2018-04-25 03:56


Mubarak, cu un picior în groapă

 |  21:00
Mubarak, cu un picior în groapă

Moartea fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak a fost anunţată şi infirmată de mai multe ori în cursul ultimelor 24 de ore. Condamnat la închisoare pe viaţă pentru ordinele date pentru zdrobirea manifestaţiilor din Cairo, Hosni Mubarak a condus Egiptul aproape 30 de ani într-o permanentă stare de urgenţă.

Conectat la aparate

Agenţia de presă egipteană Mena a anunţat că fostul preşedinte Hosni Mubarak a intrat în moarte clinică, după ce a suferit un accident vascular cerebral şi a fost trasferat într-un spital militar. Mubarak este „în moarte clinică, inima sa a încetat să bată şi a fost supus unui defibrilator mai mult decât o singură dată, dar nu a reacţionat”, a transmis agenţia Mena citând o sursă medicală. Mubarak a fost tratat în spitalul militar Maadi din Cairo, iar alături de el s-a găsit soţia sa, Suzanne, conform BBC. În vârstă de 84 de ani, Hosni Mubarak a fost condamnat pe 2 iunie 2012 la închisoare pe viaţă pentru ordinele date de zdrobire a manifestaţiilor de protest din primăvara anului 2011.

Preşedinte în stare de urgenţă

Hosni Mubarak a fost ales preşedinte al Egiptului pe 13 octombrie 1981, la o săptămână de la asasinarea preşedintelui Anwar el-Sadat de către islamişti. Una din primele măsuri a fost decretarea stării de urgenţă, care a fost prelungită în mod constant până în anul 2012. În îndelungatul său mandat de preşedinte al Egiptului, Hosni Mubarak s-a confruntat cu numeroase revolte şi a reuşit să treacă peste şase tentative de asasinat. În anul 2003, Mubarak a declanşat un sistem de reforme treptate care au permis apariţia mai multor partide politice. Alegerile organizate sub preşedinţia lui Mubarak au fost acuzate însă de fraude şi în ianuarie 2011 au fost declanşate mai multe proteste de masă reprimate violent de autorităţi. Pe 11 februarie 2011, Mubarak a demisionat şi a predat puterea armatei, iar în luna aprilie a fost dizolvat partidul care l-a susţinut. Alegerile din toamna anului 2011 i-au adus la putere pe islamişti în Parlamentul de la Cairo, iar preşedinţia a fost câştigată de candidatul Fraţilor Musulmani, Mohammed Morsi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639567-01-27

TAGURI: hosni mubarak, groapa





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova