2017-12-16 20:35


Monica Macovei: Legea referitoare la retrocedări este bună. Oamenii care o aplică sunt corupţi

 |  07:46
Monica Macovei: Legea referitoare la retrocedări este bună. Oamenii care o aplică sunt corupţi

Monica Macovei a declarat, joi, că legea referitoare la retrocedări este bună, însă oamenii care o aplică sunt corupţi. Fostul ministru a ţinut să precizeze că Adrian Năstase trebuie să-şi ceară scuze pentru afirmaţia potrivit căreia scandalurile au la bază legea avizată de ea, în 2005.

"Nu legea e proastă, oamenii care au aplicat-o au fost corupţi. Dacă titlurile de proprietate erau înregistrate şi se respecta ordinea şi se restituiau în acea ordine şi cu expertize corecte era foarte bine. Deci oamenii care au fost numiţi acolo şi de Tăriceanu şi de alte partide, oamenii aceia sunt de vină, au fost oameni corupţi", a precizat Monica Macovei, potrivit Mediafax.

Fostul ministru al Justiţiei a mai spus că Adrian Năstase trebuie să-şi ceară scuze public pentru afirmaţiile sale la adresa ei.

"Nu i-am pus eu, Monica Macovei, să încalce legea, să ia şpagă, să dea prioritatea unora în faţa altora, aşa încât să-şi ceară scuze public pentru această minciună pe care o spune", a afirmat Monica Macovei.

Adrian Năstase a declarat joi, referitor la reţinerea lui Remus Truică, fostul său şef de cabinet, că toate scandalurile privind retrocedări sunt legate de aplicarea legii promovate de Monica Macovei în 2005.

„Cred că ar trebui să reflectăm cu toţii, unii mai mult decât alţii, la efectele legii din 2005 privind reforma în materia retrocedărilor şi să vedem dacă nu cumva acel punct de plecare nu a fost cel care a determinat tot felul de demersuri, unele dintre ele absolut aberante, zeci de mii de hectare , zeci de ... şi toată problema cu drepturile litigoase, transmiterea lor. Eu cred că, sigur, putem să rămânem la faptul cotidian, la deciziile procurorilor, dar o gândire mai atentă ar trebui să se orienteze spre această lege care a fost promovată de Monica Macovei în 2005 şi care a schimbat structurile din domeniul justiţiei şi structurile din domeniul proprietăţii", a susţinut fostul premier Adrian Năstase.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-12-11

TAGURI: monica macovei, lege, retrocedare, buna, om, aplica, corupti





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


RAI
11 Dec 2015

Aceasta este o lege facuta de tine pentru mafie.nu exista nicaieri in lume asa ceva.daca erai corecta impuneai o limita.ce vina avem noi pentru ce au facut comunistii.cum este posibil sa dai zeci sau sute de mikioane unor neica nimeni din bugetul statului?locul tau este in puscarie si ar fi bine sa despagubesti tu mafia.auzi miliarde de euro platite unor borfasi.si mai ai si tupeu.
ZORRO
11 Dec 2015

Ce lege buna ,mai este asta cucoana?.....este o lege pentru clanuri mafiote dupa cum se vede ,din moment ce ei sint judecati in libertate ,taraganati si cu averile tot ale lor in loc sa fie confiscate!!!!....daca era BUNA ,trebuia specificat clar ca cei gasiti vinovati ,in 24 ore vor fi judecati ,condamnati si averile confiscate pana la rude de gr.3!!!...aceea era o Lege buna pentru tara si popor!!...asa i-aidat "apa la moara mafiei portocalii din care si TU faceai parte " .....cand era de dat ceva la un oarecare ,cum am fost eu ,un pamant de 300mp ,NU mi s-a dat ,avand acte ,invocandu-se legile ceausiste ,dar pentru mafie se dadeau terenuri si cu acte false!!!..... MONICO ,mai bine te-ai lasa de politica la cat rau ai facut poporului asta!!!...un pensionar care doreste cat mai repede mafia portocalie dupa gratii!....
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova