2017-11-20 21:03


Migraţia şi politica externă a UE, printre temele de discuţie a lui Dacian Cioloş cu Angela Merkel

 |  08:59
Migraţia şi politica externă a UE, printre temele de discuţie a lui Dacian Cioloş cu Angela Merkel

Premierul Dacian Cioloș efectuează, joi, o vizită oficială la Berlin, la invitația cancelarului Angela Merkel. Întrevederile aflate pe agendă vizează întărirea relaţiilor bilaterale cu Germania şi stabilirea obiectivelor comune pe agenda europeană, inclusiv temele aflate în atenția Consiliului European desfășurat la Bruxelles în luna decembrie 2015, respectiv migrația și politica externă a Uniunii Europene (UE).

Guvernul a anunţat, într-un comunicat de presă, că premierul Dacian Cioloş va avea o întrevedere cu cancelarul federal german Angela Merkel, urmată de un prânz de lucru și de o conferință de presă comună. Totdată, prim-ministrul român va avea întâlniri cu reprezentanţi ai Grupului parlamentar de prietenie din Bundestag și ai comunității românești din Germania.

Din delegația oficială condusă de premierul Dacian Cioloș fac parte ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, şi şeful Cancelariei prim-ministrului Dragoş Tudorache.

Germania este primul partener comercial al României, cu care se derulează 1/5 din comerţul exterior al ţării noastre. Schimburile comerciale bilaterale au crescut în medie cu 8-10% în cursul ultimilor 6 ani. În 2014 s-a atins nivelul record de 21,3 miliarde euro (din care exportul românesc 10,1 miliarde euro, iar cel german 11,2 miliarde euro). Potrivit datelor statistice BNR din 30.09.2015, Germania este unul dintre principalii investitori în economia românească (cca. 7 miliarde euro).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-07

TAGURI: migratie, politica, externa, ue, tema, discutie, dacian ciolos, angela merkel



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova