2017-10-22 14:53


Moscova penetrează România şi Bulgaria

 |  18:51
Moscova penetrează România şi Bulgaria

Adâncirea crizei din Europa permite pătrunderea comercială şi într-o anumită măsură politică a Rusiei în ţări ca România şi Bulgaria. Transparenţa şi reforma judiciară vor fi mai puţin importante la Bruxelles, consumat de lupta pentru euro, bugetele de asistenţă ale UE ar putea fi reduse sau redirecţionate, iar Europa de Est va fi mai puţin respectuoasă faţă de Occident pe măsură ce criza trenează, a avertizat Walter Russel Mead, profesor de afaceri externe şi umanitare la Bard College din SUA, informează Agerpres.

Europa se va întoarce spre interior pentru o vreme în timp ce îşi reorganizează unele dintre instituţiile sale de bază, pentru a găsi o cale de a ieşi din marasmul economic. Criza fiind în egală măsură un eveniment geopolitic şi economic lumea nu va sta însă în expectativă.

Totuşi, Rusia va fi afectată economic, având în vedere că UE este principalul partener comercial şi cel mai important client pentru petrol şi gaze, dar va atrage spre Est state ca Ucraina, Republica Moldova şi Belarus.

Apropierea Turciei de Europa a fost, de asemenea, amânată de evoluţia crizei. Am putea vedea Grecia şi Ciprul înclinate către Rusia în cazul în care Atena iese din zona euro, iar Ciprul este la fel de afectat. Serbia ar putea privi mai mult spre Rusia şi este probabil să fie mai puţin interesată de ceea ce crede Vestul.

Recesiunea economică, noile norme europene privind bugetul şi presiunea pentru a menţine cheltuielile sociale într-o perioadă de austeritate apasă asupra bugetelor apărării statelor din UE care pot scădea brusc în unele cazuri. Astfel, NATO va fi afectat de criză.

Societăţile post-coloniale din întreaga lume au remarcat de mult performanţa economică precară a statelor europene. Deşi Europa este privită ca un loc fermecător, cu arhitectură frumoasă, monumente culturale glorioase, produse alimentare delicioase şi unele produse de consum minunate, pentru asiatici nu este un factor serios în politica mondială, scrie Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639567-01-15



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri