2016-12-08 04:15

POLITICA


Mişcări de cadre în interiorul PSD şi PNL. Cum au schimbat masa puterii Victor Ponta şi Crin Antonescu

 |  17:28
Mişcări de cadre în interiorul PSD şi PNL. Cum au schimbat masa puterii Victor Ponta şi Crin Antonescu

Nu mai puţin de opt nume noi a introdus Victor Pontaîn conducerea PSD de la ultimul Congres, în acest timp eliminând cinci oameniconsideraţi ca făcând parte din echipa lui Mircea Geoană. Şi la PNL, masaputerii a cunoscut mutaţii semnificative, Crin Antonescu trăgând pe linie moartăcâteva nume sonore, acestea fiind înlocuite cu apropiaţi de-ai săi. Lideriicelor două formaţiuni încearcă astfel să-şi consolideze puterea în partidele pecare le conduc pentru a-şi impune mai uşor deciziile pe care urmează să leadopte în perspectiva anului electoral 2012.

Congresul PSD din februarie2010 l-a adus în fruntea partidului pe Victor Ponta, dar echipa de conducere -Biroul Permanent Naţional a fost ales cu precădere din oamenii lui MirceaGeoană. Astfel, preşedintele social-democraţilor s-a văzut nevoit să colaborezecu oameni care nu l-au susţinut în competiţia pentru cea mai înaltă funcţie înpartid. Cu toate acestea, la un an de la Congres, structura de conducere a PSDa fost populată cu mai multe nume noi, în timp ce altele au dispărut din primalinie. Prima retragere sonoră a fost cea a lui Viorel Hrebenciuc, fost lider degrup la Camera Deputaţilor. În septembrie 2010, omul care a condus campaniaprezidenţială a lui Mircea Geoană, cunoscut drept “sforarul” sau strategulpartidului, a renunţat la funcţia deţinută la Cameră. Astfel, Hrebenciuc şi-apierdut dreptul de a participa la şedinţele Biroului Permanent Naţional, dreptprimit doar de liderul de grup. Competiţia dintre Mircea Geoană şi Victor Pontaa fost una continuă pe tot parcursul anului 2010. Contrele dintre cei doi auculminat în luna decembrie cu suspendarea pentru şase luni din partid a luiMircea Geoană. Cu toate acestea, fostul lider PSD nu a fost schimbat şi de laSenat, unde deţine funcţia de preşedinte, dar i s-a interzis prezenţa laşedinţele conducerii timp de şase luni. Tot de la Senat, dar din funcţia de liderde grup a fost schimbat şi Ion Toma. Pe lângă această poziţie pe care apierdut-o, senatorul de Olt şi-a dat demisia anul acesta definitiv din PSD,unde ocupa funcţia de vicepreşedinte. Astfel el a eliberat două poziţii, careau fost ocupate imediat de apropiaţi ai lui Victor Ponta. Cunoscut drept un adversaral preşedintelui PSD, Adrian Severin a părăsit şi el conducerea, unde deţineafuncţia de vicepreşedinte, dar şi partidul, în urma scandalului declanşat înParlamentul European privind posibile fapte de corupţie. Ultimul care a părăsitechipa Ponta-PSD a fost trezorierul partidului Aristide Roibu. Acuzat că alăsat datorii de opt milioane de euro la partid, Roibu a trecut la UNPR.

Noile nume

Cine sunt noile numedin conducerea PSD? Mircea Duşa a preluat şefia grupului parlamentar din CameraDeputaţilor, în locul lui Viorel Hrebenciuc. Socrul lui Victor Ponta, IlieSârbu, a preluat funcţia similară de la Senat, el fiind ales în locul lui IonToma. În funcţia de vicepreşedinte al PSD, în locul demisionarilor AdrianSeverin şi Ion Toma, au fost avansaţi Corina Creţu şi Adrian Duicu. Şi în frunteaComisiei de Integritate, cea care decide în privinţa problemelor apărute întremembrii de partid, a fost numit un prieten al lui Victor Ponta. Senatorul DanŞova a fost preferat altor nume, în pofida opoziţiei baronilor locali. Schimbăris-au înregistrat şi în cadrul delegaţiei din Parlamentul European. Cătălin Ivana fost ales recent în această calitate, în locul Vioricăi Dăncilă. Dupăschimbarea Statutului PSD, organizaţia de pensionari a partidului are dreptulsă aibă un reprezentant în Biroul Permanent Naţional. Astfel, Mircea Rizoiu,preşedintele acestei organizaţii face parte din acest an din conducereapartidului. La şedinţele conducerii participă în mod constant şi Bunea Stancu,şeful Departamentului financiar din PSD. Astfel, cinci nume au părăsitconducerea social-democraţilor, în timp ce alte opt se găsesc acum la masaputerii.

Orban, Vosganian, Fenechiu, Chiliman în dizgraţiapreşedintelui PNL

Şi masa puterii din PNL a cunoscut mutaţiisemnificative în ultimul an, nume sonore fiind trecute pe linie moartă.

Spre deosebire dePSD, Crin Antonescu a venit în fruntea partidului cu propria listă de oameni. Cutoate acestea, şi la liberali nume grele au fost trecută pe line moartă. Primaruptură majoră s-a produs la Congres între Crin Antonescu şi Ludovic Orban.Chiar dacă trebuia să ocupe funcţia de prim-vicepreşedinte pe lista luiAntonescu, Orban a preferat să intre în competiţie la Congres, fiind nemulţumitcă nu s-a aprobat sistemul uninominal pentru alegerea vicepreşedinţilor. Următorulnume greu care a ieşit din preferinţele lui Crin Antonescu a fost ex-ministrulde finanţe Varujan Vosganian. Chiar dacă acesta a lucrat la programul deguvernare al partidului, s-a trezit că nu a fost nominalizat de preşedintelePNL pe lista “Guvernului din umbră”. În locul său a fost preferat ClaudiuDoltu. Pe lista celor care nu mai fac jocurile în PNL se numără şi AndreiChiliman şi Vlad Moisescu. Ruptura dintre ei şi Crin Antonescu a ieşit laiveală la ultima şedinţă a conducerii liberalilor. La comanda preşedinteluiPNL, oamenii lui Chiliman şi Moisescu au fost înlocuiţi din funcţiile ocupateîn sediul din Kiseleff. Ioana Costescu şi Oana Sima au fost înlocuite dinfruntea Departamentului de Comunicare, secretarul general adjunct Ion Brad, darşi la consultantul politic Alin Bogdan. De asemenea, noul secretar general alPNL a devenit fostul consilier al lui Crin Antonescu, Eduard Hellvig. El l-aînlocuit în această funcţie pe Radu Stroe, care a demisionat din aceastăfuncţie săptămâna trecută. Nici Relu Fenechiu, Dan Radu Ruşanu sau RomeoStavarache nu se află în relaţii foarte bune cu preşedintele PNL.

Variantele pesediştilor şi liberalilor nemulţumiţi. Congres extraordinar sau un altpartid

Stilul autoritar deconducere impus PSD şi PNL de Victor Ponta şi CrinAntonescu au trezit reacţii în rândul membrilor de partid, dar şi speculaţii înzona politică. Mircea Geoană a fost la un pas de excluderea din partidul pecare l-a condus, fiind acuzat că pune la cale o sciziune a PSD.

Cei nemulţumiţide stilul de conducere impus partidelor de Ponta şi Antonescu au de ales întrea continua să activeze în PSD şi PNL, să ceară convocarea unui CongresExtraordinar sau să formeze un alt partid. Ultimele două variante au fostvehiculate atât de pesedişti, cât şi printre liberali. Surse din PSD audeclarat că Mircea Geoană a încercat să creeze o emulaţie în partid pentruorganizarea unui Congres Extraordinar. În cadrul discuţiilor purtate la RamadaHotel, oamenii din jurul preşedintelui Senatului au vorbit şi despre posibilitateaînfiinţării unui nou partid. Conducerea PSD a aflat despre planurile lui MirceaGeoană, iar Adrian Năstase a prezentat în Biroul Permanent Naţional un formulardistribuit la Ramada, care se dorea a fi punctul de plecare pentru un viitorpartid. Preşedintele Senatului a dat asigurări că nu vrea să plece din partidşi că nu a pus la cale o sciziune a PSD. Apropiaţii săi, Ion Toma şi MariusLazăr nu au abandonat însă ideea formării unui nou partid pe stânga eşicheruluipolitic. În rândul liberalilor, s-a discutat despre formarea unui nou partid dedreapta, susţinut de Dinu Patriciu. Ruptura dintre omul de afaceri şi CrinAntonescu a întreţinut speculaţiile privind apariţia unei noi formaţiuniliberale. Pentru cei care nu ştiu, în anii `90, Patriciu acondus o aripă a PNL, intitulată PL-Aripa Tânără, devenită ulterior, PL 93.Printre cei care făceau parte din acel partid s-a numărat şi Călin Popescu Tăriceanu.Un alt scenariu al celor care nu îl mai vor pe Crin Antonescu în frunteapartidului, prevede convocarea unui Congres Extraordinar în această toamnăpentru alegerea preşedintelui PNL.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639246-08-20

Mai multe imagini:
Mişcări de cadre în interiorul PSD şi PNL. Cum au schimbat masa puterii Victor Ponta şi Crin Antonescu
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image