2018-06-20 14:45


Ministrul Doina Pană PĂRĂSEȘTE funcția de conducere din PSD

 |  19:14
Ministrul Doina Pană PĂRĂSEȘTE funcția de conducere din PSD

Vicepreședintele PSD și ministru al Apelor și Pădurilor, Doina Pană, și-a anunțat sâmbătă demisia din funcția de președinte al organizației municipale Bistrița, motivând faptul că "nu își mai permite să aloce timpul fizic conducerii" acestei filialei, date fiind noile responsabilități guvernamentale, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Doina Pană a convocat, sâmbătă, o ședință a comitetului organizației PSD Bistrița, în cadrul căreia și-a prezentat demisia.

"A fost un moment sufletesc greu pentru mine să plec din fruntea unei organizații care a fost total implicată, alături de mine, în toată munca uriașă generată de confruntările electorale ale anului 2016. Rămân membră a organizației municipale, o să o sprijin cu tot sufletul în activitatea viitoare și sunt convinsă că noua conducere, aleasă statutar prin Conferința de alegeri din luna august, va menține rezultatele electorale viitoare cel puțin la nivelul celor obținute în mandatul meu", afirmă Doina Pană în comunicatul citat.

Locul său a fost luat, până la alegerile statutare programate pentru sfârșitul lunii august, de viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-07-08

TAGURI: psd, demisie, doina pana





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
08 Iul 2017

FELICITARI! "ORICE CAL DE CURSE AJUGE MAI DEVREME SAU MAI TARZIU O GLOABA". ESTE BINE SA NE RETRAGEM SI SA-I LASAM SI PE ALTII . D-UL DRAGNEA NU INTELEGE. ESTE BINE SA SE RETRAGA . NIMENI NU ESTE DE NEINLOCUIT.....
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova