şi-au anunţatsusţinerea pentru PDL. Senatorul a pierdut şi bătălia din Parlament, fiindînlocuit de la şefia grupului de socrul lui Victor Ponta, Ilie Sârbu.

Cesancţiune riscă

Excluderea din partid a senatorului Ioan Tomava fi decisă astăzi de Biroul Permanent Naţional. Vicepreşedintele PSD a spuscă îşi va pleda cauza în faţa colegilor şi că excluderea sa din partid poate fidecisă doar de forul care l-a ales – Congresul. Cu toate acestea, Statutulpartidului prevede că “excluderea din partid se hotărăşte,cu votul majorităţii membrilor, de Biroul organizaţiei comunale, orăşeneşti saude Comitetul Executiv al Consiliului Municipal sau de sector al MunicipiuluiBucureşti şi se confirmă de organul ierarhic superior. Membrii de partid dinorganele alese ale PSD pot fi excluşi din partid, numai cu acordul formulat înscris, de către organul de conducere executivă în plan naţional sau judeţean”. Înapărarea lui Toma a sărit Mircea Geoană. „Epocaepurărilor staliniste pe criterii de apropiere personală sau de simpatie a apusîncă din secolul trecut. PSD trebuie să se comporte ca un partid modern, careîşi apără campionii electorali, nu care dă pedepse pe criterii personale. Dacămai continuăm în stilul ăsta, îi vom îndepărta pe cei mai buni dintre noi şi nuvom mai putea să ne recâştigăm locul de partidul numărul unu din România”, a declaratpreşedintele Senatului. Până în acest moment, Biroul Permanent Naţional a decissuspendarea pentru şase luni din partid a lui Mircea Geoană şi înlocuirea luiIon Vasile din fruntea organizaţiei Buzău.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-04-18



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

NENEA BRANCOVEANU
09 Mar 2011

Oamenii alesi pentru a munci in folosul comunitatilor ce i-au ales si platiti bine pentru aceasta treaba se tin de sforarii si de alte matrapazlacuri. Mi se pare ca ar fi necesare niste legi prin care asemenea fapte sa fie considerate infractiuni si faptuitorii sa raspunda penal.

Adauga un comentariu

Random image